Înainte-prăznuirea scoaterii Sfintei Cruci
Ziua de 31 iulie este totodată lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului și înainte-prăznuirea Scoaterii Sfintei Cruci, care se prăznuiește pe 1 august. Scoaterea Sfintei Cruci consta în procesiuni care se făceau în Constantinopol cu părticele din lemnul Sfintei Cruci, pe toată durata postului Sfintei Marii, pentru a-i proteja pe locuitori de boli și epidemii. Sfătuindu-se cu arhiereii lor cei mai mari, s-a așezat prăznuire în ziua întâi a lui august, dând mulțumire lui Hristos Mântuitorul și Preacuratei Lui Maici. Iar pentru pomenirea puterii Sfintei Cruci, cu care, fiind înarmați, au biruit pe vrăjmași, au poruncit ca să scoată preoții cu mâinile lor cinstita Cruce din Sfântul Altar și să o pună în mijlocul bisericii, ca să se închine toate popoarele creștine și cu dragoste să o sărute, proslăvind pe Hristos Domnul, Care a fost răstignit pe dânsa. Ziua de 1 august constituie un prim pas în cinstirea Mântuitorului în luna august, fiind urmată de Schimbarea la Față a Domnului pe 6 august și de venerarea Sfintei Mahrame a Domnului pe 16 august. Cele trei sărbători erau considerate în legătură. Prin înainte-prăznuire, Biserica invită pe credincioși să intre în duhul acestor zile cu rugăciune și înfrânare.
Sfântul și Dreptul Evdochim
Sfântul Evdochim a trăit pe vremea împăratului iconoclast Teofil (829-842) și era din Capadocia, tatăl său fiind senator al cetății. Având o stare deosebită, fericitul Evdochim a fost dat la învățătură, gustând bucuria de a cunoaște adevărul. Aflând de religia creștină, se străduia permanent, ziua și noaptea, în citirea dumnezeiești Scripturi, veselindu-se cu aceasta mai mult decât cunoscuții săi care trăiau în ospeție și petreceri.
Vrăjmașul mântuirii omului îndemna pe mulți tineri de o vârstă cu Evdochim să-l silească a merge la petreceri și la vânătoare, însă el le alegea pe cele care îl bucurau: să se roage și să citească alese și folositoare cărți. Atât iubea întreaga înțelepciune și curăția cea mai cinstită decât toate celelalte fapte bune, încât se hotărî să nu privească toată viața lui la față femeiască. De aceea, câtă vreme a trăit, afară de maica sa n-a privit în față altă femeie sau fecioară, nici n-a vorbit cu vreuna. Sfântul Evdochim făcea atât de multă milostenie, încât și pe acelea pe care el le avea de nevoie ca să trăiască, le dădea săracilor; nu numai bani, ci orice ar fi avut de trebuință.
Părinții Sfântului duceau viață strălucită, pentru că erau patricieni și dreptcredincioși. Fiind crescut bine de părinții săi, Vasile și Evdochia, a fost cinstit de împăratul Teofil cu dregătoria de candidat, și a fost pus serdar mare peste oști, întâi în Capadocia, după aceea în țara harsianilor. Fiind el cumpăna dreaptă și dreptar, care păzea toată îndreptarea, făcea multe milostenii în toate zilele, și ajuta pe văduve și pe săraci. Dumnezeiește viețuind, și căzând într-o boală trupească, și-a dat sufletul la Dumnezeu, iar robii lui, plinindu-i voia, l-au îngropat cu hainele lui cu care era îmbrăcat, fiind mărit de Dumnezeu cu multe minuni. Moaștele sale, rămase nestricate după moarte, au izvorât tămăduiri pentru toți cei care veneau la el cu credință.
Tropar, glasul al 4-lea: Cel Ce te-a chemat pe tine de pe pământ la cerești locașuri, păzește și după moarte nevătămat trupul tău, Sfinte; că tu, cu curăție și cu cinstită viață, Fericite, ai viețuit, nespurcându-ți trupul. Pentru aceasta, cu îndrăznire roagă pe Hristos Dumnezeu să ne mântuiască pe noi.
Sfântul și Dreptul Iosif din Arimateea
Sfântul și dreptul Iosif din Arimateea, ucenic al lui Iisus, este cel care, împreună cu Nicodim, L-a îngropat pe Mântuitor, după răstignirea și patimile acestuia. Sfântul și dreptul Iosif a fost un om bogat din Arimateea, ucenic al lui Iisus (Matei 27, 57), dar pe ascuns, de frica iudeilor (Ioan 19, 38). Deși era membru și sfetnic de vază al Soborului, el aștepta Împărăția lui Dumnezeu (Marcu 15, 43).
Cu toate că nu a fost prezent la suferințele Domnului, a aflat înaintea lui Pilat că a murit, ceea ce denotă că era la curent cu tot ceea ce I s-a întâmplat lui Iisus. Având în vedere poziția și influența pe care le deținea, Iosif a mers la Pilat și l-a rugat să-i permită să coboare trupul lui Iisus de pe cruce, ca să-L îngroape, fiindcă așa prevedea legea iudaică pe care o respecta cu strictețe, nepermițând ca trupul lui Hristos să fie aruncat în groapa nelegiuiților. Împreună cu Nicodim, l-au înfășurat în giulgiu curat și l-au așezat în mormânt nou săpat în stâncă, pe care Iosif îl pregătise pentru sine. Astfel, bărbatul care fusese ucenic în taină a dat dovadă, în ceasul cel mai greu, de o îndrăzneală mai mare decât mulți dintre cei ce fuseseră față de față cu Hristos.
Spionii evreilor au auzit acestea și l-au pârât autorităților, care l-au întemnițat pe Sfântul Iosif. Cu toate acestea, Hristos Cel Înviat i-a apărut Sfântului Iosif în închisoare, convingându-l de Învierea Sa. După o vreme, evreii l-au eliberat și l-au alungat din Ierusalim. Apoi, el a călătorit în lumea întreagă propovăduind cuvântul Evangheliei, în cele din urmă sădindu-l și în Britania, de unde a plecat la Domnul în pace. Pomenirea lui se face pe 31 iulie, iar o a doua pomenire se face în Duminica Femeilor Mironosițe, a doua duminică după Sfintele Paști.
Tropar, glasul al 3-lea: Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat Trupul Tău, cu giulgiu curat înfășurându-L și cu miresme, în mormânt nou îngropându-L, L-a pus. Dar a treia zi ai Înviat, Doamne, dăruind lumii mare milă.