Sfântul Prooroc Oseea
Sfântul Prooroc Oseea a fost fiul lui Beeri, din seminția lui Isahar, bărbat temător de Dumnezeu. A trăit cu opt veacuri înainte de Mântuitorul Iisus Hristos, pe vremea când evreii din ținutul Samariei au fost luați în robie de asirieni (721 î. Hr.), fiind contemporan cu Proorocul Isaia.
În acea vreme, mulți din poporul lui Israel, abătându-se de la Dumnezeu și uitând facerile Lui de bine și minunile Lui, se închinau idolilor, iar el slujea lui Dumnezeu, Celui ce a făcut cerul și pământul și Care scosese pe părinții lor din Egipt cu mână tare. Îi învăța pe oamenii cei rătăciți de la adevăr și îi întorcea, prin sfaturile sale cele înțelepte, la strămoșeasca dreaptă credință, mustrând închinarea la idoli, călcarea legământului și nelegiuirile preoților, ale poporului și ale casei împărătești.
De la el ne-a rămas o carte în paisprezece capitole, grăită prin Duhul Sfânt, în care Proorocul Oseea înfățișează legământul dintre Dumnezeu și poporul Său ca pe legătura dintre soț și soția sa. Căzând în idolatrie, poporul evreu a nesocotit pe Dumnezeu, iar iubirea Lui față de el a fost batjocorită; dar Dumnezeu nu pedepsește decât pentru a mântui, osândind silnicia și nedreptatea, și, după ispășire și pocăință sinceră, va primi iarăși pe poporul Său, dându-i parte de fericire și de pace. Umplându-se de Duh Sfânt, mult a proorocit pentru Israel și pentru venirea lui Hristos și învierea Sa, precum se vede în cartea lui.
Oseea a proorocit sub patru regi, aproape treizeci de ani, iar numele lui se tâlcuiește: mântuitor, păzitor sau umbritor. A murit la adânci bătrânețe și a fost îngropat cu pace în pământul său.
Tropar, glasul al 2-lea: A proorocului Tău Oseea pomenire, Doamne, prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuiește sufletele noastre.
Sfântul Cuvios Mucenic Andrei Criteanul
Sfântul Cuvios Mucenic Andrei s-a născut și a trăit în insula Creta, numită mai târziu Candia, din părinți dreptcredincioși, fiind temător de Dumnezeu încă din copilărie. A părăsit lumea și slava ei, și-a luat crucea și a petrecut o viață de nevoință, departe de tulburările lumii.
Pe vremea împărăției lui Constantin al V-lea, numit Copronim, s-a dezlănțuit asupra Bisericii o prigoană cumplită împotriva celor care cinsteau sfintele icoane, mulți credincioși fiind bătuți fără milă, arși cu fierul, lipsiți de văz sau de limbă, ori ciopârțiți de mâini și de picioare pentru că nu voiau să se lepede de cinstirea chipurilor sfinte. Aflând despre aceste cumplite chinuri, Andrei nu a mai putut răbda în liniștea mănăstirii sale și a venit la Constantinopol, unde, într-o zi de praznic la biserica Sfântului Mucenic Mamant, a străbătut mulțimea curtenilor și s-a înfățișat înaintea însuși împăratului, mustrându-l cu glas tare și fără frică pentru nelegiuirea de a se numi creștin și slujitor al lui Hristos, în vreme ce călca în picioare icoanele Aceluia.
Pentru această îndrăzneală, Andrei a fost prins pe loc de slujitorii împăratului, trântit la pământ, bătut și călcat în picioare chiar acolo, în biserică. Dus apoi înaintea împăratului, a purtat cu el un lung schimb de cuvinte, mustrându-l fără teamă pentru erezia iconoclastă. Mâniat, împăratul a poruncit să fie dezbrăcat și bătut din nou, iar unii dintre curteni au aruncat cu pietre asupra lui, spărgându-i gura și sfărâmându-i coastele. A fost aruncat apoi în temniță, unde a întărit în credință pe cei care veneau la el. După câtva timp, a fost scos din nou și chinuit, rănile dintâi fiindu-i redeschise, încât îi cădea carnea de pe trup.
Văzând că nu poate fi înduplecat, împăratul a poruncit în cele din urmă ca Andrei să fie legat de picioare și târât prin mijlocul cetății, spre locul unde se pedepseau făcătorii de rele, ca acolo să fie ucis. Pe când era astfel târât, un pescar eretic aflat în preajmă cu marfa lui, mișcat de diavol, a apucat securea și i-a tăiat picioarele mucenicului chiar acolo, pe loc, scurtându-i astfel chinuita alergare, căci sfântul și-a dat îndată sufletul din pricina acelei dureri.
Trupul lui a fost aruncat într-o prăpastie printre trupurile tâlharilor, unde a zăcut mai mult de douăsprezece săptămâni. Prin porunca lui Dumnezeu, niște oameni chinuiți de duhuri necurate s-au adunat din diferite părți, au scos trupul sfântului din prăpastie și l-au așezat la loc sfințit, primind îndată, ca răsplată, tămăduire. Mulți alții s-au vindecat de atunci la mormântul sfântului, prin rugăciunile lui către Dumnezeu.
Tropar, glasul al 4-lea: Pustnicește mai înainte pedepsindu-te în munte, taberele vrăjmașilor cele netrupești le-ai pierdut cu arma Crucii, întru tot fericite; și iarăși spre chinuire bărbătește te-ai îmbrăcat, ucigând pe Copronim cu sabia credinței. Pentru amândouă acestea te-ai încununat de la Dumnezeu, Preacuvioase Părinte Andrei, pururea lăudate.