Calendar Creștin Ortodox 2026
Rânduiala Sfintei Împărtășiri

Canonul Sfintei Împărtășiri

Urmând a ne împărtăși cu Preacuratele Taine, după obișnuitele rugăciuni de seară, se zic rugăciunile începătoare:

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori),

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!

Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!

Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru! (cu trei închinăciuni)

Apoi îndată Psalmul 50:

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește intru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

Canonul Sfintei Împărtășiri
Cântarea 1:

Irmos: Veniți, popoare, să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Cel ce a despicat marea și a călăuzit pe poporul pe care l-a scos din robia egiptenilor, că S-a preaslăvit.

Stih: Inimă curată zidește întru mine, Dum­­nezeule, și duh drept înnoiește întru cele din­lăuntru ale mele.

Pâine a vieții celei veșnice să-mi fie mie Trupul Tău cel sfânt, Milos­tive Doamne, și scump Sângele Tău, și tă­mă­duire durerilor celor de multe feluri.

Stih: Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine.

Învrednicește-mă, Stăpâne, pe mine, nevrednicul, să mănânc Trupul Tău cel preacurat și să beau Sângele Tău cel preascump, cu credință și cu dragoste.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh,

Întinat fiind cu lucruri netrebnice, eu, ticălosul, nu sunt vrednic să mă îm­păr­­tășesc cu preacuratul Tău Trup și cu dumnezeiescul Tău Sânge, Hris­­toase; ci fă-mă vrednic de aceasta.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Dumnezeiască Mireasă, ceea ce ești bună și binecuvântată, care ai odrăslit Spicul cel nearat spre mântuire lumii, învrednicește-mă ca, mân­cându-L pe Acesta, să mă mântuiesc.

Cântarea 3:

Irmos: Pe piatra credinței întărindu-mă, Tu ai deschis gura mea asupra vrăjmașilor mei; că s-a veselit duhul meu a cânta Ție: Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru și nu este drept afară de Tine, Doamne.

Stih: Inimă curată zidește întru mine, Dum­­nezeule, și duh drept înnoiește întru cele din­lăuntru ale mele.

Dă-mi, Hristoase, picături de la­crimi, care să-mi curățească necu­răția inimii mele, ca, fiind curățit, în cuget curat, cu credință și cu frică să vin, Stăpâne, spre împărtășirea Da­rurilor Tale.

Stih: Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine.

Spre iertarea păcatelor să-mi fie mie Preacuratul Tău Trup și dum­ne­­ze­ies­cul Tău Sânge, și spre îm­păr­­tă­șirea cu Duhul Sfânt, și spre viața de veci, Iubitorule de oameni, și spre în­de­păr­tarea durerilor și a necazurilor.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh,

Doamne, învrednicește-mă să mă îm­­părtășesc fără de osândă cu prea­curat Trupul Tău și cu scumpul Tău Sân­ge, și să slăvesc bunătatea Ta.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preacurată, ceea ce ești masă a Pâinii Vieții, care S-a pogorât de sus, pentru milă, și a dăruit lumii viață nouă, în­vrednicește-mă acum și pe mine, ne­vrednicul, să gust cu frică din Acesta și să fiu viu.

Doamne, miluiește (de trei ori).

Sedealna:

Foc și lumină să-mi fie mie primi­rea Preacuratelor și de viață făcă­toare­lor Tale Taine, Mântui­torule, arzând ne­ghina păcatelor și lumi­nându-mă peste tot, spre cuvân­ta­rea de Dum­ne­zeu cea adevărată; că nu voi da înșelă­ciunii vrăjmașului cele sfinte, nici Îți voi da sărutare înșe­lă­toare, ci ca desfrâ­nata, căzând îna­intea Ta, și ca tâlharul, măr­tu­ri­sindu-mă, strig către Tine: Po­me­nește-mă, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta.

Cântarea 4:

Irmos: Ai venit din Fecioară, nu sol, nici înger, ci Tu Însuți, Doamne, Te-ai întrupat și m-ai mântuit pe mine, omul; pentru aceasta strig către Tine: Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Inimă curată zidește întru mine, Dum­­nezeule, și duh drept înnoiește întru cele din­lăuntru ale mele.

Întrupându-Te, Mult-milostive, voit-ai a Te da spre junghiere, ca un miel, pentru păcatele noastre. Pen­tru aceasta mă rog Ție să curățești și păcatele mele.

Stih: Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine.

Tămăduiește rănile sufletului meu, Doamne, și mă sfințește tot și mă în­vred­nicește, Stăpâne, să fiu părtaș dum­nezeieștii Tale Cine celei de taină eu, ticălosul.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh,

Să stăm toți cu frică și cu cutre­mur, ținând ochii inimii sus și stri­gând către Mântuitorul: Întărește-ne și ne înțe­lep­­­țește, Milostive Doamne, întru frica Ta.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Fă și mie milostiv pe Cel ce L-ai purtat în pântecele tău, stăpână, și mă păzește pe mine, robul tău, neîn­tinat și fără de prihană, ca, primind înăuntrul meu Mărgăritarul cel duhovnicesc, să mă sfințesc.

Cântarea 5:

Irmos: Dătătorule de lumină al celor ce zăceau întru întuneric și mântuirea celor deznădăjduiți Tu ești, Hristoase, Mântuitorul meu și la Tine mânec, Împăratul păcii, luminează-mă cu strălucirea Ta, că nu știu alt dumnezeu afară de Tine.

Stih: Inimă curată zidește întru mine, Dum­­nezeule, și duh drept înnoiește întru cele din­lăuntru ale mele.

Precum ai zis mai înainte, Hris­toase, fii acum cu smeritul robul Tău și pe­trece întru mine, precum ai fă­găduit, că, iată, mănânc Trupul Tău cel dumnezeiesc și beau Sângele Tău.

Stih: Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine.

Cuvinte al lui Dumnezeu și Dum­ne­zeule, cărbunele Trupului Tău să-mi fie mie, întunecatului, spre lumi­nare, și Sângele Tău spre curățirea întinatului meu suflet.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh,

Având suflet întinat și buze necurate, nu cutez să mă apropii de Tine, Hristoase, și să primesc Trupul Tău; ci fă-mă vrednic de aceasta.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Marie, Maica lui Dumnezeu, care ești sălaș scump al bunei miresme, cu rugă­ciunile tale fă-mă vas ales pentru a mă împărtăși cu Sfintele Taine ale Fiului tău.

Cântarea 6:

Irmos: De adâncul păcatelor fiind înconjurat, chem adâncul cel nepătruns al milostivirii Tale: Scoate-mă din stricăciune, Dumnezeule.

Stih: Inimă curată zidește întru mine, Dum­­nezeule, și duh drept înnoiește întru cele din­lăuntru ale mele.

Mintea și sufletul, inima și trupul, sfin­țește-mi-le, Mântuitorule, și mă în­vred­nicește fără de osândă, Stă­pâne, să mă apropii de înfrico­șă­toa­rele Tale Taine.

Stih: Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine.

Ca, înstrăinându-mă de patimi, să am adăugirea harului Tău și întă­rirea vieții, prin împărtășirea cu Sfintele Tale Taine, Hristoase.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh,

Cu frică și cu cutremur să ne apro­­piem toți de dumnezeieștile Taine ale lui Hristos și să primim adevăratul și sfântul Lui Trup și adevăratul, sfân­tul și scumpul Lui Sânge.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Dumnezeule, Cuvântul lui Dum­nezeu cel Sfânt, sfințește-mă acum cu totul pe mine, cel ce vin către dumneze­ieștile Tale Taine, pentru ru­­găciunile Sfintei Maicii Tale.

Apoi:

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Condacul:

Podobie: Cele de sus...

Să nu mă treci cu vederea, Hris­toase, pe mine, cel ce primesc Pâinea, adică Trupul Tău, și dumnezeiescul Tău Sânge, și mă împărtășesc cu Prea­­curatele și înfricoșătoarele Tale Taine, Stăpâne; să nu-mi fie mie, ticălo­su­lui, spre osândă, ci spre viața veșnică și fără de moarte.

Cântarea 7:

Irmosul: Chipul cel de aur în câmpul Deira de păgâni fiind cinstit, cei trei tineri au călcat porunca cea fără de Dumnezeu; și, fiind aruncați în mijlocul focului, răcorindu-se au cântat: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri!

Stih: Inimă curată zidește întru mine, Dum­­nezeule, și duh drept înnoiește întru cele din­lăuntru ale mele.

Împărtășirea nemuritoarelor Tale Tai­ne, Hristoase, să-mi fie mie acum izvor de bunătăți, lumină, viață, nepă­­­ti­­mire și solire spre adăugirea și în­mulțirea dumnezeieștii Tale bună­tăți, ca să Te slăvesc pe Tine, Cel ce singur ești bun.

Stih: Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine.

Izbăvește-mă de patimi, de vrăj­mași, de nevoi și de tot necazul, pe mine, cel ce mă apropii acum cu cu­tre­mur, cu dragoste și cu sfială, Iubi­­to­rule de oa­meni, de Tainele Tale cele nemuri­toare și dumne­zeiești, și-Ți cânt Ție: Bine ești cuvântat, Doamne, Dum­nezeul părinților noștri.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh,

Suflete al meu ticălos, suflete pă­timaș, înspăimântează-te văzând prea­­slă­­vitele Taine; lăcrimează suspi­nând și bătându-te în piept, strigă și zi: Doam­­ne, curățește-mă pe mine, desfrânatul.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Ceea ce ai născut pe Mântuitorul Hristos mai presus de minte, de Dum­­nezeu dăruită, ție, celei curate, mă rog acum eu, robul tău cel necurat: Pe mine, cel ce voiesc să mă apropii acum de Tainele cele Preacurate, cu­rățește-mă întru totul de întină­ciu­nea trupului și a sufletului.

Cântarea 8:

Irmos: Pe Dumnezeu, Cel ce S-a pogorât în cuptorul cel cu foc, la tinerii cei de demult, și văpaia în răcoreală a prefăcut-o, lăudați-L făpturi ca pe Domnul și-L preaînălțați întru toți vecii.

Stih: Inimă curată zidește întru mine, Dum­­nezeule, și duh drept înnoiește întru cele din­lăuntru ale mele.

Cereștilor, înfricoșătoarelor și Sfin­­­telor Tale Taine, Hristoase, și Cinei Tale celei dumnezeiești și de taină și pe mine, cel deznădăjduit, acum păr­taș a fi mă învrednicește, Dumne­ze­ule, Mân­tuitorul meu.

Stih: Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine.

Către a Ta milostivire alergând, Bu­nule, cu frică strig către Tine: Pe­­­trece întru mine, Mântuitorule, și eu întru Tine, precum ai zis; că iată, în­drăz­nind spre mila Ta, mănânc Trupul Tău și beau Sângele Tău.

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Mă cutremur, primind focul, să nu mă aprind ca ceara și ca iarba. O, în­fri­­­co­șă­toare Taină! O, mi­losti­vire a lui Dumnezeu! Cum eu, tină fiind, mă împărtășesc cu dumne­zeies­cul Trup și Sânge și mă fac fără stricăciune!

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cu adevărat, Maica lui Dumne­zeu, în pântecele tău S-a copt Pâinea cea dumnezeiască a Vieții, păzind nevă­tă­mat pântecele tău cel nevinovat. Pen­tru aceasta te lăudăm pe tine ca pe hrănitoarea noastră, întru toți vecii.

Cântarea 9:

Irmos: Fiul Părintelui Celui fără de început, Dumnezeu și Domnul, întrupându-Se din fecioară S-a arătat nouă ca să lumineze cele întunecate și să adune cele risipite. Pentru aceasta pe Născătoarea de Dumnezeu, cea întru tot lăudată, o slăvim.

Stih: Inimă curată zidește întru mine, Dum­­nezeule, și duh drept înnoiește întru cele din­lăuntru ale mele.

Bun este Domnul, gustați și vedeți; că de demult, pentru noi, precum suntem noi făcându-Se, și o dată pe Sine Părintelui Său ca jertfă adu­cându-Se, puru­rea Se jun­ghie, sfin­țind pe cei ce se împărtășesc cu Dânsul.

Stih: Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine.

Cu sufletul și cu trupul să mă sfin­­țesc, Stăpâne, să mă luminez, să mă mântuiesc, să-Ți fiu Ție locaș prin îm­părtășirea Sfintelor Taine, avându-Te pe Tine locuitor întru mine, împreună cu Tatăl și cu Duhul, Fă­cătorule de bine, Mult-milostive.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh,

Ca focul și ca lumina să-mi fie mie Trupul și Sângele Tău cel scump, Mân­­tuitorul meu, arzând materia pă­catului și mistuind spinii pati­mi­lor și lu­mi­nân­du-mă tot pe mine, cel ce mă în­chin Dumnezeirii Tale.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Dumnezeu S-a întrupat din sân­giu­i­rile tale cele curate. Pentru aceasta te laudă pe tine, stăpână, tot neamul și te slăvește mulțimea îngerilor, că prin tine au văzut pe Cel ce stă­pâ­nește toate, luând ființă omenească.

Psalmul 22

Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi. La loc de pășune, acolo m-a sălășluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povățuitu-m-a pe căile dreptății, pentru numele Lui. Că de voi și umbla în mijlocul morții, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine ești. Toiagul Tău și varga Ta, acestea m-au mângâiat. Gătit-ai masă înaintea mea, împotriva celor ce mă necăjesc; uns-ai cu untdelemn capul meu și paharul Tău este adăpându-mă ca un puternic. Și mila Ta mă va urma în toate zilele vieții mele, ca să locuiesc în casa Domnului, întru lungime de zile.

Psalmul 23

Al Domnului este pământul și plinirea lui; lumea și toți cei ce locuiesc în ea. Acesta pe mări l-a întemeiat pe el și pe râuri l-a așezat pe el. Cine se va sui în muntele Domnului și cine va sta în locul cel sfânt al Lui? Cel nevinovat cu mâinile și curat cu inima, care n-a luat în deșert sufletul său și nu s-a jurat cu vicleșug aproapelui său. Acesta va lua binecuvântare de la Domnul și milostenie de la Dumnezeu, Mântuitorul său. Acesta este neamul celor ce-L caută pe Domnul, al celor ce caută fața Dumnezeului lui Iacob. Ridicați, căpetenii, porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei. Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul Cel tare și puternic, Domnul Cel tare în război. Ridicați, căpetenii, porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei. Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei.

Psalmul 115

Crezut-am, pentru aceea am grăit, iar eu m-am smerit foarte. Eu am zis întru uimirea mea: Tot omul este mincinos! Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie? Paharul mântuirii voi lua și numele Domnului voi chema. Făgăduințele mele le voi plini Domnului, înaintea a tot poporul Său. Scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioșilor Lui. O, Doam­ne, eu sunt robul Tău, eu sunt robul Tău și fiul roabei Tale; rupt-ai legăturile mele. Ție-Ți voi jertfi jertfă de laudă și numele Domnului voi chema. Făgăduințele mele le voi plini Domnului, înaintea a tot poporul Lui, în curțile casei Domnului, în mijlocul tău, Ierusalime.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Aliluia (de trei ori și trei metanii).

Și aceste tropare:

Fărădelegile mele trece-le cu ve­derea, Doamne, Cel ce Te-ai născut din Fecioară, și curățește inima mea, fă­când-o biserică a Preacu­ratului Tău Trup și Sânge, și nu mă lepăda pe mine de la fața Ta, Cel ce ai nemă­su­rată mare milă.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh,

Spre împărtășirea Sfintelor Tale Taine cum voi îndrăzni eu, nevred­nicul? Că de voi cuteza să mă a­pro­pii de Tine, laolaltă cu cei vrednici, haina mă vă­dește că nu este de cină și osândă voi pricinui prea păcătosului meu su­flet; ci curățește, Doamne, necu­răția sufletului meu și mă mântuiește, ca un iubitor de oameni.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Mare este mulțimea greșelilor mele, Născătoare de Dumnezeu. La tine alerg, Curată, mântuire trebuindu-mi. Cerce­­tează neputinciosul meu suflet și te roagă Fiului tău și Dumne­zeu­lui nostru să-mi dă­ruiască iertare de relele ce am făcut, ceea ce ești una binecuvântată.

Iar în Sfânta și Marea Joi, se zice acesta:

Când măriții ucenici, la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău cre­din­cios, cu iubirea de ar­gint îmbol­nă­vin­du-se, s-a întunecat și ju­de­căto­rilor celor fără de lege pe Tine, Ju­de­cătorul cel drept, Te-a dat. Vezi, iu­bitorule de avuții, pe cel ce pentru acestea spân­zurare și-a ago­nisit; fugi de sufletul nesățios, care a îndrăznit unele ca aces­tea asupra Învățătorului, Cel ce ești spre toți bun, Doamne, slavă Ție!

Apoi: Doamne, miluiește (de 40 de ori) și metanii câte vei putea.