Sfântul Apostol Achila
Sfântul Apostol Achila este numărat în ceata celor șaptezeci de Apostoli ai Mântuitorului și este unul din cei mai apropiați colaboratori ai Sfântului Apostol Pavel, împreună cu soția sa Priscila. Sfinții Achila și Priscila sunt prăznuiți împreună la 13 februarie, iar astăzi, 14 iulie, este ziua de prăznuire a lui Achila singur.
Era iudeu de neam, din ținuturile Pontului de pe malul Mării Negre. Locuia în Italia cu soția sa Priscila mai înainte de a fi creștini. Când împăratul Claudiu (41-54) a dat edictul de alungare a tuturor iudeilor din Roma, Achila și Priscila au plecat la Corint, hrănindu-se din meseria lor de țesători de corturi. Sfântul Apostol Pavel, venind de la Atena în Corint, a fost găzduit de ei. Le-a propovăduit credința în Hristos, i-a botezat și a stat cu ei un an și șase luni. Plecând cu corabia spre Siria, i-a luat și pe cei doi cu sine. Ajungând la Efes, i-a lăsat acolo să propovăduiască, iar el a mers la Ierusalim. Achila și Priscila au catehizat la Efes pe Apolos, alexandrin cu vorbire aleasă, care știa Scripturile dar cunoștea doar botezul lui Ioan, și l-au completat în credința deplină. Murind Claudiu, s-au întors la Roma. Sfântul Apostol Pavel, scriind din Corint Epistola către Romani, îi saluta cu dragoste: "Îmbrățișați pe Priscila și Achila, împreună-lucrători cu mine în Hristos Iisus, care și-au pus grumazul lor pentru viața mea." La urmă, Achila a fost hirotonit episcop la Heracleea Pontului de Sfântul Apostol Pavel. A propovăduit cu neobosire și a primit moartea muceniciei din mâinile necredincioșilor.
Tropar, glasul 3: Sfinților Apostoli, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.
Sfinții Mucenici Iust și Iraclie
Sfinții Mucenici Iust și Iraclie au pătimit pentru credința în Hristos în primele veacuri ale creștinismului. Sfântul Mucenic Iust a mărturisit pe Hristos înaintea judecătorilor și a refuzat cu fermitate să jertfească zeilor, primind cununa muceniciei. Sfântul Mucenic Iraclie, pomenit alături de el, a pătimit prin bătaie cu ciomege, după care și-a dat duhul. Despre viața și împrejurările pătimirilor lor nu s-au păstrat alte amănunte în sursele hagiografice consultate. Sunt prăznuiți împreună, în aceeași zi, ca mărturisitori ai lui Hristos care au biruit prin credință și curaj.
Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul
Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul este unul din cei mai mari cărturari ai monahismului ortodox din veacul al XVIII-lea, un om care a îmbinat rugăciunea isihastă neîncetată cu o trudă de erudit de o amploare greu de egalat, restituind Bisericii patrimoniul patristic filocalic și canonc îngropat în mănăstirile Orientului.
S-a născut în 1749 în insula Naxos din Ciclade, cu numele de Nicolae Kallivourtsis, din părinți credincioși, Antonie și Anastasia. A arătat din copilărie o memorie extraordinară și o dragoste nestăvilită pentru citit. A studiat la Smirna, unde a dobândit o cunoaștere adâncă a Sfintei Scripturi, a Sfinților Părinți, a dreptului canonic și a literaturilor clasice greacă și latină. La 26 de ani, după câteva vizite la Sfântul Munte Athos, a intrat în monahism la Mănăstirea Dionisiu, primind numele de Nicodim. Curând a ajuns model al fraților prin ascultare, post și rugăciune.
La doi ani după tunsul monahal, Sfântul Macarie al Corintului l-a vizitat și i-a cerut să corecteze și să pregătească pentru tipar "Filocalia," marea antologie a scrierilor patristice despre rugăciunea inimii. Nicodim s-a retras la o chilie la Karyes și în câțiva ani a pregătit această capodoperă, tipărită la Veneția în 1782 și cuprinzând treizeci și șase de autori patristici din unsprezece veacuri. A urmat Everghetinosul (1783), tratatul "Despre deasa împărtășanie," opera Sfântului Simeon Noul Teolog (1790), Pidalionul, adunarea canonică a Bisericii Ortodoxe (1800), Noul Martirologiu, Sinaxarul tuturor sfinților Bisericii, "Războiul nevăzut," "Paza celor cinci simțuri," și multe altele. A dorit să meargă în Moldova la Sfântul Paisie Velicicovschi, dar o furtună l-a împiedicat. A trăit în diferite chilii și schituri athonite, primind neîncetat pelerini din toată lumea care veneau pentru cuvânt de folos. A trecut la Dumnezeu pe 14 iulie 1809, la 57 de ani, la Karyes. Tomosul de canonizare a fost emis de Patriarhul Ecumenic Atenagora I la 31 mai 1955.
Tropar, glasul 8: Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Nicodim, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.