Aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București
Pe 13 iulie 1774, moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou au fost aduse la București și așezate în Catedrala Mitropoliei, devenind de atunci ocrotitorul spiritual al Capitalei României. Sfântul Sinod al BOR a hotărât înscrierea acestui eveniment în calendar ca sărbătoare de sine stătătoare, începând cu anul 2024.
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a trăit la sudul Dunării în veacul al XIII-lea, în vremea dinastiei românești a Asăneștilor. A dus o viată de bunătate, smerenie și milostenie, iar moaștele sale au rămas nestricăcioase. Descoperite în albia râului Lom și aduse în satul Basarabov din sudul Dunării, în dreptul orașului Giurgiu, au stat acolo în biserica ridicată cu cheltuiala unui domn al Țării Românești. În 1774, în cursul războiului ruso-turc, generalul rus Petru Saltîkov a trecut Dunărea, a găsit cinstitele moaște și le-a luat la București, aflat sub ocupație rusească, cu gândul de a le duce în Rusia. Auzind aceasta, mitropolitul Grigorie al II-lea al Ungrovlahiei (1760-1787) și boierul Hagi Dimitrie l-au rugat cu stăruință să nu înstrăineze odorul. Generalul s-a înduplecat și le-a dăruit Mitropoliei, luând cu sine în Rusia numai o mână a sfântului. Sfintele moaște au fost așezate în Catedrala Mitropoliei pe 13 iulie 1774, cu alai și bucurie mare. Mitropolitul a rânduit ca prăznuirea lui să se facă anual pe 27 octombrie, numindu-l "cel Nou" spre a-l deosebi de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir. Proclamarea oficială a Sfântului Dimitrie ca ocrotitor al Capitalei s-a făcut în vremea Mitropolitului Filaret al II-lea (1792-1793), iar în 1955 Sfântul Sinod a generalizat cultul lui în întreaga BOR. La împlinirea a 250 de ani de la aducerea moaștelor (13 iulie 2024), Sfântul Sinod a introdus sărbătoarea în calendar.
Tropar: Veniți, iubitorilor de mucenici, să cinstim pe plăcutul lui Dumnezeu Dimitrie, că acesta, în chipul îngeresc viețuind, s-a arătat locaș Sfântului Duh, și acum la cer, mijlocind, cere iertare de greșeli celor ce cu credință îi cântă: Slavă Celui ce te-a preamărit pe tine, slavă Celui ce te-a încununat, slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil
Pe 13 iulie, Biserica Ortodoxă îi alcătuiește Sfântului Arhanghel Gavriil al doilea sobor de prăznuire a anului, cel dintâi celebrându-se la 26 martie, a doua zi după Buna Vestire. Această a doua prăznuire a fost adăugată în calendar pe la veacul al IX-lea, pentru ca Sfântul Arhanghel să fie cinstit și cu mai multă solemnitate, în afara perioadei Postului Mare.
Gavriil este în limbă ebraică "bărbatul lui Dumnezeu" sau "puterea lui Dumnezeu." Este arhanghelul vestirilor dumnezeiești prin excelență: el i-a insuflat lui Moise în pustie scrierea cărților, explicându-i facerea lumii, zidirea lui Adam și istoria neamurilor. El i-a vestit profetului Daniil descoperirile despre împărățiile lumii și venirea lui Mesia. El i-a vestit lui Zaharia nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, și tot el a adus Maicii Domnului vestea cea mare: "Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine!" La Învierea Mântuitorului, un înger strălucitor a aninat piatra de la mormânt și a vestit femeilor mironosițe că Hristos a Înviat. Tradiția îl identifică cu Gavriil. El este cel ce va suna trâmbița la Judecata de Apoi. La Vriel, în Constantinopol, a existat o biserică în cinstea lui unde s-au săvârșit nenumărate minuni.
Tropar: Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil prăznuim astăzi, pentru că el însuși se roagă să ne dea nouă iertare de păcate.
Sfântul Cuvios Ștefan Savaitul
Sfântul Cuvios Ștefan Savaitul se numește astfel deoarece a intrat în monahism în vestita Mănăstire Sfântul Sava din Palestina, cel mai important locaș al monahismului palestinian, situată în deșertul Iudeii, la est de Betleem.
S-a născut dintr-un sat palestinián din apropierea Ascalonului. Tatăl se numea Chiric, iar mama Serghia. Rămas orfan de timpuriu, un unchi al lui, Zaharia, monah al Lavrei Sfântului Sava, l-a luat în grija lui. A intrat astfel în mănăstire la nouă ani, crescând în duhul nevoințelor savaiților. A stat cincisprezece ani sub ascultarea unchiului Zaharia, până când acesta a plecat stareț la mănăstirile Castellion și Spelaion. A rămas la Lavra Sfântului Sava, primind ascultări de brutar și de arhondarar, și a fost hirotonit diacon, slujind patru ani ca și canonarh la strană. Prin curăția vieții și prin rugăciunea sa, Dumnezeu l-a învrednicit cu darul tămăduirilor: a vindecat prin rugăciune o fecioară stăpânită de diavol. Îmblânzea animalele sălbatice. Lovind odată cu toiagul în piatră, a scos din ea apă pentru a potoli setea unui ucenic, amintind de minunea lui Moise. A ajuns cu treapta arhieriei. A trecut la Dumnezeu pe la 794.
Trebuie deosebite cel puțin două persoane cu același nume: Sfântul Ștefan Savaitul Taumaturgul (pomenit la 13 iulie) și Sfântul Ștefan Savaitul, nepotul Sfântului Ioan Damaschin și compozitor de imne, care a murit pe la 807.
Tropar, glasul 8: Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Ștefan, duhul tău.
Sfânta Muceniță Maria din Persia (Golinduhia)
Sfânta Muceniță Maria, cu numele persan Golinduhia, a trăit în Persia în veacul al VI-lea, în vremea regelui Hosroe cel Bătrân. Se trăgea din neam slăvit și de boieri mari, iar soțul ei era unul din cei mai de vază vrăjitori ai curții persane. După trei ani de căsnicie, prin luminare dumnezeiască, a început să cunoască rătăcirea păgânătății persane și să caute cu ardoare care este credința cea dreaptă. Îngerul Domnului i s-a arătat în vis arătându-i un loc întunecat plin de flăcări, în care se aflau strămoșii ei închinători la idoli, și un loc plin de lumină și de veselie, unde locuiau slujitorii lui Dumnezeu. Voind să intre în acel loc luminos, a fost oprită fiindcă era necredincioasă. Îndrumată de înger, a ieșit în taină din casă și a găsit un slujitor creștin al Domnului, care a catehizat-o și a botezat-o, dându-i numele Maria.
Pârâtă soțului ei și prinsă, a fost aruncată în temniță, unde a petrecut optsprezece ani în suferințe. Vrăjitorii o scoteau zilnic la muncire și o băteau fără milă, dar a doua zi o găseau sănătoasă, căci Dumnezeu o vindeca în fiecare noapte. A fost aruncată și într-o groapă cu un balaur, pe care l-a îmblânzit prin semnul crucii. Venind un nou conducător, a trimis-o la regele Mauritius al Bizanțului (582-602), care a primit-o cu cinste. Întorcându-se în Persia, a propovăduit nestingherită o vreme. A primit în cele din urmă cununa muceniciei și a trecut la Dumnezeu în pace.
Tropar, glasul 4: Mielușeaua Ta, Iisuse, Maria, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc, și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Sfânta Cuvioasă Sara
Sfânta Cuvioasă Sara, sau Amma Sara, este una din rarele femei pustnice ale căror cuvinte de înțelepciune s-au păstrat în Patericul Egiptean, alături de marii Părinți ai pustiei. A trăit în veacul al V-lea în pustia Egiptului de Sus, undeva în apropierea Nilului, nu departe de Schetia.
A petrecut șaizeci de ani în sihăstrie pe malul râului, și în tot acest timp, din smerință adâncă, nu s-a aplecat niciodată să privească apa de dedesubt. Treisprezece ani din acești șaizeci i-a stat pe cap războiul dracului curviei, fără odihnă. Niciodată nu s-a rugat să se depărteze ispita, ci zicea: "Dumnezeule, dă-mi putere!" La un moment dat, duhul curviei i s-a arătat în chip văzut, zicând: "Te-am biruit, Saro!" Iar ea a răspuns: "Nu eu te-am biruit, ci Stăpânul meu, Hristos!" Faima înțelepciunii ei a ajuns până la marii pustnici din Schetia. Doi bătrâni vestiți au venit s-o cerceteze, cu gândul să o umilească pentru că era femeie. Amma Sara le-a răspuns cu înțelepciune: "Eu după fire sunt femeie, dar nu și după cuget." A trecut la Dumnezeu la adânci bătrânețe, cinstită de toată lumea monahicească egipteană.