Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromița de la Muntele Athos
Pe 12 iulie, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește o minune a Maicii Domnului legată de pământul românesc și de cel mai drag locaș al monahismului românesc athonit: Schitul Prodromu din Sfântul Munte Athos.
În 1863, primii stareți ai Schitului Prodromu, ieroschimonahii Nifon și Nectarie, se aflau în Iași cu gândul să găsească un iconar iscusit care să picteze pentru schit o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus. Zugravul pe care l-au găsit, Iordache Nicolau din Iași, a acceptat cu evlavie și a început lucrul. A pictat cu pricepere veșmintele Maicii Domnului și ale Pruncului, după toată rânduiala meșteșugului. Când s-a apucat să lucreze chipul Maicii Domnului și al Pruncului, a văzut cu uimire că, în noaptea ce a urmat, chipurile se zugrăviseră singure pe icoană, fără nicio mână omenească. A consemnat aceasta în scris, cu frica lui Dumnezeu, ca martorie a minunii pe care o văzuse.
Icoana a fost adusă cu mare cinste la Schitul Prodromu din Sfântul Munte, săvârșind pe cale și la destinație multe minuni. A rămas de atunci odorul cel mai de preț al schitului, izvorând neîncetat tămăduiri. Icoana este numită "Prodromița" sau "Înaintemergătoarea", după hramul schitului închinat Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul lui Hristos. Pomenirea minunatei ei zugrăviri este fixată la 12 iulie. La Sfântul Munte, care urmează calendarul iulian, sărbătoarea se ține la 25 iulie. Câteva copii autorizate ale icoanei au fost realizate de-a lungul timpului, una aflându-se în Paraclisul Noii Catedrale Patriarhale din București.
Tropar: Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară, sfintei și dumnezeieștii icoanei tale cu dragoste și cu credință închinându-ne, o sărutăm mulțumind; căci prin ea celor credincioși dăruiești cu adevărat tămăduiri sufletelor și trupurilor. Pentru aceasta, grăim către tine: Slavă fecioriei tale, slavă milostivirii tale, slavă purtării tale de grijă, ceea ce ești una binecuvântată.
Sfinții Mucenici Proclu și Ilarie
Sfinții Mucenici Proclu și Ilarie au trăit în zilele împăratului Traian (98-117) și au pătimit din porunca guvernatorului Maxim, în cetatea Ancira din Galatia (Asia Mică).
Sfântul Proclu era din hotarele satului Calipta, aproape de Ancira. A fost prins și adus înaintea guvernatorului Maxim, care l-a amenințat cu chinuri cumplite. Mucenicul a răspuns cu curaj: "Fă ceea ce voiești, pentru că eu nu voi jertfi zeilor tăi, nici nu mă tem de muncile care ucid trupul, dar nu și sufletul. Mai bine este a ne teme de Dumnezeu, decât de oameni." Maxim a poruncit să fie spânzurat, să i se lege de picioare o piatră grea și să-i sfâșie trupul cu gheare de fier. Proclu a răbdat totul în tăcere, cu privirea spre cer. Dus în cetatea Calipta, a primit în cele din urmă sentința de moarte: să fie ucis cu săgeți. Pe drumul spre locul martirajului, a ieșit în calea lui Ilarie, nepotul său de frate. Ilarie l-a îmbrățișat pe moșul său și a mărturisit înaintea tuturor că și el este creștin. A fost aruncat îndată în temniță, unde a cântat psalmi nopțile. A treia zi, adus la judecată, a mărturisit din nou credința sa. A fost tîrît pe pământ cu picioarele legate de o frânghie, cântând și în acel chin psalmi Domnului. La urmă a primit și el tăierea capului. Trupurile amândurora au fost puse la același loc de cinste.
Tropar, glasul 4: Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că, având tăria Ta, pe chinuitori au biruit; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Sfântul Cuvios Mihail Maleinul
Sfântul Cuvios Mihail Maleinul este una din figurile principale ale monahismului bizantin din veacul al X-lea, duhovnicul și formatorul Sfântului Atanasie Athonitul, ctitorul Marii Lavre.
S-a născut pe la 894 în regiunea Charsian din Capadocia, cu numele de mirean Manuel. Era rudă cu împăratul bizantin Leon al VI-lea cel Înțelept. La vârsta de optsprezece ani, însuflat de dragoste față de Dumnezeu, a plecat în Bitinia la Mănăstirea Kyminas, sub ascultarea bătrânului Ioan Heladites, care l-a tuns în monahism cu numele de Mihail. Cu toată noblețea neamului său, s-a smerit cu desăvârșire în ascultare, câștigând darul discernământului și al pătrunzării inimilor. A fost hirotonit preot și a atras în jurul lui nenumărați ucenici, până ce tot Muntele Kyminas s-a umplut de obști monahale. A rămas stareț al acestei lavre mai bine de cincizeci de ani. Printre ucenicii lui s-a numărat și Sfântul Atanasie (pomenit la 5 iulie), căruia i-a dat numele monahal la intrarea în obște, și al cărui nepot, viitorul împărat Nichifor Focas, venea adeseori în vizită la unchiul Mihail și l-a cunoscut acolo pe Atanasie. A trecut la Dumnezeu în pace pe la 962.
Tropar, glasul 8: Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Mihail, duhul tău.
Sfânta Veronica
Sfânta Veronica este femeia pe care Mântuitorul Iisus Hristos a vindecat-o de curgerea sângelui, după cum ne spune Evanghelia: "Iată o femeie cu scurgere de sânge de doisprezece ani, apropiindu-se de El pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui... Iar Iisus, întorcându-Se și văzând-o, i-a zis: Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit. Și s-a tămăduit femeia din ceasul acela" (Matei 9, 20-22). Era de loc din Cezareea lui Filip, cetate la poalele Muntelui Hermon în nordul Țării Sfinte.
Scriptura nu menționează cum a trăit femeia vindecată după această mare minune a vieții ei. Tradiția Bisericii și Protosinaxarul Ierusalimitean o identifică cu femeia care, în ziua Patimilor, L-a așteptat pe Hristos la poarta cetății cu un ștergar alb, în drum spre Golgota. Când Hristos a trecut purtat sub greutatea crucii, cu fața brăzdată de sânge și sudoare, Veronica a ieșit din mulțime și I-a șters fața cu ștergarul. În clipa aceea, chipul Mântuitorului s-a întipărit pe pânza albă, lăsând prima icoană a lui Hristos nefăcută de mână omenească. Sfânta Mahramă a Veronicăi este cinstită de Biserică la 16 august. Potrivit tradiției, în semn de mulțumire față de Dumnezeu pentru vindecarea ei, Veronica a ridicat la poarta casei sale o statuie de bronz reprezentând pe Mântuitorul ținând de mână o femeie îngenuncheată, la picioarele căreia creștea o plantă tămăduitoare. A trăit în sfântă evlavie și s-a dus la Dumnezeu în pace.
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul este cel mai iubit sfânt al veacului al XX-lea în lumea ortodoxă, un monah de o sfințenie și de o simplitate copleșitoare, care a purtat în rugăciune toată lumea și pe toți cei ce veneau la el.
S-a născut pe 25 iulie 1924 în Farasa Capadociei, cu numele de mirean Arsenie Eznepidis, tocmai de ziua Sfintei Ana. La botez i s-a dat același prenume de Sfântul Cuvios Arsenie Capadocianul, care botezând pruncul, a prezis că va deveni călugăr. Familia a emigrat din Turcia în Grecia, stabilindu-se în Konița, în nordul Greciei. A mers pe front în Războiul Civil Grec, unde a slujit ca radiotelegrafist. Viața militară nu i-a răpit vocația duhovnicească. A urmat calea monahismului pe la 1950, ajungând la Sfântul Munte Athos, unde a trecut prin mai multe mănăstiri: Esfigmenu, Filotheu, Stomio. A primit schima mică la Filotheu cu numele de Paisie. S-a nevoit și în pustia Sinaiului, la Mănăstirea Sfânta Ecaterina, întorcându-se la Athos pe la 1964. Și-a stabilit în cele din urmă chilia la Panaguda, lângă Mănăstirea Kutlumuș, unde a primit zi de zi mii de pelerini veniți să-i ceară un cuvânt, un sfat, o rugăciune.
Noaptea, ca o lumânare ce se topea, se ruga cu durere pentru toată lumea, pomenind mulțime de nume ale viilor și morților. Ziua slujea până la istovire pe cei ce veneau. Dumnezeu l-a înzestrat cu darul vindecărilor, al vederii înainte și al pătrunzerii inimilor. Cuvântul lui, plin de har și umor, era totodată aspru față de păcatul din lume și plin de compasiune față de păcătos. A trecut la Dumnezeu pe 12 iulie 1994, la Mănăstirea Sfântul Ioan Evanghelistul din Suroti, lângă Salonic. Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice l-a canonizat pe 13 ianuarie 2015. În calendarul Bisericii Ortodoxe Române a fost înscris începând cu 2016, cu zi de pomenire la 12 iulie.
Tropar, glasul 5: Pe bărbatul ales din Muntele Athosului, pe cel ce-n vremurile cele din urmă întunericul a risipit ca un luminător, bolile tuturor vindecând, pe Paisie cel Nou să-l lăudăm credincioșii; căci el se roagă neîncetat pentru întreaga lume.