CANONUL CEL MARE
Alcătuire a Sfântului Ierarh Andrei Criteanul
Cântarea I, glasul al 6-lea: Irmosul:
Ajutor și acoperitor s-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu și-L voi slăvi pe El; Dumnezeul părintelui meu și-L voi înălța pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit (de două ori).
Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!
De unde voi începe a plânge faptele vieții mele celei ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum? Ci, ca un milostiv, dă-mi iertare greșelilor.
Vino, ticăloase suflete, împreună cu trupul tău, de te mărturisește la Ziditorul tuturor. Și îndepărtează-te de acum de nebunia cea mai dinainte și adu lui Dumnezeu lacrimi de pocăință.
Râvnind neascultării lui Adam celui întâi-zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu, de împărăție și de fericirea cea veșnică, pentru păcatele mele.
Vai, ticăloase suflete! Pentru ce te-ai asemănat Evei celei dintâi? Că ai privit rău și te-ai rănit amar și te-ai atins de pom și ai gustat cu îndrăzneală mâncarea cea nechibzuită.
În locul Evei celei trupești, s-a făcut mie Evă înțelegătoare gândul cel cu poftă trupească, arătându-mi cele plăcute și gustând pururea din băutura cea amară.
După dreptate a fost alungat Adam din Eden, nepăzind singura Ta poruncă, Mântuitorule. Dar eu, care am nesocotit totdeauna cuvintele Tale dătătoare de viață, ce voi pătimi?
Slavă..., a Treimii:
Treime mai presus de ființă, Căreia ne închinăm într-o Unime, ridică de la mine lanțul cel greu al păcatului și, ca o milostivă, dă-mi lacrimi de umilință.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Născătoare de Dumnezeu, nădejdea și ocrotirea celor ce te laudă, ridică de la mine lanțul cel greu al păcatului și, ca o Stăpână curată, primește-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc.
Și iarăși se cântă în amândouă stranele irmosul: Ajutor și acoperitor...
Cântarea a 2-a
Irmosul:
Ia aminte, cerule, și voi grăi; și voi lăuda pe Hristos, Care a venit din Fecioară cu trup (de două ori).
Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!
Ia aminte, cerule, și voi grăi; pământule, ascultă glasul celui ce se pocăiește față de Dumnezeu și-L laudă pe El.
Ia aminte, Dumnezeule, Mântuitorul meu, cu ochiul Tău cel blând, și primește mărturisirea mea cea plină de căldură.
Mai mult decât toți oamenii, eu însumi am greșit Ție; dar milostivește-Te, Mântuitorule, ca un Dumnezeu, spre făptura Ta.
Făcându-mi chip urâțenia patimilor mele, prin pofte iubitoare de plăceri, mi-am stricat frumusețea minții.
Viforul răutăților m-a cuprins, milostive Doamne; dar, ca lui Petru, întinde-mi și mie mâna Ta.
Pătat-am haina trupului meu și am întinat cu totul podoaba cea după chipul și după asemănarea Ta, Mântuitorule.
Întunecatu-mi-am frumusețea sufletului cu plăcerile poftelor și toată mintea țărână mi-am făcut-o.
Ruptu-mi-am acum veșmântul cel dintâi, pe care mi l-ai țesut dintru început, Ziditorule, și, pentru aceasta, zac acum gol.
Îmbrăcatu-m-am acum în haină ruptă, pe care mi-a țesut-o șarpele cu sfătuirea, și mă rușinez.
Lacrimile desfrânatei și eu le vărs înaintea Ta, Milostive; milostivește-Te spre mine, Mântuitorule, cu îndurarea Ta.
Căutat-am la frumusețea pomului și mi s-a amăgit mintea; de aceea zac gol și mă rușinez.
Lucrat-au pe spatele meu toți mai-marii răutăților, întinzând asupra mea fărădelegea lor.
Slavă..., a Treimii:
Pe Tine, Dumnezeul tuturor, Unul în trei Ipostasuri, Te laud: pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Curată Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce numai tu ești prealăudată, roagă-te stăruitor ca să ne mântuim.
Și iarăși se cântă în amândouă stranele irmosul: Ia aminte, cerule...
Cântarea a 3-a
Irmosul:
Pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, Hristoase, întărește Biserica Ta (de două ori).
Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!
Foc de la Domnul plouând Domnul de demult, a ars pământul Sodomei.
În munte scapă, suflete, ca Lot oarecând și mergi de te izbăvește în Sigor.
Fugi de aprindere, o, suflete! Fugi de arderea Sodomei! Fugi de pieirea cea din dumnezeiasca văpaie!
Păcătuit-am Ție, eu singur păcătuit-am mai mult decât toți; Hristoase Mântuitorule, nu mă trece cu vederea.
Tu ești Păstorul cel bun; caută-mă pe mine, mielul, și, rătăcit fiind eu, nu mă trece cu vederea.
Tu ești dulcele Iisus, Tu ești Ziditorul meu; întru Tine, Mântuitorule, mă voi îndrepta.
Mărturisesc înaintea Ta, Mântuitorule: Păcătuit-am, păcătuit-am Ție fără măsură; dar lasă-mi, iartă-mi, ca un Milostiv.
Slavă..., a Treimii:
O, Treime-Unime, Dumnezeule, mântuiește-ne pe noi de înșelăciune și de ispite și de primejdii!
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Bucură-te, pântece primitor de Dumnezeu! Bucură-te, tronul Domnului! Bucură-te, Maica vieții noastre!
Și iarăși se cântă în amândouă stranele irmosul: Pe piatra cea neclintită...
Cântarea a 4-a
Irmosul:
Auzit-a prorocul de venirea Ta, Doamne, și s-a temut, că aveai să Te naști din Fecioară și oamenilor să Te arăți, și a grăit: Auzit-am glasul Tău și m-am temut. Slavă puterii Tale, Doamne (de două ori).
Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!
Lucrurile Tale nu le trece cu vederea, zidirea Ta nu o părăsi, Drepte Judecătorule; chiar dacă am păcătuit nu doar ca un om, ci mai mult decât toți oamenii, Iubitorule de oameni, dar ai putere, ca un Domn al tuturor, a ierta păcatele.
Se apropie, suflete, sfârșitul, se apropie și nu te îngrijești, nu te pregătești; vremea se scurtează, deșteaptă-te; aproape, lângă uși este Judecătorul; ca un vis, ca o floare trece vremea vieții. Pentru ce în deșert ne tulburăm?
Deșteaptă-te, o, suflete al meu! Ia seama la faptele tale pe care le-ai făcut și adu-le la vedere; varsă picături de lacrimi; spune cu îndrăzneală lui Hristos faptele și cugetele tale și te îndreptează.
N-a fost în viață păcat, nici fărădelege, nici răutate, pe care să nu le fi săvârșit eu, Mântuitorule, cu mintea și cu cuvântul, cu voința și cu gândul, cu știința și cu fapta păcătuind, ca altul nimeni nici odinioară.
De acesta am fost judecat, de acesta am fost osândit, eu, ticălosul, adică de cugetul meu, față de care nimic nu este în lume mai puternic; Judecătorule, Mântuitorule și Cunoscătorul meu, cruță-mă, izbăvește-mă și mă mântuiește pe mine, robul Tău.
Scara pe care a văzut-o de demult marele între patriarhi, sufletele al meu, este arătarea sporirii prin lucrare și a înălțării prin cunoaștere; deci, de voiești să viețuiești întru lucrare, cunoștință și vedere duhovnicească, înnoiește-te.
Arșița zilei a răbdat-o patriarhul Iacob pentru lipsă și frigul nopții l-a suferit, făcând câștig în toate zilele; păstorind, trudindu-se și slujind, ca să-și ia amândouă femeile.
Prin cele două femei, înțelege fapta și cunoașterea cea din vedere duhovnicească; prin Lia fapta, ca una ce a fost cu mulți copii; iar prin Rahila cunoașterea, ca una pentru care s-a făcut multă osteneală. Că fără de osteneli, nici fapta, nici vederea nu se vor săvârși, suflete.
Slavă..., a Treimii:
Nedespărțită în ființă, neamestecată în Fețe, Te teologhisesc pe Tine, Dumnezeire una în Treime, Ceea ce ești întocmai cu împărăția și întocmai cu tronul, strigând Ție cântarea cea mare, ce se cântă întreit întru cele de sus.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Și ai născut, și ești fecioară, și ai rămas întru amândouă, cu firea, Fecioară. Cel ce S-a născut înnoiește legile firii, iar pântecele a născut fără să simtă dureri. Unde Dumnezeu voiește, se biruiește rânduiala firii; că El face câte voiește.
Și iarăși se cântă irmosul: Auzit-a prorocul de venirea Ta...
Cântarea a 5-a
Irmosul:
Dis-de-dimineață, Iubitorule de oameni, mă rog luminează-mă și mă îndreaptă la poruncile Tale și mă învață, Mântuitorule, să fac voia Ta (de două ori).
Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!
În noapte viața mi-am petrecut-o pururea; că întuneric s-a făcut mie și negură adâncă noaptea păcatului; ci ca pe un fiu al zilei arată-mă pe mine, Mântuitorule.
Lui Ruben asemănându-mă eu, ticălosul, făcut-am sfat necuvios și călcător de lege asupra lui Dumnezeu Celui preaînalt, întinându-mi patul meu, precum acela pe al tatălui său.
Mărturisesc Ție, Hristoase Împărate: păcătuit-am, păcătuit-am, ca mai înainte frații lui Iosif, vânzând rodul curăției și al înțelepciunii.
De cei de un sânge a fost dat, a fost vândut în robie dulcele suflet, cel drept, spre închipuirea Domnului; iar tu, suflete, cu totul te-ai vândut răutăților tale.
Lui Iosif celui drept și minții lui celei curate, urmează, ticăloase și neiscusite suflete, și nu te desfrâna cu pornirile cele nebunești, făcând fărădelege pururea.
Deși s-a sălășluit în groapă oarecând Iosif, Stăpâne Doamne, dar spre închipuirea îngropării și a Învierii Tale a fost aceasta; iar eu ce-Ți voi aduce Ție în acest chip vreodată?
Slavă..., a Treimii:
Pe Tine, Treime, Te slăvim, pe Unul Dumnezeu: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Părinte, Fiule și Duhule, Ființă neîmpărțită, Unime căreia pururea ne închinăm.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Din tine S-a îmbrăcat întru a mea frământătură Dumnezeu, Cel ce a zidit veacurile, Maică Fecioară, ceea ce ești neîntinată și nu știi de bărbat, și a unit cu Sine firea omenească.
Și iarăși irmosul: Dis-de-dimineață...
Cântarea a 6-a
Irmosul:
Strigat-am cu toată inima mea către milostivul Dumnezeu și m-a auzit din iadul cel mai de jos; și a scos din stricăciune viața mea (de două ori).
Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!
Lacrimi din ochii mei, Mântuitorule, și suspine din adânc curat Îți aduc, strigând Ție din inimă: Dumnezeule, păcătuit-am Ție, milostivește-Te spre mine!
Înstrăinatu-te-ai, suflete, de Domnul tău, ca Datan și ca Aviron; dar din toată inima strigă: Iartă-mă!, ca să nu te împresoare prăpastia pământului.
Ca o junincă sălbatică, te-ai asemănat, suflete, lui Efrem; ca o căprioară, păzește-ți viața de curse, întraripându-te cu lucrarea, cu gândirea și cu vederea duhovnicească.
Mâna lui Moise ne va face să credem, suflete, cum că Dumnezeu poate să albească și să curățească viața cea leproasă; nu te deznădăjdui, dar, cu toate că ești lepros.
Slavă..., a Treimii:
„Treime sunt neamestecată, nedespărțită; despărțită după Fețe, și Unime sunt din Fire unită”, zice Tatăl, și Fiul, și dumnezeiescul Duh.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Pântecele tău ne-a născut nouă pe Dumnezeu, cu chipul ca și noi; deci, ca pe un Ziditor al tuturor, roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, ca, prin rugăciunile tale, să ne îndreptăm.
Și iarăși irmosul: Strigat-am cu toată inima mea...
CONDAC, glasul al 6-lea
Alcătuire a Sfântului Roman Melodul
Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi? Sfârșitul se apropie și te vei tulbura. Deșteaptă-te, dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce pretutindeni este și toate le plinește.
Cântarea a 7-a
Irmosul:
Greșit-am, fărădelege am făcut, nu ne-am îndreptat înaintea Ta, nici am păzit, nici am făcut precum ne-ai poruncit nouă; dar nu ne părăsi pe noi până în sfârșit, Dumnezeul părinților (de două ori).
Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!
Păcătuit-am, greșit-am și am călcat porunca Ta; că întru păcate am fost zămislit și am adăugat rănilor mele rană. Ci Tu mă miluiește, ca un îndurător, Dumnezeul părinților.
Cele ascunse ale inimii mele le-am mărturisit Ție, Judecătorul meu. Vezi smerenia mea, vezi și necazul meu și ia aminte acum la judecata mea; și Tu mă miluiește, ca un îndurător, Dumnezeul părinților.
Saul oarecând, dacă a pierdut asinele tatălui său, suflete, degrabă a aflat în schimb împărăția; dar păzește-te să nu greșești, alegând mai degrabă poftele tale cele dobitocești, decât împărăția lui Hristos.
David, dumnezeiescul părinte, de a și greșit oarecând îndoit, suflete al meu, cu săgeata desfrâului săgetându-se și cu sulița robindu-se pentru pedeapsa uciderii; dar tu cu mai grele lucruri bolești, din pornirile cele de voia ta.
Împreunat-a David oarecând nelegiuirea cu nelegiuire, că a amestecat desfrâul cu uciderea; dar, îndată, îndoită pocăință a arătat. Iar tu, suflete, mai viclene lucruri ai făcut, necăindu-te către Dumnezeu.
David oarecând a însemnat cântarea, scriind-o ca într-o icoană, prin care își mustră fapta săvârșită, strigând: Miluiește-mă, că Ție unuia am greșit, Dumnezeului tuturor; Însuți mă curățește!
Slavă..., a Treimii:
Treime neamestecată, nedespărțită, de o ființă și o fire; lumini și lumină, și trei sfinte și Unul sfânt, este lăudat Dumnezeu-Treimea. Deci, laudă și slăvește, suflete, Viață și Vieți, pe Dumnezeul tuturor.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Te lăudăm, te binecuvântăm și ne închinăm ție, Născătoare de Dumnezeu, că ai născut pe Unul din Treimea cea nedespărțită pe Fiul și Dumnezeu; și tu însăți ne-ai deschis nouă, celor de pe pământ, cele cerești.
Și iarăși irmosul: Greșit-am, fărădelege am făcut...
Cântarea a 8-a
Irmosul:
Pe Cel pe Care-L slăvesc oștile cerești și de Care se cutremură Heruvimii și Serafimii, toată suflarea și zidirea, lăudați-L, binecuvântați-L și-L preaînălțați întru toți vecii (de două ori).
Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!
Miluiește-mă pe mine, cel ce am păcătuit, Mântuitorule, ridică-mi mintea mea spre întoarcere. Primește-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc; miluiește-mă pe mine, cel ce strig: Greșit-am Ție, mântuiește-mă; nelegiuit-am, miluiește-mă!
Ilie, cel ce a fost purtat în car, suindu-se în carul virtuților, s-a înălțat ca spre ceruri oarecând, mai presus de cele pământești; deci, la suirea acestuia cugetă, suflete al meu.
Elisei, luând oarecând cojocul lui Ilie, a primit de la Domnul har îndoit; iar tu, o, suflete al meu, de acest har nu te-ai împărtășit, pentru neînfrânare.
Curgerea Iordanului, oarecând, a stat de o parte și de alta, prin lovirea cu cojocul lui Ilie de către Elisei; iar tu, o, suflete al meu, acestui dar nu te-ai învrednicit, din pricina neînfrânării.
Șunamiteanca, oarecând, a primit pe cel drept cu gând bun; iar tu, o, suflete, n-ai adus în casa ta nici străin, nici călător. Pentru aceasta, tu vei fi lepădat afară din cămară, tânguindu-te.
Minții celei întinate a lui Ghiezi pururea te-ai asemănat, ticăloase suflete; a cărui iubire de argint leapăd-o măcar la bătrânețe. Fugi de focul gheenei, depărtându-te de răutățile tale.
A Treimii:
Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.
Părinte fără de început, Fiule Cel împreună fără de început, Mângâietorule Cel bun, Duhule Cel drept; Născătorule al lui Dumnezeu-Cuvântul, Cuvinte al Tatălui Celui fără de început, Duhule Cel viu și făcător; Treime-Unime, miluiește-mă.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Ca din porfiră s-a țesut trupul lui Emanuil înlăuntru în pântecele tău, Preacurată, ceea ce ești porfiră înțelegătoare; pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, cu adevărat pe tine te cinstim.
Stih: Să lăudăm, să binecuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L întru toți vecii.
Și iarăși irmosul: Pe Cel pe Care-L slăvesc...
Cântarea a 9-a
Irmosul:
Nașterea din zămislirea cea fără de sămânță este netâlcuită; Rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat; că nașterea lui Dumnezeu înnoiește firile. Pentru aceasta, pe tine toate neamurile, ca pe o Maică mireasă a lui Dumnezeu, cu dreaptă credință te mărim (de două ori).
Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!
Mintea s-a rănit, trupul s-a trândăvit, duhul bolește; cuvântul a slăbit, viața s-a omorât, sfârșitul este lângă uși. Pentru aceasta, ticălosul meu suflet, ce vei face când va veni Judecătorul să cerceteze faptele tale?
Adusu-ți-am aminte, suflete, de la Moise facerea lumii și toată Scriptura cea așezată de acela; care îți spune ție despre cei drepți și despre cei nedrepți; dintre care celor de al doilea, adică celor nedrepți, ai urmat, o, suflete, păcătuind lui Dumnezeu, iar nu celor dintâi.
Legea a slăbit, Evanghelia nu lucrează și toată Scriptura în tine nu este luată în seamă; prorocii au slăbit și tot cuvântul Celui Drept. Și rănile tale, o, suflete al meu, s-au înmulțit, nefiind doctor care să te vindece.
Pildele Scripturii celei noi îți aduc ție, suflete, spre umilință; râvnește, așadar, drepților, iar de păcătoși te leapădă și înduplecă pe Hristos prin rugăciunile tale, prin post, prin curăție și prin smerenie.
Hristos S-a făcut Prunc, asemenea mie făcându-Se după trup, și toate, câte sunt ale firii, cu voia le-a săvârșit, afară de păcat, arătându-ți ție, o, suflete, pildă și chipul smereniei Sale.
Hristos S-a făcut Om, chemând la pocăință pe tâlhari și pe desfrânate. Suflete, pocăiește-te, că s-a deschis ușa Împărăției acum, iar fariseii și vameșii și desfrânații merg mai înainte, pocăindu-se.
Hristos pe magi i-a mântuit, pe păstori i-a chemat, mulțimea pruncilor a făcut-o mucenici, pe bătrânul l-a slăvit și pe văduva cea bătrână; cărora n-ai râvnit, suflete, nici faptelor, nici vieții; dar vai ție, când vei fi judecat!
Postind Domnul patruzeci de zile în pustie, mai pe urmă a flămânzit, arătând firea cea omenească. Suflete, nu te lenevi; de va năvăli asupra ta vrăjmașul, alungă-l, prin rugăciuni și prin postire, departe de la picioarele tale.
Slavă..., a Treimii:
Pe Tatăl să-L lăudăm, pe Fiul să-L preaînălțăm, dumnezeiescului Duh cu credință să ne închinăm, Treimii nedespărțite, Unimii după ființă, ca Uneia ce este Lumină și Lumini, Viață și Vieți, făcătoare de viață și luminătoare a marginilor lumii.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Cetatea ta păzește-o, Preacurată Născătoare de Dumnezeu; că în tine aceasta cu credință împărățind, în tine se și întărește și, prin tine biruind, înfrânge toată încercarea, robește pe vrăjmași și îndreaptă pe supușii ei.
Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Andrei cinstite și Părinte de trei ori fericite, păstorul Cretei, nu înceta rugându-te pentru cei ce te laudă, ca să fie păziți de toată mânia, necazul și stricăciunea; și să fim izbăviți de greșeli, noi, cei ce pururea cinstim pomenirea ta cu credință.
Și iarăși irmosul: Nașterea din zămislirea...