Calendar Creștin Ortodox 2026

Vineri, 23 oct. '26

Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; ) Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul

Post
Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul

Sfântul Iacob a fost fiul Sfântului Iosif, logodnicul Preacuratei Fecioare Maria, din căsătoria acestuia cu Salomeea, fiica lui Agheu, fratele preotului Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Din această căsătorie, Iosif a avut patru feciori, Iacob, Simion, Iuda și Iosi, și trei fiice, Estir, Maria și Solomeea (aceasta din urmă, femeia lui Zevedeu și mama Apostolului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu). Pentru aceasta…

Lecturile zilei:

În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc pustiu. Iar El a zis către ei: Dați-le voi să mănânce. Iar ei au zis: Nu avem mai mult decât cinci pâini și doi pești, afară numai dacă, ducându-ne noi, vom cumpăra merinde pentru tot poporul acesta. Căci erau ca la cinci mii de bărbați. Dar El a zis către ucenicii Săi: Așezați-i jos, în cete de câte cincizeci. Și au făcut așa și i-au așezat pe toți. Iar Iisus, luând cele cinci pâini și cei doi pești și privind la cer, le-a binecuvântat, a frânt și a dat ucenicilor ca să pună mulțimii înainte. Și au mâncat și s-au săturat toți și au luat ceea ce le-a rămas, douăsprezece coșuri de fărâmituri. Și când Se ruga Iisus îndeosebi, ucenicii Săi erau împreună cu El.

Fraților, vreau să știți cât de mare luptă am pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți n-au văzut fața mea în trup, ca să se mângâie inimile lor, și ca ei, strâns uniți în iubire, să aibă belșugul deplinei înțelegeri pentru cunoașterea tainei lui Dumnezeu-Tatăl și a lui Hristos, întru Care sunt ascunse toate vistieriile înțelepciunii și ale cunoștinței. Vă spun aceasta, ca nimeni să nu vă înșele prin cuvinte amăgitoare. Fiindcă deși cu trupul sunt departe, cu duhul însă sunt împreună cu voi, bucurându-mă și văzând buna voastră rânduială și tăria credinței voastre în Hristos. Deci, precum ați primit pe Hristos Iisus, Domnul, așa să umblați întru El, înrădăcinați și zidiți fiind într-Însul, întăriți în credință, după cum ați fost învățați, și prisosind în ea cu mulțumire.

Calendar Creștin Ortodox 2026
†

Calendar Creștin Ortodox 2026

Calendar creștin ortodox complet cu sărbători religioase, sfinții zilei, posturile și rânduielile bisericești pentru fiecare zi din an, conform tradiției ortodoxe românești.

vineri · 23 octombrie 2026

Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; ) Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul

Post
Sinaxar

Sfântul Iacob a fost fiul Sfântului Iosif, logodnicul Preacuratei Fecioare Maria, din căsătoria acestuia cu Salomeea, fiica lui Agheu, fratele preotului Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Din această căsătorie, Iosif a avut patru feciori, Iacob, Simion, Iuda și Iosi, și trei fiice, Estir, Maria și Solomeea (aceasta din urmă, femeia lui Zevedeu și mama Apostolului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu). Pentru aceasta…

OCTOMBRIE - BRUMĂREL
(31 de zile; ziua are 11 ore, noaptea 13 ore)
Zi
Data
Sfinți și sărbători
Post
J
() Acoperământul Maicii Domnului; Sf. Ap. Anania; ) Sf. Cuv. Iosif și Chiriac de la Bisericani; Sf. Cuv. Roman Melodul
V
Sf. Sfințit Mc. Ciprian; Sf. Mc. Iustina fecioara; Sf. Cuv. Teofil
S
Sf. Sfințit Mc. Dionisie Areopagitul; Sf. Mc. Teoctist
D
) Sf. Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae; Sf. Sfințit Mc. Ierotei, episcopul Atenei
Duminica a 19-a după Rusalii; Ap. 2 Corinteni 11, 31-33; 12, 1-9; Ev. Luca 6, 31-36 (Predica de pe munte. Iubirea vrăjmaşilor); glas 1, voscr. 7
L
) Sf. Cuv. Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu; Sf. Mc. Haritina
M
Sf. Ap. Toma; Sf. Mc. Erotiida
M
Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihronie
J
Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia
V
Sf. Ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Cuv. Andronic și Atanasia
S
Sf. Mc. Evlampie și sora sa, Evlampia; Sf. Cuv. Vasian și Teofil Mărturisitorul
D
Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei
Duminica a 21-a după Rusalii (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al VII-lea Ecumenic); Ap. Galateni 2, 16-20; al Sf. Părinţi: Tit 3, 8-15; Ev. Luca 8, 5-15 (Pilda semănătorului); a Sf. Părinţi: Ioan 17, 1-13 (Rugăciunea lui Iisus); glas 2, voscr. 8
L
Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei
M
Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași; Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor, Agatonica și Florentie
M
) Sf. Cuv. Parascheva de la Iași; Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie
J
Sf. Magdalena de la Mălainița; Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia
V
Sf. Mc. Longhin Sutașul
S
Sf. Prooroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul
D
Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân
Duminica a 20-a după Rusalii; Ap. Galateni 1, 11-19; Ev. Luca 7, 11-16 (Învierea fiului văduvei din Nain); glas 3, voscr. 9
L
Sf. Prooroc Ioil; Sf. Mc. Uar; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila
M
Sf. Mare Mc. Artemie; Sf. Cuv. Gherasim din Chefalonia
M
) Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare
J
Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes
V
Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; ) Sf. Preot Mucenic Constantin Sârbu; Sf. Cuv. Macarie Romanul
S
Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin
D
Sf. Mc. Marcian și Martirie; Sf. Tavita
Duminica a 23-a după Rusalii; Ap. Efeseni 2, 4-10; Ev. Luca 8, 26-39 (Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor); glas 4, voscr. 10
L
) Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
M
) Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor
M
Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Țării Românești; ) Sf. Cuv. Teofana Basarab; Sf. Mc. Terentie, soția sa, Neonila și cei 7 fii; Sf. Cuv. Ștefan Savaitul; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei
J
Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa
V
Sf. Sfințit Mc. Zenovie, episcopul Ciliciei, și sora sa, Zenovia; Sf. Ap. Cleopa
S
Sf. Ap. Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis; Sf. Mc. Epimah

Legendă Calendar

Tipuri de Post

Post- fără produse de origine animală
Harți- se pot consuma produse uscate
Dezlegare la ulei și vin- se poate consuma ulei și vin
Dezlegare la pește- se poate consuma pește, ulei și vin
Dezlegare la ouă, lapte și pește- se pot consuma produse lactate, ouă și pește

Simboluri Sărbători

(†)- Praznicele mari, la care se face priveghere mare, închinate: Sfintei Treimi, Mântuitorului, Sfântului Duh, Născătoarei de Dumnezeu și Înălțării Sfintei Cruci
†)- Sărbători ale sfinților, la care se face priveghere
†- Sărbători ale sfinților, care au doxologie mare
†- Sărbători ale sfinților, la care nu se face priveghere, ci se cântă numai polieleu
†- Sărbători ale sfinților români sau ale căror moaște se găsesc în România (evidențiați cu albastru)
Ziua de astăzi apare marcată cu un cerc roșu în calendar.

Rânduieli Bisericești pentru Anul 2026

†

Zile de post și posturi - 2026

  • ◆Miercurile și vinerile de peste an, afară de cele cu dezlegare
  • ◆Ajunul Bobotezei (5 ianuarie)
  • ◆Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul (29 august)
  • ◆Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie)
  • ◆Postul Sfintelor Paști (23 februarie - 11 aprilie)
  • ◆Postul Sf. Apostoli Petru și Pavel (8 iunie - 28 iunie)
  • ◆Postul Adormirii Maicii Domnului (31 iulie - 14 august)
  • ◆Postul Nașterii Domnului (15 noiembrie - 24 decembrie)

Nu se fac nunți - 2026

  • ◆În toate zilele de post de peste an
  • ◆În zilele Praznicelor împărătești și în ajunul acestora
  • ◆În săptămâna lăsatului sec de carne (15 februarie - 21 februarie)
  • ◆În Postul Sfintelor Paști (23 februarie - 11 aprilie)
  • ◆În Săptămâna Luminată (13 aprilie - 19 aprilie)
  • ◆În Postul Sf. Apostoli Petru și Pavel (08 iunie - 28 iunie)
  • ◆În Postul Adormirii Maicii Domnului (31 iulie - 14 august)
  • ◆În Postul Nașterii Domnului (15 noiembrie - 24 decembrie)
  • ◆În perioada de la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie - 6 ianuarie)

Trimite calendarul mai departe

Ajută pe cineva drag să aibă mereu sărbătorile și sfinții zilei la îndemână.