Calendar Creștin Ortodox 2026
Rugăciuni ale celor din diferite categorii sociale

Rugăciunea celui îndestulat

Doamne, Dumnezeule, Cel Ce ai poruncit ca omul să se păzească de toată lăcomia și agonisirea nedreaptă, căci viața acestuia nu stă în prisosul avuțiilor pământești, și să caute mai întâi Împărăția cerurilor, ca toate celelalte să se adauge lui, Ție, Dumnezeule, prin binecuvântarea Căruia am dobândit toate, Îți mulțumesc pentru prinosul bogăției pe care mi l-ai dăruit, ca din aceasta să fiu de ajutor semenilor mei cei săraci, văduvelor și orfanilor, și astfel să câștig cele veșnice și nepieritoare.

Pe tine, Doamne, Cel Ce ești bogat în milă, Care ai spus că cel ce miluiește pe cei ce sunt în lipsuri va fi răsplătit de Tine, Dumnezeule, și Îți vei aminti de numele lui pe buzele Tale, Te rog nu mă trece cu vederea, ca să aflu har înaintea Ta, și mă învață să mă bucur cu înțelepciune și bun folos de cele dăruite de Tine.

Izbăvește-mă de ocara și focul cel mistuitor, dar și de lăcomia bogaților nemilostivi, care mă închide în iadul grijii de multe și al egoismului, și-mi dăruiește puterea să Te iubesc pe Tine, Dumnezeule, din toată inima și din tot sufletul și din toată puterea și din tot cugetul, iar pe aproapele meu ca pe mine însumi.

Luminează-mă și alungă din lăuntrul sufletului meu întunericul patimilor și al păcatelor care mă despart de Tine și sporește-mi virtutea milosteniei și a iubirii de frați, ca prin cele dăruite de mine să se slăvească Numele Tău întreit lăudat și preamărit: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, pentru rugăciunile Sfântului Apostol Zaheu, ocrotitorul celor bogați, și pentru ale tuturor sfinților, în veci. Amin.

Din „Carte de rugăciuni", Editura Crimca, tipărită la inițiativa, cu osteneala și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.