Sfântul Mucenic Calinic
Originar din părțile Ciliciei († 290), Sfântul Calinic a fost crescut în buna credință creștină. Ajungând la vârsta bărbatului desăvârșit, vedea pe mulți oameni lepădându-se de Hristos și închinându-se idolilor, aducându-le jertfe spurcate. Plângând pentru pierzarea lor, s-a făcut multora dascăl de mântuire, trecând prin multe cetăți și sate ca să-i întoarcă pe elini de la rătăcire, până a ajuns și în Ancira, cetatea Galatiei.
Acolo, după ce a câștigat pe mulți lui Dumnezeu, a fost prins de cei necredincioși și dus la judecată înaintea dregătorului Sacherdon, om aprig slujitor al idolilor și cumplit prigonitor al creștinilor. Întrebat cu mânie de ce îndrăznește, fiind străin, să răzvrătească poporul împotriva zeilor pe care îi cinstea chiar împăratul, sfântul a răspuns cu blândețe că este rob al lui Hristos și că nu poate să nu se doară de sufletele care pier în întuneric. Sacherdon, umplându-se de furie, l-a amenințat cu cele mai cumplite chinuri, dar Calinic i-a răspuns cu îndrăzneală, cerându-i chiar să înceapă muncirea, căci nu se teme nici de foc, nici de sabie.
Atunci dregătorul a poruncit să fie dezbrăcat, întins la pământ și bătut fără cruțare cu vine de bou. Sfântul răbda batjocorindu-l pe chinuitor, cerându-i muncii și mai aspre. După aceea, a fost spânzurat de un lemn și trupul i-a fost strujit cu piepteni de fier, până la os, chin pe care l-a primit cu aceeași bucurie, spunând că nu simte durerea, având pe Hristos care îl întărește.
Neputând să-l clintească din credință, Sacherdon a poruncit să-l încalțe cu încălțăminte de fier cu piroane ascuțite și să-l silească să alerge înaintea cailor, mânat cu bice, până la cetatea Gangra, aflată la 80 de stadii de Ancira, voind ca tocmai cei pe care sfântul îi întorsese acolo la credință să-i vadă sfârșitul și să se înspăimânte. Sfântul alerga fără să pară că simte rănile picioarelor, cântând din psalmul lui David: „Așteptând, am așteptat pe Domnul, și a căutat la mine și a auzit rugăciunea mea."
După ce a alergat 60 de stadii, ajungând la un loc numit Matrica, ostașii înșiși, sleiți de sete cumplită din pricina arșiței de iulie, erau aproape de moarte împreună cu caii lor. Cu lacrimi, l-au rugat pe Calinic să se roage pentru ei. Milostivindu-se de vrăjmașii săi, sfântul s-a oprit lângă o stâncă și, ridicându-și ochii spre cer, s-a rugat lui Dumnezeu, Cel ce odinioară scosese apă din piatră pentru Moise și pentru poporul însetat. Îndată a izvorât din stâncă un izvor de apă vie, din care toți au băut și s-au răcorit, strigând: „Mare este Dumnezeul creștinilor!" Izvorul acela, spune sinaxarul, n-a încetat de atunci să curgă, spre pomenirea minunii.
Ajunși la Gangra, ostașii, recunoscători, n-ar mai fi vrut să-l dea morții pe binefăcătorul lor, dar, temându-se de mânia dregătorului, au împlinit porunca fără voie. Au aprins un cuptor de foc, iar sfântul, făcându-și semnul Sfintei Cruci și mulțumind lui Dumnezeu că l-a învrednicit de ceasul muceniciei, a intrat de bunăvoie în flăcări și și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Stingându-se cuptorul, trupul lui a fost găsit neatins de foc, iar credincioșii l-au luat și l-au îngropat cu cinste.
Sfânta Muceniță Teodota cu fiii săi
Sfânta Muceniță Teodota era din Niceea Bitiniei, femeie credincioasă, văduvă cu trei prunci, care se nevoia la poruncile lui Dumnezeu și îi creștea pe fii în cunoașterea lui Hristos. Auzind de sfințenia Sfintei Anastasia Farmacolitria, s-a dus la ea și a slujit alături de ea, îngrijind pe creștinii închiși din porunca lui Dioclețian.
Dregătorul Levcadie o cerea de soție, dar Teodota a refuzat. A amânat cu înțelepciune decizia, câștigând timp, și în această vreme și-a împărțit toată averea săracilor, cercetând neîncetat creștinii din temnițe. Când împăratul Dioclețian a dat poruncă să fie uciși în aceeași noapte toți cei din închisori, Levcadie a prins-o pe Teodota cu cei trei fii ai ei și a dat-o dregătorului Nichitie al Bitiniei. Nichitie a chemat-o la judecată și a încercat s-o înduplece cu vorbe măgulitoare să se lepede de Hristos. Evod, fiul ei cel mai mare, i-a vorbit dregătorului cu curaj, dojenindu-l. Nichitie, înfruntat de un copil, s-a umplut de furie și a dat poruncă să fie aprinse cuptoarele și să fie aruncate în foc Teodota și cei trei fii ai ei, împreună. Toți patru, mama și copiii, au primit în același ceas cununa muceniciei, în mijlocul focului. Și se face soborul lor în locul muceniciei lor, ce este la Cambo.
Tropar, glasul 4: Mielușeaua Ta, Iisuse, Teodota, strigă cu glas mare: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Totodată, azi se face pomenirea Sfântului Mucenic Mamant, care s-a săvârșit fiind înecat în mare, și a Sfinților Mucenici Veniamin și Virie, cei aproape de palatele din Evdom.