Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul
Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul este ctitorul Marii Lavre de la Sfântul Munte Athos, prima mănăstire cu viață de obște din Muntele Sfânt și matca din care a crescut întreaga organizare monahală aghiorită. Pe pământul Marii Lavre se află și Schitul Românesc Prodromu.
S-a născut pe la 930 în Trapezunt, de pe malurile Mării Negre, primind la botez numele de Avramie. Tatăl era de neam din Antiohia Siriei, mama din Colhida. Rămas orfan de timpuriu, a fost crescut de o rudă cucernică a mamei sale, care trăia ca monahie. Trimis la cele mai bune școli din Constantinopol, a dobândit o formare filozofică și teologică aleasă. Chemat de dragoste față de Dumnezeu, a intrat în monahism la Mănăstirea Kyminas din Bitinia, sub îndrumarea duhovnicescului Mihail Maleinos, unde a primit numele de Atanasie. A copiat cărți, a îngrijit bolnavi, a urcat în tăcere treptele vieții lăuntrice. Dând pe față o sfințenie pe care starețul o cunoștea, a refuzat cu smerenie să fie numit egumen și a fugit în taină la Sfântul Munte Athos, pe atunci un ținut de pustnici solitari și mici grupuri de sihaștri.
La Athos, Atanasie și-a găsit locul sufletului, nevoind mai întâi în sihăstrie. Dar prietenul lui de suflet, generalul Nichifor Focas, înainte de a urca pe tronul imperial, îi ceruse cu stăruință să ridice o mănăstire. Atanasie a primit, și cu sprijinul material al împăratului, a pus în 963 piatra de temelie a Marii Lavre, sfințită în același an. A rânduit pentru ea un tipic de viețuire cenobitică aspru și binechibzuit, inspirat din vechile lavre palestiniene, care a servit ca model pentru toate mănăstirile athonite de după aceea. A zidit infirmerie pentru bolnavi, moară de apă, vie, a înmulțit biblioteca. A primit sute de monahi veniți din tot cuprinsul lumii ortodoxe. La poalele Marii Lavre se află și astăzi izvorul de aghiasmă care a țâșnit după ce Maica Domnului Însăși i s-a arătat Sfântului, tămaduind o criză grea a mănăstirii și zicând că ea va fi de acum înainte econoama locului.
A primit la Athos patru împărați pelerini. Pe vremea lui au mai luat ființă mănăstirile Iviron, Vatopedi și Esfigmenu. A păstorit Marea Lavră aproape patruzeci de ani. Pe 5 iulie 1001, în timp ce cerceta construcția turlei noii biserici, zidul s-a prăbușit și l-a strivit împreună cu șase ucenici ai săi. A trecut astfel la Dumnezeu dintre dărâmături, dimpreună cu cei pe care îi formase. Moaștele lui se odihnesc adânc în podeaua bisericii Marii Lavre, într-un loc pe care călcând, credincioșii îl cinstesc.
Tropar, glasul 3: De viața ta cea în trup s-au minunat cetele îngerești, cum, cu trupul, la luptele cele nevăzute ai ieșit, pururea mărite, și ai rănit cetele demonice. Pentru aceasta, Atanasie, Hristos te-a slăvit pe tine ca pe un biruitor.
Sfântul Cuvios Lampadie, făcătorul de minuni
Sfântul Cuvios Lampadie a trăit în veacul al X-lea, în ținuturile Isauriei din Asia Mică. De la cea mai fragedă vârstă s-a dat cu totul lui Dumnezeu, alegând viața sihăstrească în locul oricăror bucurii lumești. Și-a supus trupul duhului prin înfrânarea poftelor, prin post aspru și prin rugăciune neîncetată, sporind fără preget în cunoașterea lui Dumnezeu și în curăția inimii.
A trăit în nevoință în preajma cetății Irinopolis din Isauria, unde s-a nevoit în peșteri și locuri retrase, ferind lumina vieții sale de privirile lumii. Cu cât se ascundea mai mult, cu atât harul lui Dumnezeu îl descoperea: a strălucit ca soarele și a luminat pe cei întunecați de înșelăciunile demonice. A primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni și al tămăduirii bolilor, care a lucrat nu numai în viața lui, ci și după trecerea la Dumnezeu. Cinstitele lui moaște au fost așezate în peștera unde se nevoind, și din acel loc sfânt izvorau tămăduiri tuturor celor ce veneau cu credință. Numele lui, Lampadie, înseamnă "purtătorul de lampă," și viața lui a împlinit pe deplin această chemare, purtând lumina lui Hristos în întunericul lumii.