Doamne, Dumnezeul nostru, Izvorul cel nesecat al înțelepciunii și Părintele luminilor, cu inimă smerită Te rog revarsă-Ți bunătatea Ta părintească și harul Preasfântului Tău Duh asupra mea. Doamne, Te rog, trimite-mi în minte și în grai duhul înțelepciunii, al științei și al evlaviei, pentru a înțelege Legea Ta cea dumnezeiască și a-mi îndrepta viața după învățăturile Sfintei Tale Evanghelii. Duhul Tău Cel Sfânt să-mi stăpânească mintea, să-mi întărească voința în bine, să-mi curețe simțirile, să-mi arate calea pe care să merg în viață. Întărește-mă în dreapta credință, în rugăciune, în iubirea față de Tine și față de Biserica Ta cea sfântă, în dragostea și cinstirea pe care le datorez părinților mei. Luminează-mi mintea cu lumina cunoștinței. Binecuvântează-mă cu puterea Ta cea dumnezeiască și ajutorul Tău cel nebiruit să mă sprijine în strădaniile la învățătură și în orice lucru bun și folositor. Dă-mi duhul înțelepciunii și al priceperii, pentru a înțelege Legea Ta cea dumnezeiască și pentru a ține minte toate învățăturile bune și folositoare.
Luminează-mă și mă ajută să învăț și să muncesc ca pentru Tine, și nu ca pentru oameni, făcându-mi pe deplin datoria. În tot ceea ce fac, dăruiește-mi puterea să-mi adun gândurile și să am mereu mintea trează; dă-mi stăpânire pe fiecare cuvânt și pe fiecare faptă, ca să nu vorbesc și să nu fac decât ceea ce este bineplăcut Ție și de folos mie și semenilor; dă-mi tăria statorniciei în bine și în virtute; fă-mă râvnitor în împlinirea voii și a poruncilor Tale. Întru bunătatea Ta, Doamne, îndreaptă pașii mei pe căile omeniei, ale cinstirii semenilor și ale bunei cuviinte. Insuflă-mi grija să am totdeauna conștiință dreaptă, înfățișare cuviincioasă, vorbire folositoare și purtare în bună rânduială. Dă-mi harul Tău ca să-mi stăpânesc patimile și firea. Doamne, ai milă de mine și mă izbăvește de cursele satanei, de ispitele tinereții, de focul desfrâului, de patima beției și a lenevirii și mă scoate din îndărătnicie. Părinte Sfinte, Te rog iartă-mi păcatele și vindecă-mi rănile sufletești și trupești de pe urma păcatelor tinereții.
Izbăvește-mă de ispitele iuți ale acestei lumi și nu lăsa ca răutatea vicleanului diavol să mă nimicească. Mă rog Ție, Doamne, păzește-mă sub acoperământul aripilor Tale; înflăcărează-mi sufletul cu focul iubirii Tale; luminează-mi mintea cu lumina înțelepciunii Tale; îmbunează-mi inima cu mirul bunătății Tale; curăță-mi trupul cu flacăra Duhului Tău; liniștește-mi firea cu adâncul păcii Tale; sfințește-mă cu desăvârșirea Ta. Prin paza și ocrotirea sfinților Tăi îngeri, povățuiește-mă pe căile cele drepte ale vieții, izbăvind tinerețea mea de toți văzuții și nevăzuții vrăjmași și binecuvântând cu har buna mea voire. Ca și de mine să fie preamărit Numele Tău cel Sfânt, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.