Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic
Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic au trăit pe vremea împăraților Dioclețian și Maximilian, fiind prinși că sunt creștini în cetatea Pompeiopole din Tarsul Ciliciei și aduși la judecată înaintea lui Numerie Maxim, antipatul (proconsulul) Ciliciei. Tarah era foarte bătrân cu vârsta, de neam roman, fost ostaș, născut în Claudiopolisul Siriei; pentru credința lui în Hristos, se rugase de voievodul Publion să fie eliberat din armată. Prov, al cărui tată era din Tracia, se născuse el însuși în Perghia Pamfiliei. Andronic era fiul unuia dintre cei mai de frunte cetățeni ai Efesului. Toți trei, aduși pe rând înaintea antipatului și siliți să se lepede de Hristos și să aducă jertfă idolilor, au refuzat cu hotărâre, mărturisindu-și credința fără șovăire, în ciuda ispitirilor și amenințărilor.
Pentru această statornicie, cei trei au fost supuși la chinuri îngrozitoare, în două zile de judecată. Lui Tarah i-au fost zdrobite fălcile și grumazul cu pietre, i-au ars mâinile cu foc, l-au spânzurat cu capul în jos afumându-l dedesubt cu fum otrăvitor, i-au turnat pe nas oțet amestecat cu sare, i-au înroșit în foc o țeapă de fier pusă în fălci, i-au tăiat urechile, l-au despuiat de pielea capului punându-i cărbuni aprinși pe creștet, și i-au ars subsuorile cu țepușe înroșite. Prov a fost bătut cu vine de bou pe față și pe spate, spânzurat cu capul în jos, pârjolit pe coapse și pe spate cu frigări înroșite, hrănit cu sila cu carne jertfită idolilor și vin, împuns cu țepușe înroșite în pulpe, bătut cu piroane înroșite în mâini și, în cele din urmă, i-au scos ochii. Andronic a fost împuns în coaste, legat cu fiare la gât și la picioare, ars pe pântece cu rogoz muiat în ulei încins, înțepat cu țepușe fierbinți între degete, hrănit și el cu sila cu jertfă idolească, iar la urmă i-au zdrobit dinții cu fier, i-au tăiat limba și i-au ars-o cu foc.
Toți trei au fost apoi aruncați la fiarele sălbatice, împreună cu alți osândiți la moarte: fiarele i-au sfâșiat pe ceilalți, dar un urs le-a lins rănile fără să-i vatăme, iar o leoaică trimisă din Antiohia s-a culcat blândă înaintea lui Tarah, spre uimirea mulțimii. Văzând că nici chinurile, nici fiarele nu i-au putut clinti din credința lor, antipatul Maxim a poruncit lui Terentian să-i ucidă prin sabie, fiind tăiați bucăți.
Pentru ca cei trei să nu poată fi recunoscuți și cinstiți de creștini, trupurile lor au fost amestecate cu trupurile celorlalți osândiți. Trei creștini, Macarie, Felix și Verie, au reușit totuși, printr-o furtună trimisă de Dumnezeu care a împrăștiat străjerii, să le găsească trupurile călăuziți de trei lumini cerești asemenea unor stele, și le-au îngropat cu cinste într-o peșteră săpată în piatră. Părticele din sfintele lor moaște se află astăzi la Biserica Memorială Mihai Viteazul din Alba Iulia.
Tropar, glasul al 4-lea: De isprăvile sfinților mucenici Puterile Îngerești foarte s-au minunat, că fiind un trup muritor, pe vrăjmașul cel fără de trup, cu Puterea Crucii nevoindu-se tare, l-au biruit nevăzut. Și acum se roagă Domnului să se miluiască sufletele noastre.
Sfântul Ierarh Cosma, episcopul Maiumei
Sfântul Ierarh Cosma, cunoscut și sub numele de Cosma Melodul, Cosma Aghiopolitul sau Cosma cel Tânăr, s-a născut la Ierusalim și a rămas orfan din pruncie, părinții lui fiind creștini de neam sărac. Părinții Sfântului Ioan Damaschin, care viețuiau în cetatea Damascului și erau iubitori de săraci, l-au luat pe micul Cosma în casa lor, înfiindu-l și crescându-l împreună cu Ioan, fiul lor cel firesc. Mai târziu, tatăl lui Ioan a răscumpărat de la agareni un călugăr foarte înțelept, numit la rândul lui Cosma, care fusese robit în Italia, și le-a dat acestuia spre învățătură pe amândoi copiii: pe Ioan, fiul său adevărat, și pe Cosma, fiul cel înfiat. Sub îndrumarea acestui dascăl iscusit, cei doi tineri au studiat în profunzime gramatica, filosofia, astronomia, muzica și geometria, dovedindu-se înzestrați și vrednici de cinste în toate cele învățate.
Înaintând în înțelegere și în iscusința înțelepciunii, Cosma a lăsat lumea cea deșartă și s-a dus la mănăstirea Sfântului Sava, unde a luat asupra sa jugul monahicesc, nevoindu-se cu multă osârdie și strălucind ca o stea pe bolta cerului în Biserica lui Hristos, prin viața sa curată și prin dumnezeiasca lui înțelegere. Când s-a pornit cumplita luptă împotriva sfintelor icoane, Cosma a fost cel care l-a îndemnat pe fratele său de creștere, Sfântul Ioan Damaschin, să scrie cuvinte de apărare a cinstirii icoanelor pentru întărirea drept-credincioșilor, și amândoi, prin cuvânt viu și prin scris, s-au nevoit din răsputeri împotriva ereziei iconoclaste. Cosma a împodobit Biserica lui Dumnezeu cu numeroase tropare și canoane de o frumusețe deosebită, cinstind prin cântările sale Învierea lui Lazăr, Intrarea Domnului în Ierusalim, Cina cea de Taină și Patimile cele de bunăvoie ale Mântuitorului, alături de multe alte praznice împărătești, fiind socotit, alături de Sfântul Ioan Damaschin, drept unul dintre cei mai mari imnografi ai Bisericii Răsăritului.
La rugămintea Patriarhului Ierusalimului, fericitul Cosma a primit, în anul 743, să fie hirotonit episcop al cetății Maiuma, portul cetății antice Gaza. A păstorit cu multă râvnă turma încredințată lui spre păscutul cel mântuitor, rămânând în acest rang până la adânci bătrânețe, și s-a odihnit întru Domnul la o vârstă foarte înaintată, lăsând Bisericii o moștenire imnografică de mare valoare duhovnicească, păstrată și cântată până astăzi.
Tropar, glasul al 8-lea: Îndreptătorule al Ortodoxiei, învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu și al curăției și luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată, Sfinte Părinte Cosma, înțelepte, cu învățăturile tale pe toți i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.