Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian
Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian a trăit pe vremea împăratului Deciu, de neam din Cartagina, dar aflat în Antiohia Siriei, din părinți necredincioși (păgâni), care l-au închinat din copilărie zeului Apollo. La șapte ani a fost dat pe mâna vrăjitorilor, ca să deprindă tainele meșteșugului vrăjitoriei, iar la zece ani părinții l-au trimis să aducă jertfe pe Muntele Olimpului, locul socotit de păgâni drept sălaș al zeilor, unde a învățat multe vicleșuguri demonice: să facă năluciri, să schimbe văzduhul, să stârnească vânturi, tunete și ploi, să tulbure valurile mării, să aducă boli și pagube oamenilor.
De acolo a călătorit în cetatea Agra (unde a slujit zeiței Ira), apoi în Tauropoli, slujind zeiței Artemis, și la Lachedemonia (Sparta), unde a deprins vrăji și năluciri. La douăzeci de ani a mers în Egipt, în cetatea Memfis, iar la treizeci de ani la caldei, unde a învățat astrologia. S-a întors apoi desăvârșit în răutate la Antiohia, devenind un vrăjitor temut și un filosof respectat.
Schimbarea vieții lui a venit printr-o întâmplare neașteptată. Un tânăr pe nume Aglaid, îndrăgostit de fecioara creștină Iustina și neputând s-o ia de soție din pricina credinței ei statornice, a cerut ajutorul lui Ciprian pentru a o ademeni. Vrăjitorul a trimis de trei ori draci asupra Iustinei, dar fecioara, înarmată cu rugăciunea și cu semnul Sfintei Cruci, a zădărnicit de fiecare dată lucrarea lor; a treia oară demonul însuși s-a repezit să-l sugrume pe Ciprian, iar acesta, chemând „Dumnezeul Iustinei" în ajutor și însemnându-se cu Crucea, a scăpat. Văzând neputința demonilor în fața puterii Crucii lui Hristos, Ciprian și-a dat seama de înșelarea în care trăise toată viața. A luat cărțile sale de vrăjitorie și a alergat la Antim, episcopul creștin, cerând să fie botezat. A fost primit în Biserică și, datorită râvnei sale, a fost ridicat treptat în treptele preoției, citeț, ipodiacon, diacon și, după un an, preot, ajungând până la cea de episcop. Pe Iustina a ridicat-o la treapta de diaconiță, încredințându-i o mănăstire de fecioare, al cărei stareță a făcut-o.
Păstorind cu vrednicie turma cea nou întemeiată, Ciprian a fost pârât alături de Iustina înaintea ighemonului Evtolmie, care i-a prins și i-a dus la judecată în Damasc. Supuși la chinuri grele (spânzurare, cazne, aruncare în apă clocotită) din care au scăpat nevătămați prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, au fost trimiși apoi la împăratul Claudiu, aflat în Nicomidia, care i-a osândit la moarte prin sabie. Lângă ei a pătimit și un oarecare Teoctist, mișcat de curajul lor să mărturisească și el credința creștină. Trupurile lor, rămase neîngropate șase zile, au fost luate de niște străini și duse la Roma, unde o femeie cinstită pe nume Rufina le-a înmormântat cu cinste.
Tropar, glasul 4: Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge Sfințite Mucenice Ciprian, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Sfânta Muceniță Iustina fecioara
Sfânta Muceniță Iustina era originară din Antiohia, fiica preotului păgân Edesie și a soției sale Cleodonia. Stând la fereastra casei părintești, a auzit din întâmplare propovăduirea unui diacon pe nume Prailie, care vorbea despre întruparea, jertfa, învierea și înălțarea lui Hristos. Cuvintele i-au aprins inima de credință și a început să meargă pe ascuns la adunările creștinilor. Cu vremea, a adus la credința cea nouă și pe tatăl și pe mama ei: Edesie a avut o vedenie a lui Hristos înconjurat de îngeri purtători de lumină, iar în urma ei, toată familia a mers la episcopul creștin Optat, cerând să primească Sfântul Botez. Episcopul i-a botezat pe toți trei, iar pe Edesie, văzându-i evlavia, l-a hirotonit preot.
Frumusețea și viața curată a Iustinei au atras atenția unui tânăr bogat, Aglaid, care a dorit cu ardoare s-o ia de soție. Fecioara, jurată mireasă lui Hristos, l-a respins fără șovăire; Aglaid, neputând s-o câștige prin mijloace firești, a încercat chiar s-o răpească cu forța pe drumul ei spre biserică, dar vecinii au scăpat-o din mâinile lui. Umilit, tânărul a alergat la vrăjitorul Ciprian pentru a-i smulge cu farmece consimțământul. De trei ori Ciprian a trimis duhuri necurate asupra ei, dar Iustina, întărită prin rugăciune, post și semnul Crucii, le-a biruit pe toate. Diavolul a încercat apoi să se prefacă în chipul Iustinei pentru a-l amăgi pe Aglaid, dar la rostirea numelui ei, nălucirea s-a destrămat. Văzând că nimic nu izbutește, Ciprian a adus, din răzbunare, necazuri și boli asupra casei Iustinei, a rudelor și chiar a întregii cetăți, dar prin rugăciunea ei toate s-au vindecat.
Tocmai această statornicie a fecioarei a fost mijlocul prin care vrăjitorul Ciprian a fost adus la cunoașterea puterii lui Hristos și la lepădarea de magie. Iustina, ridicată mai târziu la treapta de diaconiță și stareță a unei mănăstiri de fecioare, a păstorit alături de Ciprian în noua lor viață în Hristos, fiind supusă, ca și el, la chinuri sub ighemonul Evtolmie, din care a scăpat de fiecare dată fără vătămare, până când, trimisă la împăratul Claudiu în Nicomidia, a primit moartea prin sabie, încununându-se cu cununa muceniciei.
Tropar, glasul 4: Mielușeaua Ta, Iisuse, Iustina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Sfântul Cuvios Teofil
Preacuviosul Părintele și Mărturisitorul nostru Teofil era monah cucernic pe vremea împărăției lui Leon Isaurul. Văzând necredința și reaua pornire a împăratului asupra sfintelor icoane, a mers de l-a mustrat de față, numindu-l fără de lege și înaintemergător lui antihrist.
Din această pricină, împăratul, pornindu-se cu mânie și cu urgie, a poruncit să fie bătut cumplit și băgat în temniță, unde s-a chinuit cu foamea. Apoi, scoțându-l din închisoare și nevrând Teofil să se supună, l-a trimis în exil departe, iar acolo, mulțumind lui Dumnezeu, și-a dat sufletul.