Sfânta Cuvioasă Macrina, sora Sfântului Vasile cel Mare
Sfânta Cuvioasă Macrina este una dintre figurile cele mai luminoase ale creștinismului din veacul al IV-lea, ctitorița monahismului feminin din Pont și sufletul duhovnicesc al celei mai sfinte familii pe care a odrăslit-o vreodată pământul Capadociei.
S-a născut pe la 327 în Cezareea Capadociei, cea dintâi din cei zece copii ai lui Vasile cel Bătrân și ai Emiliei. Bunica paternă, Macrina cea Bătrână, ucenica Sfântului Grigorie Taumaturgul, a influențat-o profund. A fost logodită la vârstă fragedă cu un tânăr de bun neam, care a murit înainte de nuntă. Macrina a refuzat orice altă cerere în căsătorie, socotindu-l pe defunctul ei logodnic drept soțul ei în fața lui Dumnezeu, și și-a închinat de atunci toată viața lui Hristos.
După moartea tatălui, Macrina a rămas alături de mama sa Emilia și a transformat treptat gospodăria familiei dintr-o casă nobilă în obște monahală. A convins-o pe Emilia să renunțe la viața lumească și să se alăture vieții de rugăciune. A influențat decisiv traiectoria spirituală a fraților ei: a îndemnat pe Vasile, întors strălucit de la studii din Atena și mândru de cultura lui, să lepede deșertăciunile lumii și să meargă pe calea monahismului, devenind marele Vasile pe care îl cunoaște întreaga Biserică; pe Petru l-a crescut ea însăși ca mamă și dascăl după moartea tatălui; pe Grigorie de Nyssa l-a sprijinit cu sfatul ei înțelept. Frații ei, Vasile cel Mare și Grigorie de Nyssa, au primit de la ea o formare duhovnicească pe care nu au putut-o uita. Sfântul Grigorie de Nyssa a scris lucrarea "Viața Sfintei Macrina," care rămâne cel mai de preț document despre ea.
A întemeiat în Pont, pe proprietatea familiei de pe râul Iris, o obște de fecioare care a strâns în jurul ei femei din toate stările sociale, trăind în egalitate și rugăciune. Ea nu primea nimic mai presus de cele de trebuință și lucra cu mâinile sale ca toate celelalte. Când Sfântul Grigorie de Nyssa a venit s-o vadă în ultimele zile ale bolii, a găsit-o culcată pe o scândură, cu un văl vechi drept acoperitoare, zâmbindu-i și vorbindu-i despre Dumnezeu ca și cum nici nu ar fi simțit boala. I-a povestit cu seninătate că a fost vindecată de Maica Domnului de o tumoare la sân, ca răsplată a rugăciunii. A trecut la Dumnezeu pe la 379-380, iar Grigorie a pus peste trupul ei mantia lui de episcop, căci sărăcia vieții de obște nu mai lăsa alt giulgi. A fost îngropată în Biserica Celor Patruzeci de Mucenici din Annisa, alături de mama sa Emilia.
Tropar, glasul 8: Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Macrina, duhul tău.
Sfinții din familia Sfântului Vasile cel Mare
Pe 19 iulie, Biserica cinstește odată cu Sfânta Macrina și pe ceilalți membri ai familiei ei care au ajuns la sfințenie, o familie unică în istoria creșținătății prin numărul și strălucirea sfinților pe care i-a dat Bisericii.
Tatăl, Sfântul Vasile cel Bătrân, era retor din Pont, om cu frica de Dumnezeu, care a murit înainte ca fii săi să ajungă la faima lor. Mama, Sfânta Emilia, a dus o viață de sfântă evlavie, crescând zece copii și alăturându-se la urmă obștii monahale ridicate de fiica ei Macrina. Bunica paternă, Sfânta Macrina cea Bătrână, ucenica Sfântului Grigorie Taumaturgul, a suferit prigoane pentru credință în vremea lui Liciniu și a format sufletul credincios al familiei. Dintre frați, Sfântul Navcratie (†8 iunie) a ales viața de pustnic. Sfântul Grigorie de Nyssa (†394, prăznuit la 10 ianuarie), cel mai mare teolog al epocii, a scris "Viața Sfintei Macrina" și tratate de o adâncime filosofică rară. Sfântul Petru al Sevastiei (prăznuit la 9 ianuarie) a crescut sub îndrumarea Macrinei ca un al doilea fiu al ei și a ajuns episcop. Sfântul Vasile cel Mare (†379, prăznuit la 1 ianuarie) este coloana de foc a Ortodoxiei capadociene, organizatorul vieții monahale, autorul Liturghiei care îi poartă numele și al Regulilor monahale, unul din cei Trei Ierarhi.
Sfântul Cuvios Die
Sfântul Cuvios Die a trăit în veacul al V-lea, în ținuturile Antiohiei Siriei. S-a născut din părinți creștini și a intrat de tânăr în viața pustnicească, călăuzit de bărbați duhovnicești cu experiență. Toată strădania lui era îndreptată spre două lupte: biruirea diavolului prin rugăciune neîncetată și subjugarea trupului prin post aspru, priveghere și osteneli felurite.
Hrana și-o primea foarte puțin și nu în fiecare zi, ci o dată la două sau trei zile; de multe ori petrecea întreaga săptămână fără hrană și fără somn. Prin aceste nevoințe și-a omorât poftele trupești și s-a curățit atât de desăvârșit, încât s-a făcut locaș curat al Sfântului Duh, Care s-a sălășluit întru el. Dumnezeu l-a înzestrat cu darul tămăduirilor și al alungării duhurilor necurate, și a ajuns să fie cunoscut în tot ținutul Siriei. A ridicat în apropierea Antiohiei o mănăstire în care a adunat mulțime de monahi, cărora le-a rânduit o viață de rugăciune și de nevoință aspră. Petrecând mai bine de cincisprezece ani în această mănăstire, în folos sufletesc pentru mulți, a primit mai înainte vestire despre moartea sa: un bărbat prea luminos, îmbrăcat în veșminte preoțești, i s-a arătat și i-a zis că a sosit vremea mutării sale. Sfântul Die a chemat frații, le-a vorbit pentru ultima oară și le-a dat poruncă să-l îngroape în mănăstirea lui, nu în cetate, ferindu-se și la sfârșit de slava omenească. Și-a dat sufletul lui Dumnezeu în pace, în mănăstirea pe care o ridicase.
Aflarea moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov
Pe 19 iulie se prăznuiește Aflarea moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, una din cele mai mari sărbători ale Ortodoxiei ruse din veacul al XX-lea, legată de canonizarea oficială a celui mai iubit sfânt al Rusiei moderne. Sfântul Serafim este prăznuit de două ori pe an: la 2 ianuarie, ziua adormirii lui (1833), și la 19 iulie, ziua aflării moaștelor și canonizării sale (1903).
Sfântul Cuvios Serafim s-a născut la 19 iulie 1759 în Kursk, cu numele de botez Prohor Moșnin. Rămas orfan de tată la trei ani, a crescut sub îngrijirea mamei sale Agatia, femeie credincioasă și harnică. La vârsta de zece ani a căzut grav bolnav și Maica Domnului i s-a arătat în vis, promițând că îl va vindeca. Vindecarea s-a împlinit când, la o procesiune cu icoana Maicii Domnului din Kursk, ploaia l-a atins pe copilul bolnav și el s-a însănătoșit. A intrat la nouăsprezece ani în Mănăstirea Sarov, unde a primit schima monahală cu numele Serafim, care înseamnă "cel ce arde." A petrecut ani de nevoință în pădure, în singurătate deplină. O mie de zile și o mie de nopți a stat în rugăciune pe o stâncă din pădure, strigând neîncetat: "Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului." Bătut aproape până la moarte de niște tâlhari, a rămas cocoșat pentru tot restul vieții, fără să-i judece pe cei care l-au lovit. A dobândit darul vederii înainte, al tămăduirilor și al pătrunzerii inimilor. În iarna anului 1831, ucenicul său Motovilov l-a văzut strălucind ca soarele în plină iarnă, copleșit de lumina Duhului Sfânt, și această convorbire despre dobândirea Duhului Sfânt a devenit unul din textele fundamentale ale ortodoxiei. A adormit în rugăciune, îngenunchiat înaintea icoanei Maicii Domnului, pe 2 ianuarie 1833.
Șaptezeci de ani mai târziu, pe 18 iulie 1903, aproximativ trei sute de mii de credincioși veniți din toată Rusia s-au adunat la Sarov pentru mutarea moaștelor în Catedrala Adormirii Maicii Domnului. Canonizarea solemnă a avut loc pe 19 iulie 1903, în prezența familiei imperiale și a zeci de ierarhi. Mulțimea uriașă a cântat Sfânta Liturghie sub cerul liber, cu lacrimi și cu bucurie, simțind că este Paști. În vremea persecuției ateiste, moaștele au fost ascunse și pierdute. Au fost redescoperite în 1991 și aduse la Mănăstirea de maici din Diveevo pe care Sfântul Serafim o întemeiase, unde se cinstesc și astăzi de nenumărați pelerini din toată lumea.
Tropar, glasul 4: Răbdarea iubirii lui Hristos ai dobândit, cu rugăciunea și cu postul ai strălucit în pădure ca un heruvim, și ai primit darul tămăduirii și al minunilor, Cuvioase Serafim. Pentru aceasta strigăm ție: Slavă lui Hristos Celui Ce te-a slăvit pe tine; slavă Celui Ce te-a încoronat pe tine; slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.