Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Pe 25 iulie, Biserica Ortodoxă prăznuiește cu cinste deosebită adormirea Sfintei Drepte Ana, bunica după trup a Mântuitorului Iisus Hristos și mama Preasfintei Fecioare Maria.
Sfânta Ana, care, prin harul lui Dumnezeu, s-a făcut bunica după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, se trăgea din seminția lui Levi. Ea era ultima fiică a Măriei și a preotului Mathan, care a preoțit pe timpul împărăției Cleopatrei și a lui Sapor, împăratul perșilor, mai înainte de împărăția lui Irod Antipa. Preotul Mathan a avut trei fete: Mar ia, Sovi și Ana. Pe cea dintâi a măritat-o în Betleem și a născut pe Salomeea; pe cea de-a doua a măritat-o tot în Betleem și a născut pe Elisabeta, soția preotului Zaharia și mama Înaintemergătorului; iar pe cea de a treia, adică pe Sfânta Ana, a măritat-o în pământul Galileei și a născut pe Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea Salomeea, Elisabeta și Sfânta Maria, sunt fete din trei surori, iar Mântuitorul nostru era văr de-al doilea după trup cu Sfântul Ioan Înaintemergătorul.
Deci această Sfântă Ana, după ce a născut pe mântuirea a toată lumea, după ce a înțărcat-o și după ce a dăruit-o în biserică la vârsta de trei ani, ca pe un dar fără de prihană lui Dumnezeu Atotțiitorul, a viețuit cealaltă vreme a vieții sale în post, rugăciuni și faceri de bine către cei lipsiți, și s-a dus în pace către Domnul, la vârsta de 69 de ani. Sfântul Ioachim s-a săvârșit la 84 de ani, încât Sfânta Fecioară Maria, pe când se afla încă în templu, la vârsta de 11 ani, a rămas fără părinți.
Tropar, glasul 4: Pe ceea ce a născut Viața în pântece ai purtat-o, pe Preacurata Maica lui Dumnezeu, de Dumnezeu gânditoare Ana. Pentru aceasta acum la primirea cerească, unde este locașul celor ce se veselesc întru slavă, bucurându-te te-ai mutat; cere pentru cei ce te cinstesc pe tine cu dragoste iertare de greșeli, pururea fericită.
Sfinții Părinți de la Sinodul al V-lea Ecumenic
Pe 25 iulie, Biserica Ortodoxă îi pomenește pe cei 165 de Sfinți Părinți care au luat parte la al V-lea Sinod Ecumenic, întrunit la Constantinopol între 5 mai și 2 iunie 553, sub președinția Sfântului Patriarh Eutihie al Constantinopolului și la inițiativa împăratului Iustinian cel Mare (527-565).
Sinodul a fost convocat pentru a rezolva "controversa celor Trei Capitole," care frământa Biserica de câteva decenii. Cele trei capitole priveau: scrierile lui Teodor din Mopsuestia (†428), șeful școlii antiohiene, care acordase o pondere excesivă speculației filosofice și ajunsese să respingă unirea reală a naturii create cu cea necreată în Persoana lui Hristos; scrierile lui Teodoret al Cirului, prietenul lui Teodor; și o scrisoare a lui Ibas din Edessa. Teodor, Teodoret și Ibas nu fuseseră condamnați la Sinodul al IV-lea de la Calcedon (451), deși Teodoret și Ibas anatemizaseră atunci pe Nestorie și fuseseră reprimiți în comuniunea Bisericii. Acceptarea scrierilor lor nestorian-tendențioase devenise pricina unor noi disensiuni. Monofiziții, care respinseseră Sinodul de la Calcedon, susțineau că Sinodul al IV-lea a fost nestorianizant tocmai fiindcă nu i-a condamnat pe cei trei.
Iustinian a dat un edict de condamnare a celor Trei Capitole înaintea sinodului. Papa Vigiliu, prezent la Constantinopol, a refuzat să participe, deși a fost chemat de trei ori. Sinodul a procedat fără el. A condamnat celor Trei Capitole ca expresii ale nestorianismului, reafirmând ortodoxia Sinodului de la Calcedon dar întărind totodată perspectiva alexandrină a unității Persoanei lui Hristos. Au mai fost condamnate și unele idei ale lui Origen, marele teolog al veacului al III-lea, mai ales cea despre preexistența sufletelor, și doctrina celor care negau învierea universală. Papa Vigiliu a semnat hotărârile sinodului după încheierea lui.
Tropar, glasul 8: Preaslăvit ești, Hristoase Dumnezeul nostru, Cel Ce luminători pe pământ pe Părinții noștri i-ai întemeiat și printr-înșii la adevărata credință pe noi, pe toți, ne-ai îndreptat, mult Îndurate, Slavă Ție.
Sfintele Cuvioase Olimpiada și Eupraxia
Sfânta Cuvioasă Olimpiada a trăit la Constantinopol în veacul al IV-lea și la începutul celui de-al V-lea, unul din cele mai luminoase exemple de monahism urban și de milostenie din istoria Bisericii. S-a născut între 361 și 368 într-o familie a marii aristocrații imperiale. Tatăl ei, contele Seleucos, a murit devreme; la creșterea ei a contribuit Teodosia, sora Sfântului Amfilohie al Iconiei, astfel că Olimpiada a crescut în prietenie cu Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Grigorie de Nyssa și alți mari Părinți ai Capadociei. Măritată de timpuriu, la șaisprezece ani, cu Nebridius, un tânăr de rang înalt, căsătoria a durat mai puțin de doi ani, până la moartea acestuia. Olimpiada, văduvă la optsprezece ani, a refuzat cu hotărâre orice altă căsătorie, dorind să se dăruiască cu totul lui Dumnezeu. Împăratul Teodosie a vrut s-o mărite forțat cu o rudă a sa; Olimpiada a refuzat și a obținut în cele din urmă dreptul de a-și păstra libertatea. Hirotesită diaconiță de Patriarhul Nectarie al Constantinopolului, a slujit Biserica cu credință neabătută, zi și noapte. Și-a vândut proprietățile din Tracia, Bitinia, Galatia și Capadocia și a ridicat cu banii lor case pentru săraci, spitale, biserici și o mănăstire cu peste 250 de viețuitoare, alături de Sfânta Sofia. A primit cu iubire și a sprijinit cu averea ei toți monahii prigoniți, mai ales pe cei alungați de Teofil al Alexandriei din pustia Egiptului. A fost cel mai devotat și mai drag suflet al Sfântului Ioan Gură de Aur; după exilarea lui nedreptă, a pătimit și ea prigoane, a fost judecată și surghiunită de la Constantinopol. A murit în surghiun la Nicomedia, pe 25 iulie, probabil în 408.
Sfânta Cuvioasă Eupraxia s-a născut la Constantinopol pe la 380 dintr-o familie senatorială de neam împărătesc. Tatăl ei Antigon, om evlavios, a împărțit înainte de moarte averea la săraci. Mama ei, Eupraxia cea bătrână, rămasă văduvă, a plecat cu fiica ei de șapte ani la o mănăstire de fecioare din Tabena Tebaidei Egipt. Acolo, copila s-a atasat cu toată inima de viața monahală, rugând pe stareță s-o primească în obște. La doisprezece ani a intrat de bună voie în obște, logodită de mama ei cu un tânăr de la Constantinopol, dar ea a rupt logodna cu scrisoare trimisă împăratului, lepădând cu bucurie averea și nunta pentru viața în Hristos. A trăit în cea mai aspră asceză: postea câte trei zile fără hrană, purta cărți grele pe umeri ca penitență, lucra cu brațele fără odihnă. Diavolul o lovea cu accidente la lucru, dar ea le răbda cu bucurie. A primit darul vederii înainte și al tămăduirii, arătând prin rugăciunea ei vindecări. A trecut la Dumnezeu la circa treizeci de ani, în 413, în sfânta ei mănăstire.
Tropar, glasul 2: Doririi celei adevărate logodindu-vă, iubitoarelor de Hristos, și de împreunarea logodnicului muritor lepădându-vă, cu nevoințe de fapte bune ați crescut și la înălțimea nestricăciunii ați alergat, femei frumoase la suflet și mult bogate, stâlpii și îndreptarea pustnicilor. Pentru aceasta, rugați-vă neîncetat pentru noi, care cu dragoste prăznuim pomenirea voastră.