Calendar Creștin Ortodox 2026
Rugăciuni pentru căsătorie

Rugăciune către Sfântul Ierarh Nicolae, pentru tinerii care vor să se căsătorească (a Episcopului Macarie Drăgoi)

Sfinte Ierarhe Nicolae, îndreptător al credinței și chip al blândețelor, minunat ajutător al celor năpăstuiți, sărmani sau aflați în primejdie te faci, preasfințite, spre slava lui Dumnezeu, pe care cu iubire jertfelnică L-ai slujit. Sfinte Părinte Nicolae, tu ești cel care ai ajutat pe cele trei surori sărace să se căsătorească, scăpându-le de cumplita desfrânare pentru bani. Pentru aceea, ca la un grabnic ascultător al rugăciunilor celor credincioși, alergăm și noi, păcătoșii, cerând ajutorul tău pentru robii tăi aceștia (N) care vor să se căsătorească.

Roagă-te Preamilostivului Dumnezeu să îi ajute precum altădată pe Isaac, care a fost călăuzit către Rahela, și Tobie către Sara, să-și găsească pe cel (cea) pe care Dumnezeu îl (o) binecuvântează pentru a-i fi soț (soție). Mijlocește înaintea Marelui Păstor să le lumineze mintea pentru a înțelege și a primi voia Sa în alegerea căsătoriei, iar nu după voia lor stricăcioasă sau după glasul lumii, dăruindu-le cuviință, curăție și gând de pocăință, ca să pună temelie a căsniciei lor pe piatra Hristos, casă de piatră făcându-și întru adevăr. Călăuzește-i în toată vremea și în tot locul, cele plăcute ale lui Dumnezeu să le caute și să le dorească, iar de cele rele și stricate să se păzească. Întărește-i în ostenelile lor, astfel încât să aibă binecuvântare și rod. Prin rugăciunile tale, Sfinte Ierarhe Nicolae, dăruiește-le pacea și dragostea lui Hristos, ca să viețuiască pentru dobândirea vieții celei veșnice. Amin.