Sfântul Sfințit Mucenic Atinoghen cu cei 10 ucenici ai săi
Sfântul Sfințit Mucenic Atinoghen era din Sevastia Capadociei și a trăit în zilele prigoanei împăratului Dioclețian. Pentru viața lui curată și pentru smerenia sa a fost ales episcop al Pidahtoei. Retras cu zece ucenici ai săi la o mică mănăstire aproape de satul Pidaton, petrecea acolo în post și rugăciune.
Dregătorul Filomarh, trimis de împărat să stârpească pe creștinii din Sevastia, a descoperit existența mănăstirii. Găsind-o goală de episcop, care lipsea, a prins pe cei zece ucenici și i-a aruncat în temniță. Sfântul Atinoghen, auzind că ucenicii lui au fost ridicați, s-a dus de bună voie în cetate, înfruntând pe Filomarh. A fost prins și el și aruncat în temniță alături de ucenicii săi. Torturat împreună cu ei, i-a îmbărbătat neîncetat, îndemna la statornicie și mângâia în chinuri. Judecătorul le-a tăiat mai întâi capetele ucenicilor pe rând, lăsând pe episcop la urmă pentru a-l intimida. Dar Atinoghen nu s-a clătit.
Înaintea morții, sfântul a cerut o ultimă dorință: să fie dus la mănăstirea sa și acolo să fie ucis. Filomarh i-a împlinit-o. La mănăstire l-a întâmpinat o cerboaică pe care o crescuse el însuși, care și-a plecat capul la picioarele lui. Sfântul a binecuvântat-o cu iubire, zicând: "Dumnezeul veacurilor să nu te dea pe tine, nici seminția ta la vânare vânătorilor; ci tu și seminția ta să aduceți în fiecare an câte un pui, spre ospățul celor ce vor veni la pomenirea noastră." Și minunea s-a împlinit: în fiecare an, de ziua lui, cerboaica sau puii ei veneau la mănăstire. Acolo, în mănăstirea lui, a primit tăierea capului, alăturându-se ucenicilor săi. Pe când era chinuit, un glas din cer l-a întărit: "Îndrăznește, alesul Meu, Eu sunt cu tine." Vocea a auzit-o tot poporul de față, dar potrivnicii au spus că este vrăjitorie.
Sfântul Vasile cel Mare îi atribuie Sfântului Atinoghen compunerea imnului "Lumină Lină" de la Vecernie, cel mai vechi imn creștin ne-biblic păstrat până azi, cântat în fiecare seară în toate bisericile ortodoxe. Particele din moaștele lui se găsesc la Mănăstirea Stavropoleos din București.
Tropar, glasul 4: Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge, sfințite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Sfânta Muceniță Iulia
Sfânta Muceniță Iulia, fecioara din Cartagina, este o mărturisitoare a lui Hristos venită din Africa romană, a cărei viață a unit robia cu libertatea adevărată, în Hristos.
S-a născut la Cartagina, în Africa de Nord, din familie creștinică de neam bun. Pe când era tânără, în urma unor invazii, a fost luată prizonieră și vândută ca sclavă unui negustor sirian pe nume Eusebiu, păgân. Văzând că este creștină și că nu se poate clătina din credința ei, Eusebiu a încercat s-o îndemne să se lepede de Hristos, dar fără niciun rezultat. Iulia îi slujea cu credință și pricepere, îndeplinindu-și îndatoririle cu conștiinciozitate, dar ferindu-se de orice închinare la idoli, păstrând posturile, rugăciunea și sfânta fecioară. Văzând hărnicia și cinstea ei, Eusebiu a lăsat-o în pace.
Odată, Eusebiu a mers cu mărfuri în Galia, luând-o și pe Iulia cu el. Ajungând în Corsica, acolo se ținea o sărbătoare păgânească. Julita a refuzat să participe la jertfele aduse idolilor. Prinsă de conducătorii locali, a fost adusă înaintea căpeteniei păgânilor, care i-a promis că o va elibera din robie dacă jertfește zeilor. Sfânta a răspuns cu curaj: "Libertatea mea este ca să slujesc lui Hristos, Căruia Îi slujesc cu conștiința curată." Furioși, au început s-o chinuiascd: au bătut-o, i-au tăiat sânii. Iulia a răbdat toate pentru Hristos. La urmă, căpetenia a dat poruncă să fie răstignită pe cruce, la fel ca Stăpânul ei. În clipa în care sufletul sfintei s-a despărțit de trup, toți cei de față au văzut o porumbiță albă ca zăpada ridicându-se din gura ei spre cer, și o arătare îngerească lângă ea. Frică mare a căzut peste prigonitori, care au fugit, lăsând trupul pe cruce. Îngerii l-au păzit, până când o vedenie i-a chemat pe călugării dintr-o mănăstire de pe o insulă din apropiere. Aceștia au mers și au coborât cu evlavie trupul sfintei de pe cruce. Pe locul martiriului, în cetatea Nonza din Corsica, o biserică a fost ridicată în cinstea ei, unde izvorăște și azi un izvor de apă tămăduitoare.