Sfinții Cuvioși Dometie cel Milostiv de la Râmeț și mama sa, Filotimia
Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț este unul dintre marii părinți duhovnicești ai secolului al XX-lea pe care i-a odrăslit pământul românesc, un apostol al dragostei și al milostivirii față de semeni care și-a cheltuit viața în slujba lui Dumnezeu și a oamenilor din Munții Apuseni.
S-a născut pe 15 octombrie 1924 în satul Mărculești din județul Buzău, cu numele de botez Stelian, al patrulea dintre cei doisprezece copii ai lui Ioan și Filofteia Manolache. A absolvit Seminarul Teologic din Buzău în 1945, iar Institutul Teologic din București în 1949. Chemat de Dumnezeu spre viața monahală, a intrat în cinul monahal la Mănăstirea Prislop pe 6 iulie 1949, primind numele de Dometie — aceeași zi și lună în care, douăzeci și șase de ani mai târziu, urma să treacă la cele veșnice. A slujit ca stareț la Prislop, profesor la școlile monahale de la Ciolanu, Rătești și Barbu, și din 1959 ca duhovnic la Mănăstirea Râmeț din Munții Apuseni, unde a înnoit viața monahală și a restaurat biserica.
Sfântul Dometie s-a făcut cu adevărat "apostolul moților," cum l-au numit credincioșii din sate. Cobora periodic din mănăstire în satele îndepărtate și greu accesibile din Munții Apuseni, slujind liturghia, spovedind, mângâind, hrănind și îmbrăcând pe cei săraci, readucând pe mulți la credință. Nu punea preț pe nimic din cele lumești și împărțea tot ceea ce primea ca dar de la credincioși; de multe ori lua chiar din chiliile maicilor ca să facă milostenie. Trăia în desăvârșită simplitate, odihnind noaptea într-o chilie sărăcăcioasă. Părintele Dumitru Stăniloae l-a numit "un erou al credinței, un suflet de mare sfințenie și puritate." Dumnezeu l-a înzestrat cu darul vindecărilor și al vederii înainte. A trecut la Dumnezeu pe 6 iulie 1975, în zi de duminică, la numai cincizeci și unu de ani. A fost canonizat de Sfântul Sinod al BOR la 4 februarie 2025, în ziua Centenarului Patriarhiei Române. Proclamarea locală a canonizării a avut loc la Mănăstirea Râmeț pe 6 iulie 2025. Cinstitele sale moaște se odihnesc la Mănăstirea Râmeț.
Sfânta Cuvioasă Filotimia de la Râmeț este mama Sfântului Cuvios Dometie, canonizată de Sfântul Sinod al BOR la 1 iulie 2025, cu zi de prăznuire tot la 6 iulie, alături de fiul ei. S-a născut în 1896 cu numele Filița, dintr-o familie credincioasă. Împreună cu soțul ei, Ion Manolache, a crescut doisprezece copii în frica de Dumnezeu, în muncă și cinste. La bătrânețe s-a retras la Mănăstirea Râmeț, unde a fost tunsă în monahism chiar de fiul ei Dometie, primind numele de Filotimia. Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul, auzind de adormirea ei, a spus că maica Filotimia s-a înălțat ca un heruvim la cer. Cu puțin timp înainte de a trece la Dumnezeu în 1989, i s-a arătat Sfântul Dometie și a înștiințat-o că va pleca la Domnul. S-a pregătit cu post, spovedanie și Sfânta Împărtășanie și a adormit cu pace.
Tropar, glasul 8: Cu milostivire și cu rugăciune viețuind în pământul Apusenilor, Sfinte Cuvioase Dometie, oilor celor pierdute ai umblat în căutare și povățuindu-le pe calea mântuirii, moților le-ai fost apostol neobosit; roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare
Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare este unul din cei mai venerați părinți ai pustiei Egiptului, contemporan și următor al Sfântului Antonie cel Mare, cunoscut în toată Biserica prin apoftegmele sale de înțelepciune și prin smerenia sa fără de margini.
Iubind din tinerețe pe Dumnezeu, a luat asupra sa jugul crucii și cu osârdie L-a urmat lui Hristos, petrecând cu aspre nevoințe în pustiile Egiptului. S-a stabilit mai întâi în deșertul Scetei, sub ascultarea sihastrului Hor, nevoind acolo alături de alți părinți vestiți ca Macarie și Or. Dorind liniște deplină, după trecerea la Dumnezeu a Sfântului Antonie în 355, s-a mutat pe muntele unde se nevoise marele pustnic, și a petrecut acolo mai bine de șaptezeci de ani, singur cu ucenicul său Avraam, în rugăciune, post și lucrul mâinilor.
Postea atât de mult, încât treceau zile întregi fără să guste nimic, cufundat în rugăciune. A primit de la Dumnezeu darul vindecărilor, al alungării duhurilor necurate și chiar al învierii morților: un om care venea spre el cu fiul său a găsit copilul mort pe drum, și-a continuat drumul și a pus trupul copilului în fața sfântului cu fața la pământ ca și cum ar fi în rugăciune; sfântul, nevăzând ce s-a întâmplat, l-a binecuvântat, iar copilul s-a ridicat viu. Cuvântul lui despre smerenie era neîntrecut: când frații îl lăudau spunând că nu are nevoie de pocăință, răspundea: "Nu știu despre mine dacă m-am atins măcar de începutul pocăinței mele." La sfârșitul vieții i s-au arătat cetele îngerilor, ale profeților, ale apostolilor și ale mucenicilor venind să îl ia, și fața lui a strălucit ca soarele. A trecut la Dumnezeu pe la 429. Zicerile sale din Patericul Egiptean sunt hrană de suflet pentru monahii din toate veacurile.
Tropar, glasul 1: Locuitor pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Sisoe; cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cerești daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui Ce ți-a dat ție putere; slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Sfânta Muceniță Lucia din Roma
Sfânta Muceniță Lucia a trăit în veacul al III-lea sau al IV-lea în provincia Campania din Italia, și-a închinat viața lui Dumnezeu de la vârstă fragedă, trăind în sărăcie și în sfântă feciorie.
A fost prinsă de Rix, locțiitorul guvernatorului provinciei Campania, și silită să jertfească zeilor. Lucia a refuzat cu desăvârșire și a mărturisit pe Hristos cu atâta curaj și cu atâta putere a cuvântului, încât însuși Rix, prigonul ei, a primit învățătura creștină și sfântul botez, schimbând cu totul tabăra. Auzind de aceasta, guvernatorul provincial a poruncit să fie decapitați amândoi: Lucia și Rix, împreună cu alți douăzeci și patru de creștini care se alăturaseră mărturisirii lor. Au primit astfel cununa muceniciei.
Sfinții Mucenici Marius, soția sa, Marta, și fiii lor, Audifaciu și Avacum
Sfinții Mucenici Marius, Marta, Audifaciu și Avacum au fost înscriși în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române prin hotărârea Sfântului Sinod din 2023, cu zi de pomenire la 6 iulie. Textul vieții lor a fost alcătuit de Preasfințitul Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord.
Sfinții Marius și Marta s-au născut în Persia la începutul veacului al III-lea, din familii nobile și înstărite. Primind sfântul Botez și crescând în viața duhovnicească, s-au căsătorit și au fost binecuvântați cu doi fii: Audifaciu și Avacum. Familia întreagă, aprinsă de credință și de dorul de a-i cinsti pe mucenicii lui Hristos, a plecat în pelerinaj la Roma pentru a se închina la moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel și ale celorlalți martiri. Acolo, în vremea prigoanei împăratului Claudiu Gotic (268-270), au slujit cu stăruință creștinilor închiși și condamnați la moarte, mângâindu-i, hrănindu-i și adunând cu evlavie trupurile martirilor uciși.
Prinși de autoritățile romane, cei trei bărbați, Marius, Audifaciu și Avacum, au fost bătuți, sfârtecați cu gheare de fier și aruncați în temniță. Sfânta Marta îi îndemna neîncetat, cu toată dragostea de mamă și de soție, să rabde chinurile și să nu se lepede de Hristos. La urmă, cei trei bărbați au fost decapitați pe Via Cornelia, la a treisprezecea milă înainte de Roma. Sfânta Marta a fost înecată într-un iaz de lângă Nymphaeum. Trupurile lor au fost luate de credincioasa Felicitas și îngropate în țarina ei numită Buxus, astăzi Boccea, unde s-a ridicat mai târziu o biserică în care s-au săvârșit multe minuni. Moaștele lor se păstrează astăzi în mai multe biserici din Roma și Germania, iar fragmente sunt cinstite și la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord din Stockholm.
Tropar: O, iubitorilor de mucenici, Marius și Marta cu fiii Audifaciu și Avacum, prin pătimiri mucenicești adăugându-vă lor, mijlociți pentru noi iertare de păcate, pace și mare milă.