Sfinții Mucenici Epictet preotul și Astion monahul
Sfinții Mucenici Epictet preotul și Astion monahul sunt cei mai vechi sfinți martiri atestați documentar pe pământul României de astăzi, pătimind pentru Hristos în cetatea Halmyris din Sciția Mică (Dobrogea actuală) pe 8 iulie 290, în timpul persecuției împăratului Dioclețian.
Sfântul Epictet s-a născut din părinți creștini în Asia Mică, probabil în Frigia, și a arătat de mic o mare râvnă pentru Sfintele Evanghelii. Lăsând casa și familia, s-a tuns monah într-una din mănăstirile Frigiei, unde, prin viața sa curată și evlavioasă, s-a învrednicit mai întâi de darul preoției și apoi de cel al facerii de minuni: vindeca pe mulți de felurite boli și gonea duhurile necurate. Propovăduind Evanghelia în cetatea sa și convertind mulți la Hristos, a ajuns la urechile unui tânăr de viță nobilă pe nume Astion, nepotul senatorului roman Iulian, care a dorit să îl cunoască. Epictet l-a catehizat, l-a botezat și l-a primit ca ucenic, iar Astion a intrat și el în rândul monahilor, devenind neobosit ajutor al dascălului său.
Din pricina prigoanei lui Dioclețian, pe la 290, Epictet preotul și Astion monahul au plecat din Frigia și au ajuns în Sciția Mică, în cetatea Halmyris de pe brațul de sud al Dunării (astăzi în apropierea localității Murighiol, județul Tulcea). Acolo au propovăduit Evanghelia cu curaj, convertind la Hristos un mare număr de păgâni. Pârâți la guvernatorul Latronianus, au fost aruncați în temniță și supuși la cumplite chinuri pentru a-i face să se lepede de Hristos. Judecătorul Vigilantius a stat față în față cu ei, a văzut bărbăția și tăria credinței lor, i-a lovit cu pietre peste gură și i-a bătut din nou, dar Epictet și Astion au rămas senini și veseli. Latronianus a dat în cele din urmă porunca să fie scoși din cetate și decapitați. Astfel și-au dat viața pentru Hristos pe 8 iulie 290.
În 2001, în urma unor săpături arheologice la Halmyris, au fost descoperite moaștele lor, o minune care a umplut de bucurie întreaga Biserică Ortodoxă Română. Cinstitele moaște se odihnesc la Mănăstirea Halmyris, ridicată pe locul martirajului, iar particele sunt cinstite și în alte locuri din Dobrogea.
Tropar: Pe cei de o cinste cu Ermolae și cu Pantelimon, pe Epictet, dascălul cel înțelept, și pe Astion, ucenicul cel mult râvnitor, veniți toți credincioșii să-i lăudăm, pe mucenicii lui Hristos și podoaba Dobrogei, zicând: bucurați-vă, cei ce de-a pururea mijlociți pentru sufletele noastre.
Sfântul Mare Mucenic Procopie și mama sa, Sfânta Muceniță Teodosia
Sfântul Mare Mucenic Procopie este una din marile figuri ale muceniciei creștine din veacul al IV-lea, a cărui convertire la Hristos amintește în mod izbitoare de cea a Sfântului Apostol Pavel.
S-a născut la Ierusalim, pe atunci numit Elia de către romani, din tatăl Hristofor, un creștin binecredincios care a murit mucenicește, și din mama Teodosia, slujitoare a idolilor. La naștere a primit numele Neania. Mama sa l-a crescut în credința păgânească și l-a trimis la studii de filosofie și retorică, după care l-a dat în slujba împărătească. Remarcat de Dioclețian pentru înțelepciunea și înfățișarea sa, Neania a ajuns dregător al Alexandriei, trimiș cu o oaste de două sute de oameni cu misiunea de a-i prinde și ucide pe creștini.
Pe drum spre Alexandria, a auzit un glas ceresc care îl striga pe nume: "Neania!" A căzut la pământ și a întrebat cine îi vorbește. I s-a arătat atunci o cruce de cristal strălucitoare și din ea a venit glasul: "Eu sunt Hristos cel răstignit, Fiul lui Dumnezeu." L-a învățat taina credinței și l-a îndemnat să meargă mai departe fără teamă. Întors la Schitopolis, Neania a poruncit unui argintar să-i facă o cruce. Aflând aceasta, mama sa Teodosia l-a pârât la autoritățile imperiale că este creștin. El a fost prins, bătut cumplit și aruncat în temniță. Acolo Hristos Însuși i S-a arătat, i-a vindecat rănile și i-a schimbat numele în Procopie, care înseamnă "cel ce sporește."
Adus la Cezareea Palestinei în fața ighemonului Flachian, Procopie a mărturisit cu curaj și a săvârșit minuni înaintea întregului popor, astfel că mulțimi de păgâni au strigat: "Dumnezeul lui Procopie, ajută-ne!" Printre cei convertiți la vederea minunilor s-a numărat și mama sa Teodosia, care tocmai venise să-l vadă. Ea a mărturisit pe Hristos înaintea ighemonului și a primit împreună cu doisprezece alte femei mucenița tăierea capului. Procopie a văzut cu ochii săi moartea mamei sale și a proslăvit pe Dumnezeu că i-a convertit-o. A mai îndurat chinuri grele, a săvârșit alte minuni, și la urmă, scoțând o lungă rugăciune pentru cetate, pentru popoare, pentru cei în primejdii și pentru săraci, și-a plecat cu bucurie capul sub sabie pe 8 iulie 303.
Tropar, glasul 8: Nu de la oameni, ci de la Dumnezeu primind chemare, sfinte, ai lăsat credința părintească cea rea și slujbele cele orânduite; și râvnind după Hristos, ca un al doilea Pavel, ai suferit multe osteneli și răni. Și primind acum cununa cea făgăduită, Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.