Alcătuire a Sfântului Ierarh Andrei Criteanul Ierusalimiteanul
Cântarea I, glasul al 6-lea
Irmosul:
Ajutor și acoperitor s-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu și-L voi slăvi pe El; Dumnezeul părintelui meu și-L voi înălța pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit (de două ori).
Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!
De unde voi începe a plânge faptele vieții mele celei ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum? Ci, ca un milostiv, dă-mi iertare greșelilor.
Vino, ticăloase suflete, împreună cu trupul tău, de te mărturisește la Ziditorul tuturor. Și îndepărtează-te de acum de nebunia cea mai dinainte și adu lui Dumnezeu lacrimi de pocăință.
Râvnind neascultării lui Adam celui întâi-zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu, de împărăție și de fericirea cea veșnică, pentru păcatele mele.
Vai, ticăloase suflete! Pentru ce te-ai asemănat Evei celei dintâi? Că ai privit rău și te-ai rănit amar și te-ai atins de pom și ai gustat cu îndrăzneală mâncarea cea nechibzuită.
În locul Evei celei trupești, s-a făcut mie Evă înțelegătoare gândul cel cu poftă trupească, arătându-mi cele plăcute și gustând pururea din băutura cea amară.
După dreptate a fost alungat Adam din Eden, nepăzind sindeauna cuvintele Tale dătătoare de viață, Mântuitorule. Dar eu, care am nesocotit totdeauna cuvintele Tale dătătoare de viață, ce voi pătimi?
Covârșind eu de bunăvoie uciderea lui Cain, știință ucigaș al sufletului, trăind numai după trup și războindu-mă împotriva lui, cu faptele mele cele rele.
Nu m-am asemănat, Iisuse, dreptății lui Abel. Daruri bine-primite nu Ți-am adus niciodată, nici fapte dumnezeiești, nici jertfă curată, nici viață fără prihană.
Precum Cain, așa și noi, ticăloase suflete, am adus fapte murdare Făcătorului tuturor și jertfă vrednică de mustrare și viață netrebnică; pentru acestea ne-am și osândit împreună.
Ziditorule, făcându-mă lut viu, ai pus în mine trup și oase și suflare și viață; dar, o, Făcătorul meu, Mântuitorul meu și Judecătorul meu, primește-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc.
Mărturisesc Ție, Mântuitorule, păcatele pe care le-am făcut, și rănile sufletului și ale trupului meu, pe care tâlhărește le-au pus înlăuntrul meu gândurile cele ucigătoare.
Deși am greșit, Mântuitorule, dar știu că ești iubitor de oameni; bați cu milă și Te milostivești fierbinte; pe cel ce plânge îl vezi, și alergi ca un părinte, chemând pe cel rătăcit.
Pe mine cel lepădat înaintea ușilor Tale, Mântuitorule, măcar la bătrânețe nu mă lăsa în iad, deșert, ci, mai înainte de sfârșit, ca un iubitor de oameni, dă-mi iertare greșelilor.
Eu sunt cel căzut între tâlhari, în gândurile mele; cu totul sunt rănit acum de ele și plin de bube; dar Tu însuți venind de față, Hristoase Mântuitorule, vindecă-mă.
Preotul, văzându-mă mai înainte, a trecut pe lângă mine, iar levitul, văzându-mă gol în nenorocire, nu m-a luat în seamă; dar Tu, Iisuse, Cel ce ai răsărit din Maria, venind de față, miluiește-mă.
Mielule al lui Dumnezeu, Cel ce ai ridicat păcatele tuturor, ridică de la mine lanțul cel greu al păcatului și, ca un milostiv, dă-mi lacrimi de umilință.
Este vremea pocăinței! Mă apropii de Tine, Făcătorul meu; ridică de la mine lanțul cel greu al păcatului și, ca un milostiv, dă-mi iertare de greșeli.
Să nu te scârbești de mine, Mântuitorule, să nu mă lepezi de la fața Ta; ridică de la mine lanțul cel greu al păcatului și, ca un milostiv, dă-mi iertare de greșeli.
Greșelile mele cele de voie și cele fără de voie, Mântuitorule, cele vădite și cele ascunse, cele știute și cele neștiute, pe toate iertându-le, ca un Dumnezeu, curățește-mă și mă mântuiește.
Din tinerețe am lepădat poruncile Tale, Mântuitorule, și mi-am petrecut toată viața în pofte, neîngrijindu-mă și lenevindu-mă; pentru aceasta strig Ție, Mântuitorule: Măcar la sfârșit, mântuiește-mă!
Bogăția sufletului cheltuind-o în desfrânări, pustiu sunt de virtuțile dreptei credințe și, flămânzind, strig: Părinte al îndurărilor, înainte de sfârșit, miluiește-mă!
Înaintea Ta cad, Iisuse; greșit-am Ție, milostivește-Te spre mine; ridică de la mine lanțul cel greu al păcatului și, ca un Dumnezeu îndurător, primește-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc.
Să nu intri cu mine la judecată, vădind faptele mele, cercetând cuvintele și îndreptând pornirile; ci cu îndurările Tale, trecând cu vederea răutățile mele, mântuiește-mă, Atotputernice.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Dăruiește-mi har luminător, din osârdia ta cea dumnezeiască, de sus, ca să scap de întunericul patimilor și să laud din inimă faptele cele frumoase ale vieții tale, Marie!
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Plecându-Te dumnezeieștilor legi ale lui Hristos, la El ai venit, lăsând pornirile desfătărilor cele neoprite, iar toată virtutea, ca pe una singură, cu multă cucernicie săvârșind-o.
Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Prin rugăciunile tale, scapă-ne de patimile cele de necinste și te rugăm să ne arăți părtași acum Împărăției lui Hristos, pe noi, cei ce te lăudăm pe tine, Andrei strălucite, cu credință și cu dragoste.
Slavă..., a Treimii:
Treime mai presus de ființă, Căreia ne închinăm într-o Unime, ridică de la mine lanțul cel greu al păcatului și, ca o milostivă, dă-mi lacrimi de umilință.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Născătoare de Dumnezeu, nădejdea și ocrotirea celor ce te laudă, ridică de la mine lanțul cel greu al păcatului și, ca o Stăpână curată, primește-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc.
Și iarăși se cântă irmosul: Ajutor și acoperitor...
Cântarea a 2-a
Irmosul:
Ia aminte, Cerule, și voi grăi; și voi lăuda pe Hristos, Care a venit din Fecioară cu trup (de două ori).
Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!
Ia aminte, cerule, și voi grăi; pământule, ascultă glasul celui ce se pocăiește față de Dumnezeu și-L laudă pe El.
Ia aminte, Dumnezeule, Mântuitorul meu, cu ochiul Tău cel blând, și primește mărturisirea mea cea plină de căldură.
Mai mult decât toți oamenii, eu însumi am greșit Ție; dar milostivește-Te, Mântuitorule, ca un Dumnezeu, spre făptura Ta.
Viforul răutăților m-a cuprins, milostive Doamne; dar, ca lui Petru, întinde-mi și mie mâna Ta.
Lacrimile desfrânatei și eu le vărs înaintea Ta, Milostive; milostivește-Te spre mine, Mântuitorule, cu îndurarea Ta.
Întunecatu-mi-am frumusețea sufletului cu plăcerile poftelor și toată mintea țărână mi-am făcut-o.
Ruptu-mi-am acum veșmântul cel dintâi, pe care mi l-ai țesut dintru început, Ziditorule, și, pentru aceasta, zac acum gol.
Îmbrăcatu-m-am acum în haină ruptă, pe care mi-a țesut-o șarpele cu sfătuirea, și mă rușinez.
Căutat-am la frumusețea pomului și mi s-a amăgit mintea; de aceea zac gol și mă rușinez.
Lucrat-au pe spatele meu toți mai-marii răutăților, întinzând asupra mea fărădelegea lor.
Pierdutu-mi-am frumusețea cea întâi-zidită și bună-cuviința mea; și acum zac gol și mă rușinez.
Cusutu-mi-a haine de piele păcatul, golindu-mă de haina cea dintâi, țesută de Dumnezeu.
Îmbrăcat sunt cu îmbrăcăminte de rușine, ca și cu niște frunze de smochin, spre vădirea patimilor celor de bunăvoia mea.
Îmbrăcatu-m-am urât cu haină împestrițată și sângerată rușinos, prin curgerea vieții celei cu patimi și iubitoare de desfătări.
Pătat-am haina trupului meu și am întinat cu totul podoaba cea după chipul și după asemănarea Ta, Mântuitorule.
Căzut-am sub povara patimilor și în stricăciunea cea materialnică, iar, pentru aceasta, acum vrăjmașul mă necăjește.
Viață iubitoare de cele materiale și iubitoare de averi alegând eu în loc de sărăcie, Mântuitorule, m-am împresurat acum cu grele legături.
Împodobitu-mi-am chipul trupului cu îmbrăcămintea de multe feluri a gândurilor rușinoase și sunt osândit.
Îngrijitu-m-am cu stăruință numai de podoaba mea cea din afară, neluând în seamă cortul dinlăuntru, cel după chipul lui Dumnezeu.
Făcându-mi chip urățenia patimilor mele, prin pofte iubitoare de plăceri, mi-am stricat frumusețea minții.
Îngropat-am, Mântuitorule, cu patimile, frumusețea chipul celui dintâi; dar, ca pe drahmă, oarecând, căutându-mă, așa mă află.
Păcătuit-am ca și desfrânata și strig Ție: Eu însumi am greșit! Primește, Mântuitorule, ca mir și lacrimile mele.
Alunecat-am în desfrânare ca David și m-am umplut de noroi; dar Tu, Mântuitorule, spală-mă și pe mine cu lacrimile mele.
Ca vameșul strig Ție: Miluiește-mă, Mântuitorule, miluiește-mă! Că nimeni dintre cei din Adam n-a greșit Ție ca mine.
Nici lacrimi, nici pocăință nu am, nici umilință; ci Tu însuți dăruiește-mi-le pe acestea, Mântuitorule, ca un Dumnezeu.
Ușa Ta să nu mi-o închizi atunci, Doamne, Doamne, ci să o deschizi mie, celui ce mă pocăiesc înaintea Ta.
Iubitorule de oameni, Cel ce voiești ca toți să se mântuiască, Tu iarăși mă cheamă, ca un bun, și mă primește pe mine, cel ce mă pocăiesc.
Ascultă suspinele sufletului meu și primește picăturile ochilor mei, Doamne, și mă mântuiește.
A Născătoarei de Dumnezeu:
Curată Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce numai tu ești prealăudată, roagă-te stăruitor ca să ne mântuim.
Al doilea canon
Irmosul:
Vedeți, vedeți, că Eu sunt Dumnezeu, Care am plouat mană și am izvorât apă din piatră de demult, în pustie, poporului Meu, numai cu dreapta și cu tăria Mea.
Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!
Vedeți, vedeți, că Eu sunt Dumnezeu! Ascultă, suflete al meu, pe Domnul, Cel ce strigă, și depărtează-te de la păcatul cel dintâi; și teme-te, ca de un Judecător și Dumnezeu.
Cui te-ai asemănat, suflete mult-păcătos? Vai! Lui Cain celui dintâi și lui Lameh aceluia, ucigându-ți cu pietre trupul prin fapte rele și omorându-ți mintea cu pornirile cele nebunești.
Pe toți cei mai înainte de Lege întrecându-i, o, suflete, lui Set nu te-ai asemănat, nici lui Enos ai urmat, nici lui Enoh prin mutarea la cer, nici lui Noe; ci te-ai arătat sărac de viața drepților.
Tu singur, suflete al meu, ai deschis zăvoarele mâniei Dumnezeului tău și, ca pe tot pământul, ți-ai înecat trupul și faptele și viața; și ai rămas afară de corabia cea mântuitoare.
Bărbat am ucis spre rană mie și tânăr spre vătămare! Lameh plângând a strigat. Iar tu nu te cutremuri, o, suflete al meu, întinându-ți trupul și mintea pătându-ți.
O, cum am râvnit lui Lameh, celui mai înainte ucigaș! Sufletul ca pe un bărbat, mintea ca pe un tânăr și trupul ca pe un frate mi-am omorât, ca și Cain ucigașul, cu pornirile cele poftitoare de plăceri.
Turn ți-ai închipuit să zidești, o, suflete, și întăritură să faci poftelor tale, de n-ar fi oprit Ziditorul voile tale și de n-ar fi surpat până la pământ meșteșugirile tale.
Plouat-a Domnul, oarecând, foc din cer, arzând fărădelegea cea înfierbântată a sodomiților; iar tu ți-ai aprins focul gheenei întru care va să arzi, o, suflete.
Rănitu-m-am, vătămatu-m-am! Iată, săgețile vrăjmașului mi-au străpuns sufletul și trupul. Iată, vătămăturile și bubele și zdruncinăturile strigă, vădind rănile patimilor mele celor de voie alese.
Cunoașteți și vedeți că Eu sunt Dumnezeu, Cel ce cunosc inimile, înfrânez cugetele și vădesc faptele, ard păcatele, fac judecată dreaptă celui orfan și celui smerit și celui sărac.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Întins-ai mâinile tale către înduratorul Dumnezeu, Marie, afundată în adâncul răutăților, și ți-a întins mâna Sa de ajutor cu milostivire, ca și lui Petru, căutând cu adevărat întoarcerea ta.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cu toată osârdia și cu dragoste ai alergat către Hristos, urând calea cea dintâi a păcatului, în pustiile cele neumblate hrănindu-te și poruncile Lui cele dumnezeiești curat săvârșindu-le.
Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Să vedem, să vedem, o, suflete, iubirea de oameni a Stăpânului Dumnezeu; pentru aceasta, mai înainte de sfârșit să cădem înaintea Lui cu lacrimi, strigând: Pentru rugăciunile lui Andrei, Mântuitorule, miluiește-ne pe noi!
Slavă..., a Treimii:
Treime fără de început și nezidită, Unime nedespărțită, primește-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc, și mă mântuiește pe mine, cel ce am greșit; a Ta zidire sunt, nu mă trece cu vederea, ci iartă-mă și mă izbăvește de osânda focului.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Preacurată Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, nădejdea celor ce aleargă la tine și limanul celor înviforați, pe Făcătorul cel milostiv, Fiul tău, fă-L îndurător și mie, prin rugăciunile tale.
Și iarăși se zice irmosul al doilea: Vedeți, vedeți...
Cântarea a 3-a
Irmosul:
Pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, Hristoase, întărește Biserica Ta (de două ori).
Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!
Foc de la Domnul plouând Domnul de demult, a ars pământul Sodomei.
În munte scapă, suflete, ca Lot oarecând și mergi de te izbăvește în Sigor.
Fugi de aprindere, o, suflete! Fugi de arderea Sodomei! Fugi de pieirea cea din dumnezeiasca văpaie!
Mărturisesc înaintea Ta, Mântuitorule: Păcătuit-am, păcătuit-am Ție fără măsură; dar lasă-mi, iartă-mi, ca un Milostiv.
Păcătuit-am Ție, eu singur păcătuit-am mai mult decât toți; Hristoase Mântuitorule, nu mă trece cu vederea.
Tu ești Păstorul cel bun; caută-mă pe mine, mielul, și, rătăcit fiind eu, nu mă trece cu vederea.
Tu ești dulcele Iisus, Tu ești Ziditorul meu; întru Tine, Mântuitorule, mă voi îndrepta.
A Treimii:
Stih: Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ție!
O, Treime-Unime, Dumnezeule, mântuiește-ne pe noi de înșelăciune și de ispite și de primejdii!
A Născătoarei de Dumnezeu:
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!
Bucură-te, pântece primitor de Dumnezeu! Bucură-te, tronul Domnului! Bucură-te, Maica vieții noastre!
Al doilea Canon
Irmosul:
Întărește, Doamne, pe piatra poruncilor Tale, inima mea care se clatină; că Tu singur ești sfânt și Domn (de două ori).
Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!
Izvor de viață Te-am câștigat pe Tine, Surpătorul morții, și strig Ție din inima mea mai înainte de sfârșit: Greșit-am! Milostivește-Te și mă mântuiește!
Păcătoșilor din vremea lui Noe am urmat, Mântuitorule, moștenind osândirea acelora, întru cufundarea potopului.
Greșit-am, Doamne, greșit-am Ție! Milostivește-Te spre mine! Că nu este cineva între oameni, dintre cei ce au greșit, pe care să nu-l fi întrecut eu cu greșelile!
Lui Ham aceluia, batjocoritorul de tată, urmând, suflete, n-ai acoperit rușinea aproapelui, cu fața înapoi întorcându-te.
Binecuvântarea lui Sem nu ai moștenit-o, ticăloase suflete, și loc întins de sălășluire n-ai luat, ca Iafet, în pământul iertării.
Din pământul Haran, adică din păcat, ieși, suflete al meu, și vino la pământul care izvorăște nestricăciune pururea vie, pe care Avraam l-a moștenit.
De Avraam ai auzit, suflete al meu, care și-a părăsit oarecând pământul părinților și s-a făcut pribeag. Urmează și tu alegerii aceluia.
La stejarul din Mamvri, ospătând patriarhul pe Îngeri, a luat la bătrânețe rodul făgăduinței.
Înțelegând despre Isaac, ticăloase suflete al meu, că, în chip tainic, a fost adus cu totul jertfă nouă Domnului, urmează voinței lui.
Priveghează, suflete al meu! Auzit-ai de Ismael, că a fost izgonit ca un fiu din slujnică; vezi, ca nu cumva, păcătuind, să suferi ceva asemănător.
Agarei, egiptencei celei de demult, te-ai asemănat, suflete, făcându-te rob de bunăvoia ta și născând semeția, ca pe un nou
Scara lui Iacob o știi, suflete al meu, care s-a arătat de la pământ spre cele cerești; pentru ce n-ai avut treaptă tare, credința cea dreaptă?
Preotului lui Dumnezeu și împăratului celui înstrăinat între oameni de viața lumii, urmează, adică asemănării lui Hristos.
Să nu te faci stâlp de sare, suflete, întorcându-te înapoi; să te înfricoșeze pilda Sodomei; sus, în Sigor, mântuiește-te!
De arderea păcatului fugi, suflete al meu, ca și Lot! Fugi de Sodoma și de Gomora; fugi de flacăra a toată pofta cea nebunească!
Strig Ție: Miluiește-mă, Doamne, miluiește-mă, când vei veni cu îngerii Tăi, să răsplătești tuturor după vrednicia faptelor.
Rugăciunea celor ce Te laudă, Stăpâne, nu o lepăda; ci milostivește-Te, Iubitorule de oameni, și dă iertare celor ce se roagă Ție cu credință.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cuprins sunt de tulburarea valurilor și de furtuna păcatelor. Dar, tu, Maică, izbăvește-mă acum și mă scoate la limanul dumnezeieștii pocăințe!
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Rugăciune cu osârdie aducând și acum, Cuvioasă, către preamilostiva Născătoare de Dumnezeu, cu mijlocirile tale deschide-mi dumnezeieștile intrări.
Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Prin rugăciunile tale, dăruiește-mi și mie iertare datoriilor, o, Andrei, arhiereule al Cretei, că tu ești învățător preales al pocăinței.
Slavă..., a Treimii:
Unime neamestecată și nezidită, Fire fără de început, Care ești lăudată în Treimea Ipostasurilor, mântuiește-ne pe noi, cei ce ne închinăm stăpânirii Tale cu credință.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Pe Fiul Cel fără de ani din Tatăl, sub ani L-ai născut, neștiind de bărbat, Născătoare de Dumnezeu. Minune străină! Că, alăptând, ai rămas fecioară.
Și iar irmosul: Întărește, Doamne...
Se rostește ectenia mică (cu ecfonisul: Că Tu ești Dumnezeul nostru...), după care se citesc Sedelnele din Triod, alcătuirea lui Iosif, glasul al 8-lea:
Podobie: Înviat-ai din morți...
Luminători de Dumnezeu luminați, cei ce înșivă ați fost văzători ai Mântuitorului, luminați-ne pe noi cei ce suntem în întunericul vieții, ca să umblăm acum, ca în zi, cu bunăcuviință, întru lumina postului, alungând patimile cele de noapte, și să vedem și noi luminatele Pătimiri ale lui Hristos, bucurându-ne.
Slavă..., altă Sedealnă, glasul al 8-lea:
Podobie: Porunca cea cu taină...
Apostoli, cei doisprezece de Dumnezeu aleși, aduceți acum rugăciune lui Hristos, ca să trecem toți curgerea postului, săvârșind rugăciuni cu umilință și virtuți cu osârdie; ca, în acest chip, să ajungem să vedem Învierea cea slăvită a lui Hristos Dumnezeu, slavă și laudă aducând.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Același glas și aceeași podobie:
Născătoare de Dumnezeu, roagă-te împreună cu Apostolii, Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu, Celui necuprins, Care S-a născut în chip de negrăit din tine mai presus de gând, să dăruiască lumii pace curată, să ne dea nouă iertare păcatelor mai înainte de sfârșit și să învrednicească pe robii tăi Împărăției cerești, pentru bunătatea Sa cea preamultă.
Apoi se citește a doua parte din viața Cuvioasei Maria Egipteanca. După aceasta, Tricântarea Triodului, fără metanii:
Cântarea a 4-a, glasul al 8-lea
Prima Tricântare a Sfinților Apostoli
Irmosul:
Auzit-am, Doamne, glasul Tău și m-am temut, înțeles-am lucrurile Tale și am slăvit puterea Ta, Stăpâne.
Stih: Sfinților Apostoli, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!
Apostolii lui Hristos cei luminați, care au viețuit cu înfrânare, ușurează noua vremea postului, cu dumnezeieștile lor mijlociri.
Organul cel cu douăsprezece coarde, ceata cea dumnezeiască a ucenicilor, a cântat cântarea de mântuire, tulburând cântările cele viclene.
Cu ploile duhului ați adăpat toată lumea, alungând, preafericiților, seceta mulțimii zeilor.
A Născătoarei de Dumnezeu:
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!
Mântuiește-mă pe mine, cel care mă smeresc, care am viețuit cu mândrie, tu care ai născut pe Cel ce a înălțat firea cea smerită, Preacurată.
A doua Tricântare a Sfinților Apostoli, același glas:
Irmos: Auzit-am, Doamne...
Stih: Sfinților Apostoli, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!
Preacinstită ceată a Apostolilor, îndeamnă-te a ruga pe Ziditorul tuturor ca să ne miluiască pe noi, care te lăudăm pe tine.
Fiind ca niște lucrători ai lui Hristos, Apostoli, și lucrând cu dumnezeiescul Cuvânt toată lumea, I-ați adus totdeauna roade.
Vie v-ați făcut lui Hristos, Celui cu adevărat iubit; că ați izvorât în lume vinul Duhului, Apostoli.
A Treimii:
Stih: Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ție!
Sfântă Treime asemănătoare, Care ești mai presus stăpânitoare, cea preaputernică, Părinte, Cuvinte și Duhule Sfinte, Dumnezeule, lumină și viață, păzește turma Ta.
A Născătoarei de Dumnezeu:
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!
Bucură-te, tronul în chipul focului! Bucură-te, sfeșnic purtător de făclie! Bucură-te, muntele sfințirii, chivotul vieții, cortul Sfintei Sfintelor!
Apoi se continuă citirea Canonului Mare:
Cântarea a 4-a
Irmosul:
Auzit-a prorocul de venirea Ta, Doamne, și s-a temut, că aveai să Te naști din Fecioară și oamenilor să Te arăți, și a grăit: Auzit-am glasul Tău și m-am temut. Slavă puterii Tale, Doamne (de două ori).
Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!
Lucrurile Tale nu le trece cu vederea, zidirea Ta nu o părăsi, Drepte Judecătorule; chiar dacă am păcătuit nu doar ca un om, ci mai mult decât toți oamenii, Iubitorule de oameni, dar ai putere, ca un Domn al tuturor, a ierta păcatele.
Se apropie, suflete, sfârșitul, se apropie și nu te îngrijești, nu te pregătești; vremea se scurtează, deșteaptă-te; aproape, lângă uși este Judecătorul; ca un vis, ca o floare trece vremea vieții. Pentru ce în deșert ne tulburăm?
Deșteaptă-te, o, suflete al meu! Ia seama la faptele tale pe care le-ai făcut și adu-le la vedere; varsă picături de lacrimi; spune cu îndrăzneală lui Hristos faptele și cugetele tale și te îndreptează.
N-a fost în viață păcat, nici fărădelege, nici răutate, pe care să nu le fi săvârșit eu, Mântuitorule, cu mintea și cu cuvântul, cu voința și cu gândul, cu știința și cu fapta păcătuind, ca altul nimeni nici odinioară.
De acesta am fost judecat, de acesta am fost osândit, eu, ticălosul, adică de cugetul meu, față de care nimic nu este în lume mai puternic; Judecătorule, Mântuitorule și Cunoscătorul meu, cruță-mă, izbăvește-mă și mă mântuiește pe mine, robul Tău.
Scara pe care a văzut-o de demult marele între patriarhi, suflete al meu, este arătarea sporirii prin lucrare și a înălțării prin cunoaștere; deci, de voiești să viețuiești întru lucrare, cunoștință și vedere duhovnicească, înnoiește-te.
Arșița zilei a răbdat-o patriarhul Iacob pentru lipsă și frigul nopții l-a suferit, făcând câștig în toate zilele; păstorind, trudindu-se și slujind, ca să-și ia amândouă femeile.
Prin cele două femei înțelege fapta și cunoașterea cea din vedere duhovnicească; prin Lia fapta, ca una ce a fost cu mulți copii; iar prin Rahila, cunoașterea, ca una pentru care s-a făcut multă osteneală. Că fără de osteneli, nici fapta, nici vederea nu se vor săvârși, suflete.
Priveghează, o, suflete al meu, și te fă desăvârșit, ca Iacob, cel mare între patriarhi; ca să dobândești fapta și cunoștința; ca să te faci minte văzătoare de Dumnezeu, să ajungi cu privirea în norul cel neapus și să te faci negutător de lucruri mari.
Pe cei doisprezece patriarhi născându-i cel mare între patriarhi, ți-a făcut ție tainic, suflete al meu, scară spre suirea cea prin fapte, pe fiii săi, ca pe niște temeiuri și trepte și suișuri preaînțelepțește așezându-i.
Lui Isav celui urât asemănându-te, suflete, ai dat amăgitorului tău vrednicia de întâi născut, a frumuseții celei dintâi; de la binecuvântarea părintească ai căzut și îndoit te-ai amăgit, ticăloase, cu fapta și cu gândirea; pentru aceasta, acum pocăiește-te.
Edom s-a chemat Isav, pentru marea înverșunare a amestecării cu femei. Căci, cu neînfrânarea pururea aprinzându-se și cu plăcerile întinzându-se, Edom s-a numit, care înseamnă înfierbântarea sufletului celui iubitor de păcate.
De Iov cel de pe gunoi auzind, o, suflete al meu, că a fost socotit drept, n-ai râvnit răbdării aceluia, n-ai avut tăria gândului său, întru toate pe care le-ai cunoscut, în cele ce ai știut și în cele ce ai fost ispitit; ci te-ai arătat lipsit de răbdare.
Cel ce era mai înainte pe tron, acum se vede gol pe gunoi și plin de răni! Cel cu mulți fii și vestit, dintr-o dată a rămas lipsit de fii și de casă, dar socotea gunoiul palat și rănile mărgăritar.
Cel împodobit cu împărăteasca vrednicie, cu diademă și cu porfiră, omul cel cu multă avere și dreptul cel îndestulat de bogăție și de turme, degrabă sărăcind, de bogăție și de slavă și de împărăție a fost lipsit.
Dacă acela, care a fost drept și fără prihană mai mult decât toți, n-a scăpat de cursele și viclesugurile înșelătorului, dar tu, fiind iubitor de păcate, ticăloase suflete, ce vei face de se va întâmpla să vină asupra ta ceva din cele negândite?
Trupul mi-am spurcat, duhul mi-am întinat, peste tot m-am rănit; dar, ca un doctor, Hristoase, amândouă prin pocăință mi le tămăduiește. Spală-le, curățește-le, Mântuitorul meu, arată-le mai curate decât zăpada.
Trupul Tău și Sângele pentru toți Ți-ai pus, Cuvinte, răstignindu-Te: Trupul, ca să mă înnoiești, iar Sângele ca să mă speli. Duhul Ți-ai dat ca să mă aduci, Hristoase, Părintelui Tău.
Săvârșit-ai mântuirea în mijlocul pământului, Făcătorule, ca să ne mântuim; de bunăvoie pe lemnul Crucii Te-ai răstignit și Edenul, cel ce se încuiase, s-a deschis; cele de sus și cele de jos, făptura și toate neamurile mântuindu-se, se închină Ție.
Să-mi fie scăldătoare Sângele Tău, totodată și băutură a iertării apa ce a izvorât din coasta Ta, ca să mă curățesc prin amândouă, ungându-mă și bând, ca pe o ungere și băutură, Cuvinte, cuvintele Tale cele de viață.
Gol sunt spre a intra în cămara Mirelui, gol sunt și spre a merge la nuntă și la cină: candela mi s-a stins, fiind fără de untdelemn; cămara mi s-a închis, dormind eu; cina s-a mâncat, iar eu, fiind legat de mâini și de picioare, am fost lepădat afară.
Biserica a câștigat pahar coasta Ta cea purtătoare de viață, din care a izvorât nouă îndoitul izvor, al iertării și al cunoștinței; spre închipuirea celor două Legi ale Tale, cea veche și cea nouă, Mântuitorul nostru.
Timpul vieții mele este scurt și plin de dureri și de viclesug, dar întru pocăință primește-mă și întru cunoștință mă cheamă, ca să nu mă fac câștig și mâncare celui străin; Mântuitorule, Tu însuți mă miluiește.
Falnic sunt acum și semeț cu inima, în deșert și în zadar. Să nu mă osândești împreună cu fariseul, ci, mai degrabă, dă-mi smerenia vameșului, unule Milostive, drepte Judecătorule, și cu acesta împreună mă numără.
Știu, Milostive, că am greșit, ocărând vasul trupului meu; ci întru pocăință primește-mă și întru cunoștință mă cheamă, ca să nu ajung câștig, nici mâncare celui străin. Ci Tu însuți, Mântuitorule, miluiește-mă.
Însumi idol m-am făcut, murdărindu-mi cu poftele sufletul meu, ci, întru pocăință mă primește și întru cunoștință mă cheamă, ca să nu mă fac câștig, nici mâncare celui străin. Ci Tu însuți, Mântuitorule, miluiește-mă.
N-am auzit glasul Tău, n-am ascultat Scriptura Ta, Dătătorule de lege; ci, întru pocăință, primește-mă și întru cunoștință mă cheamă, ca să nu ajung câștig, nici mâncare celui străin. Ci Tu însuți, Mântuitorule, miluiește-mă.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Trăind viață fără de trup, Cuvioasă, fiind cu trup, ai luat mare har de la Dumnezeu cu adevărat, ca să ocrotești pe cei ce te cinstesc cu credință. Pentru aceasta, ne rugăm ție: Izbăvește-ne, prin mijlocirile tale, de toate încercările.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Întru adânc de necuviințe mari pogorându-te, nu te-ai oprit acolo, ci te-ai suit cu gând mai bun, în chip lămurit, la virtutea cea desăvârșită prin faptă, minunând, Cuvioasă Maică Marie, firea îngerească.
Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Andrei, lauda Părinților, nu ne uita, stând înaintea Treimii Celei Preasfinte și dumnezeiești, ca să ne izbăvim de osânda iadului noi, cei ce te chemăm pe tine, dumnezeiescule ocrotitor, cel ce ești strălucirea Cretei.
Slavă..., a Treimii:
Nedespărțită în ființă, neamestecată în Fețe, Te teologhisesc pe Tine, Dumnezeire una în Treime, Ceea ce ești întocmai cu împărăția și întocmai cu tronul, strigând Ție cântarea cea mare, ce se cântă întreit întru cele de sus.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Și ai născut, și ești fecioară, și ai rămas întru amândouă, cu firea, Fecioară. Cel ce S-a născut înnoiește legile firii, iar pântecele a născut fără să simtă dureri. Unde Dumnezeu voiește, se biruiește rânduiala firii; că El face câte voiește.
Și iarăși se cântă irmosul: Auzit-a prorocul de venirea Ta...
Cântarea a 5-a
Irmosul:
Dis-de-dimineață, Iubitorule de oameni, mă rog luminează-mă și mă îndreptează la poruncile Tale și mă învață, Mântuitorule, să fac voia Ta (de două ori).
Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!
În noapte viața mi-am petrecut-o pururea; că întuneric s-a făcut mie și negură adâncă noaptea păcatului; ci ca pe un fiu al zilei arată-mă pe mine, Mântuitorule.
Lui Ruben asemănându-mă eu, ticălosul, făcut-am sfat necuvios și călcător de lege asupra lui Dumnezeu Celui preaînalt, întinându-mi patul meu, precum acela pe al tatălui său.
Mărturisesc Ție, Hristoase Împărate: păcătuit-am, păcătuit-am, ca mai înainte frații lui Iosif, vânzând rodul curăției și al înțelepciunii.
De cei de un sânge a fost dat, a fost vândut în robie dulcele suflet, cel drept, spre închipuirea Domnului; iar tu, suflete, cu totul te-ai vândut răutăților tale.
Lui Iosif celui drept și minții lui celei curate, urmează, ticăloase și neiscusite suflete, și nu te desfrâna cu pornirile cele nebunești, făcând fărădelege pururea.
Deși s-a sălășluit în groapă oarecând Iosif, Stăpâne Doamne, dar spre închipuirea îngropării și a Învierii Tale a fost aceasta; iar eu ce-Ți voi aduce Ție în acest chip vreodată?
Auzit-ai de coșul în care era pus pruncul Moise, o, suflete, cel purtat de apele și de valurile râului, că în el a fost păzit de demult ca într-o cămară, scăpând de fapta cea amară a voii lui Faraon.
De ai auzit, ticăloase suflete, de moașele care ucideau oarecând partea bărbătească cea nevârstnică, hrănește-te acum cu înțelepciunea, ca marele Moise.
Nu ți-ai omorât mintea lovind-o, precum marele Moise pe egipteanul, ticăloase suflete; și cum te vei sălășlui, spune-mi, în pustietatea patimilor prin pocăință?
În pustietăți a locuit marele Moise. Vino dar, suflete, și urmează vieții lui, ca să te învrednicești a vedea și arătarea lui Dumnezeu cea din rug.
Toiagul lui Moise te închipuiește, suflete, care a închegat adâncul, cu însemnarea dumnezeieștii Cruci, prin care vei putea și tu să săvârșești lucruri mari.
Aaron a adus lui Dumnezeu foc fără prihană, fără viclesug; iar Ofni și Finees, ca și tine, suflete, au adus lui Dumnezeu viață strănă și întinată.
Greu la minte m-am făcut, Stăpâne, ca și Faraon cel cumplit; Ianis și Iamvris la suflet și la trup, cufundat cu gândul! Ci, ajută-mi mie, Mântuitorule!
Cu lut mi-am amestecat mintea, eu, ticălosul. De aceea, te rog: Spală-mă, Stăpâne, în baia lacrimilor mele, făcând haina trupului meu albă, precum zăpada.
De voi cerceta faptele mele, Mântuitorule, mă văd pe mine însumi întrecând pe tot omul cu păcatele; că întru cunoștință gândind am greșit, iar nu întru necunoștință.
Cruță, cruță, Doamne, zidirea Ta! Păcătuit-am, iartă-mă, Cel ce ești însuți din fire curat, că afară de Tine nimeni altul nu este fără pată.
Pentru mine ai luat chipul meu, Dumnezeu fiind; arătat-ai minuni vindecând pe cei leproși și întărind pe cei slăbănogi; ai oprit curgerea de sânge, Mântuitorule, celei ce s-a atins de marginea hainelor Tale.
Celei ce avea curgere de sânge urmează, ticălosule suflete, îndrăznește, ține-te de haina lui Hristos, ca să te izbăvești de bătăi și să auzi de la Dânsul: credința ta te-a mântuit!
Celei gârbovite urmează, o, suflete! Apropie-te, cazi la picioarele lui Iisus, ca să te îndreptezi, să umbli drept în căile Domnului.
Deși ești fântână adâncă, Stăpâne, izvorăște-mi ape din preacuratele Tale vine, ca, bând ca și Samarineanca, să nu mai însetez; că izvoare de viață izvorăști.
Siloam să-mi fie mie lacrimile mele, Stăpâne Doamne, ca să-mi spăl și eu luminile sufletului și să Te văd cu gândul pe Tine, Lumina cea mai înainte de veci.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cu neasemănată dragoste, întru tot fericită, dorind să te închini lemnului Crucii, te-ai învrednicit de dorire; învrednicește-mă, dar, și pe mine să dobândesc slava cea de sus.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Repejunea Iordanului trecând-o, ai aflat odihnă, fugind de plăcerea trupească cea aducătoare de durere; din care și pe noi scoate-ne, Cuvioasă, prin rugăciunile tale.
Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Ca pe un păstor preaales, înțelepte Andrei, pe tine cel preacinstit, cu dragoste multă și cu frică te rog, ca să dobândesc mântuire și viață vesnică, prin rugăciunile tale.
Slavă..., a Treimii:
Pe Tine, Treime, Te slăvim, pe Unul Dumnezeu: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Părinte, Fiule și Duhule, Ființă neîmpărțită, Unime căreia pururea ne închinăm.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Din tine S-a îmbrăcat întru a mea frământătură Dumnezeu, Cel ce a zidit veacurile, Maică Fecioară, ceea ce ești neîntinată și nu știi de bărbat, și a unit cu Sine firea omenească.
Și iarăși irmosul: Dis-de-dimineață...
Cântarea a 6-a
Irmosul:
Strigat-am cu toată inima mea către milostivul Dumnezeu și m-a auzit din iadul cel mai de jos; și a scos din stricăciune viața mea (de două ori).
Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!
Lacrimi din ochii mei, Mântuitorule, și suspine din adânc curat Îți aduc, strigând Ție din inimă: Dumnezeule, păcătuit-am Ție, milostivește-Te spre mine!
Înstrăinatu-te-ai, suflete, de Domnul tău, ca Datan și ca Aviron; dar din toată inima strigă: Iartă-mă!, ca să nu te împresoare prăpastia pământului.
Ca o junincă sălbatică, te-ai asemănat, suflete, lui Efrem; ca o căprioară, păzește-ți viața de curse, întraripându-te cu lucrarea, cu gândirea și cu vederea duhovnicească.
Mâna lui Moise ne va face să credem, suflete, cum că Dumnezeu poate să albească și să curățească viața cea leproasă; dar, cu toate că ești lepros, nu te deznădăjdui.
Valurile păcatelor mele, Mântuitorule, întorcându-se, m-au acoperit degrab, ca în Marea Roșie pe oarecând pe egipteni și pe mai-marii lor.
Voie slobodă fără recunoștință ai avut, suflete, ca și Israel mai înainte; că, mai mult decât dumnezeiasca mană, ai ales neînțelepțeste lăcomia patimilor, cea iubitoare de plăceri.
Cărnurile de porc și căldările și bucatele egiptene le-ai voit mai mult decât pe cele cerești, suflete al meu, ca și nemulțumitorul popor, de demult, în pustie.
Fântânile cananeeștilor gânduri mai mult le-ai cinstit, suflete, decât vâna pietrei, din care râul înțelepciunii revarsă apele teologiei.
Când a lovit Moise, sluga Ta, piatra cu toiagul, cu închipuire mai înainte a însemnat coasta Ta cea de viață făcătoare, din care toți scoatem băutură de viață, Mântuitorule.
Cercetează, suflete, și iscodește ca Iosua, fiul lui Navi, ce fel este pământul făgăduinței și locuiește în el cu bună legiuire.
Ridică-te și împotrivește-te patimilor trupești, ca Iosua asupra lui Amalec; biruind pururea gândurile cele înșelătoare, ca și pe gavaoniti.
Treci peste firea cea curgătoare a vremii, ca mai înainte Chivotul, și te fă moștenitor pământului aceluia al făgăduinței, suflete; Dumnezeu poruncește!
Precum ai izbăvit pe Petru, cel ce a strigat: Scapă-mă! Așa, apucând înainte, Mântuitorule, izbăvește-mă și pe mine de fiară, întinzându-Ți mâna Ta, și mă scoate din adâncul păcatului.
Pe Tine Te știu liman liniștit, Stăpâne, Stăpâne Hristoase! Ci, apucând înainte, izbăvește-mă din adâncurile păcatului cele neumblate și din deznădăjduire.
Eu sunt, Mântuitorule, drahma cea împărătească, pe care ai pierdut-o de demult; dar aprinzând făclie pe Înaintemergătorul Tău, Cuvinte, caută și află chipul Tău.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Ca să stingi văpaia patimilor, arzându-ți sufletul, ai izvorât pururea pâraie de lacrimi, Marie, al căror har, dă-mi-l și mie, robului tău.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Nepătimire cerească ai dobândit, cu viețuirea cea preaînaltă de pe pământ, Maică; pentru aceasta, roagă-te să mântuiască din patimi, prin rugăciunile tale, pe cei ce te laudă.
Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Cunoscându-te păstor și arhiereu al Cretei și rugător pentru lume pe tine, Andrei, alerg și strig ție: Scoate-mă, părinte, din adâncul păcatului!
Slavă..., a Treimii:
„Treime sunt neamestecată, nedespărțită; despărțită după Fețe, și Unime sunt din Fire unită”, zice Tatăl, și Fiul, și dumnezeiescul Duh.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Pântecele tău ne-a născut nouă pe Dumnezeu, cu chipul ca și noi; deci, ca pe un Ziditor al tuturor, roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, ca, prin rugăciunile tale, să ne îndreptăm.
Și iarăși irmosul: Strigat-am cu toată inima mea...
Apoi se rostește ectenia mică (cu ecfonisul: Că Tu ești Împăratul păcii...), apoi se zic:
CONDAC, glasul al 6-lea
Alcătuire a Sfântului Roman Melodul
Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi? Sfârșitul se apropie și te vei tulbura. Deșteaptă-te, dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce pretutindeni este și toate le plinește.
ICOS
Cămara cea de vindecare a lui Hristos văzând-o deschisă, prichinuit și s-a rănit și sănătatea care izvorăște din aceasta lui Adam, diavolul s-a chinuit și s-a rănit și ca în primejdie s-a tânguit, strigând către prietenii săi: Ce voi face Fiului Mariei? Mă ucide Cel născut în Betleem, Cel ce pretutindeni este și toate le plinește.
SINAXAR
După Sinaxarul din Minei, se citește și acesta, al Triodului:
În această zi, în Joia din săptămâna a cincea a Postului Mare, după o veche tradiție, cântăm slujba Marelui Canon de umilință.
Acest canon, cel mai mare într-adevăr dintre toate canoanele, l-a scris cu mult meșteșug cel între Sfinți părintele nostru Andrei, arhiepiscopul Cretei, numit și Ierusalimiteanul. Acesta era originar din Damasc. La vârsta de paisprezece ani, după ce a fost dat la școală și a învățat toate științele care-i dădeau o educație desăvârșită, s-a dus la Ierusalim și a îmbrățișat viața monahală. Trăind cu cuviosie și bine plăcut lui Dumnezeu, într-o viață liniștită, a lăsat Bisericii lui Dumnezeu, între alte multe scrieri folositoare vieții, cuvântări și canoane, dar a fost mai cu deosebire iscusit în cuvântări de laudă în cinstea sfinților, a Maicii Domnului și a Domnului nostru Iisus Hristos. Împreună cu alte multe canoane, a alcătuit și acest Mare Canon, plin de foarte mare umilință. Culegând și strângând la un loc toată istoria Vechiului și Noului Testament, a alcătuit cântarea aceasta de la Adam până la înălțarea lui Hristos și predica Apostolilor. Prin Canonul acesta, îndeamnă tot sufletul să râvnească și să urmeze, după putere, toate faptele bune ale istoriei Vechiului și Noului Testament, să fugă de toate faptele rele și să alerge totdeauna la Dumnezeu, prin pocăință, prin lacrimi și mărturisire și prin alte fapte bine plăcute lui Dumnezeu. Atât este de curgător și de armonios acest Mare Canon, încât poate să moaie și cea mai învârtoșată inimă și să o deștepte spre săvârșirea binelui, chiar numai dacă-l cântă cineva cu inima zdrobită și cu potrivită luare-aminte. Andrei Criteanul a alcătuit acest Canon pe timpul când și marele Sofronie, patriarhul Ierusalimului, a scris viața Mariei Egipteanca. În adevăr, și această viață ne pune înainte o mare pildă de umilință și dă multă mângâiere celor ce greșesc și păcătuiesc, numai dacă ar voi să se depărteze de rele.
S-a rânduit să se cânte și să se citească Marele Canon și viața Cuvioasei Maria Egipteanca în ziua aceasta pentru următoarea pricină: Pentru că Sfântul Post de patruzeci de zile se apropie de sfârșit și pentru ca nu cumva oamenii, lenevindu-se, să se îngrijească mai puțin de nevointele cele duhovnicești și să se depărteze cu totul de a trăi în cumpătare, marele Andrei, ca un adevărat învățător, prin cântările Marelui Canon, în care istorisește virtuțile marilor bărbați, precum și întoarcerea la credință a celor răi, pregătește pe cei care se nevoiesc cu postul să se poarte cu mai mult curaj și să se îndrepte cu bărbăție spre nevointele postului ce-l mai au în față.
Sfântul Sofronie, prin minunata povestire despre viața Mariei Egipteanca, înduplecă pe oameni să ajungă din nou cumpătați, îi ridică spre Dumnezeu, îi sfătuiește să nu mai cadă și să nu deznădăjduiască, chiar dacă au căzut înainte în unele păcate. Și, într-adevăr, povestirea vieții Mariei Egipteanca înfățișează cât este de mare iubirea de oameni și dragostea lui Dumnezeu față de cei care doresc din tot sufletul să se îndepărteze de păcatele lor de mai înainte.
Canonul lui Andrei Criteanul se numește Canonul cel Mare poate și din cauza ideilor și gândurilor înalte ce le cuprinde, căci, într-adevăr, alcătuitorul lui este iscusit și l-a compus într-un chip nespus de frumos, dar și pentru că acest canon, spre deosebire de celelalte canoane, care au câte treizeci de tropare și chiar mai puține, are două sute cincizeci de tropare și fiecare din tropare pricinuiește nespusă plăcere. Prin urmare, cu foarte bună socoteală și potrivit a fost așezat în marele post de patruzeci de zile acest Mare Canon, care are multă umilință.
Părintele nostru Andrei a fost cel dintâi care a adus la Constantinopol acest prea frumos și Mare Canon, odată cu viața Cuvioasei Maria, când a fost trimis de Teodor, patriarhul Ierusalimului, să fie de ajutor la al șaselea Sinod ecumenic. Cu acest prilej, a luptat în chipul cel mai strălucit împotriva monoteliților și, cu toate că era simplu monah, a fost rânduit în clerul Bisericii din Constantinopol. Apoi a fost făcut diacon și a fost însărcinat cu purtarea de grijă a orfanilor. După puțină vreme, a ajuns arhiepiscopul Cretei, bine chivernisind eparhia sa. Mai pe urmă, pe când era aproape de locul numit Ieriso din Mitilina, s-a mutat la Domnul.
Pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Andrei, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.
După aceasta, se cântă, la Fericiri, tropare ale Canonului Mare, cu închinăciuni, glasul al 6-lea:
Stih: Întru împărăția Ta, când vei veni, pomenește-ne pe noi, Doamne!
Pe tâlharul l-ai făcut, Hristoase, locuitor Raiului, pe cel ce a strigat pe Cruce către Tine: Pomenește-mă! Învrednicește-mă și pe mine, nevrednicul, de pocăința acestuia.
Stih: Fericiți cei săraci cu duhul, că a acelora este împărăția cerurilor.
Auzit-ai, suflete al meu, de Manoe, că a ajuns la arătare dumnezeiască și a luat atunci rodul făgăduinței din cea stearpă; să urmăm dreptei credințe a acestuia.
Stih: Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
Râvnind lenevirii lui Samson, suflete, ți-ai tuns tăria lucrurilor tale, dându-ți celor de alt neam viața întreagă și fericită, pentru iubirea plăcerii.
Stih: Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul.
Cel ce a biruit mai înainte cu falca măgarului pe cei de alt neam, acum se află prădat de desfrâu; ci fugi, suflete al meu, de asemănarea, de fapta și de slăbirea lui.
Stih: Fericiți cei ce flămânzesc și înseteaza de dreptate, că aceia se vor sătura.
Barac și Ieftae, căpetenii de oaste, au fost aleși judecătorii lui Israel, împreună cu Debora cea cu minte bărbătească. Deci, îmbărbătându-te, suflete, întărește-te cu vitejiile acelora.
Stih: Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui.
Pe Iaila cea viteaza ai cunoscut-o, suflete al meu, care a ucis cu țepușa pe Sisera mai înainte, și a făcut mântuire; auzi de lemnul, prin care ție Crucea se însemnează.
Stih: Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
Jertfește, suflete, jertfă de laudă, adu fapta bună ca pe o fiică mai curată decât a lui Ieftae; și junghie, ca pe o jertfă Domnului tău, patimile cele trupești.
Stih: Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
Întelege, suflete al meu, ce este lâna lui Ghedeon; primește rouă din cer și te pleacă, precum câinele, să bei apa care curge din lege prin stoarcerea Scripturii.
Stih: Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a acelora este împărăția cerurilor.
Osânda lui Eli preotul ai luat-o, suflete al meu, pentru lipsa minții, suferind a lucra întru tine patimile, ca și acela pe feciorii cei fără de lege.
Stih: Fericiți veți fi când, din pricina Mea, vă vor ocărî pe voi și vă vor prigoni și, mințind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră.
Între judecători, levitul cu socoteală și-a împărțit femeia la cele douăsprezece seminții, suflete al meu, ca să vădească întinăciunea cea fără de lege a neamului lui Veniamin.
Stih: Bucurați-vă și vă veseliti, că plata voastră multă este în ceruri.
Iubitoarea de înțelepciune Ana, rugându-se, numai buzele și-a mișcat spre laudă, iar glasul ei nu se auzea; și de aceea, deși era stearpă, a născut fiu vrednic de rugăciunea ei.
Stih: Pomenește-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta.
S-a numărat între judecători feciorul Anei, marele Samuel, pe care Armatem l-a crescut în casa Domnului. Aceluia râvnește, suflete al meu, și judecă lucrurile tale mai înainte decât pe ale altora.
Stih: Pomenește-ne pe noi, Stăpâne, când vei veni întru împărăția Ta.
Ales fiind David rege, ca un rege a fost uns din corn cu dumnezeiescul mir. Deci și tu, suflete al meu, de poftesti împărăția cea de sus, în loc de mir, unge-te cu lacrimi.
Stih: Pomenește-ne pe noi, Sfinte, când vei veni întru împărăția Ta.
Miluiește zidirea Ta, Milostive; milostivește-Te spre făptura mâinilor Tale și dă iertare tuturor păcătoșilor și mie, celui ce am călcat poruncile tale mai mult decât toți.
Slavă..., a Treimii:
Pentru nașterea cea fără de început și pentru purcedere, mă închin Tatălui, Cel ce a născut, slăvesc pe Fiul Cel născut, laud pe Duhul Sfânt, Cel ce strălucește împreună cu Tatăl și cu Fiul.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Nasterii tale celei mai presus de fire ne închinăm, nedespărțind slava cea după fire a Pruncului tău, Născătoare de Dumnezeu; că Cel ce este Unul după ipostas, este mărturisit îndoit după fire.
Cântarea a 7-a
Irmosul:
Greșit-am, fărădelege am făcut, nu ne-am îndreptat înaintea Ta, nici am păzit, nici am făcut precum ne-ai poruncit nouă; dar nu ne părăsi pe noi până în sfârșit, Dumnezeul părinților (de două ori).
Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!
Păcătuit-am, greșit-am și am călcat porunca Ta; că întru păcate am fost zămislit și am adăugat rănilor mele rană. Ci Tu mă miluiește, ca un îndurător, Dumnezeul părinților.
Cele ascunse ale inimii mele le-am mărturisit Ție, Judecătorul meu. Vezi smerenia mea, vezi și necazul meu și ia aminte acum la judecata mea; și Tu mă miluiește, ca un îndurător, Dumnezeul părinților.
Saul oarecând, dacă a pierdut asinele tatălui său, suflete, degrabă a aflat în schimb împărăția; dar păzește-te să nu greșești, alegând mai degrabă poftele tale cele dobitocești, decât împărăția lui Hristos.
David, dumnezeiescul părinte, de a și greșit oarecând îndoit, suflete al meu, cu săgeata desfrâului săgetându-se și cu sulița robindu-se pentru pedeapsa uciderii; dar tu cu mai grele lucruri bolești, din pornirile cele de voia ta.
Împreunat-a David oarecând nelegiuirea cu nelegiuire, că a amestecat desfrâul cu uciderea; dar, îndată, îndoită pocăință a arătat. Iar tu, suflete, mai viclene lucruri ai făcut, necăindu-te către Dumnezeu.
David oarecând a însemnat cântarea, scriind-o ca într-o icoană, prin care își mustră fapta săvârșită, strigând: Miluiește-mă, că Ție unuia am greșit, Dumnezeului tuturor; Însuți mă curățește!
Purtat fiind chivotul în car, când s-au întors junincile, îndată ce s-a atins Uza de el, a fost certat de mânia lui Dumnezeu. Deci, de îndrăzneala aceluia fugind, suflete, cinstește bine cele dumnezeiești.
Auzit-ai de Abesalom cum s-a ridicat împotriva firii. Cunoscut-ai faptele lui cele întinate, cu care a batjocorit patul lui David, tatăl său; dar și tu ai urmat pornirilor lui pline de patimi și iubitoare de plăceri.
Supus-ai trupului tău vrednicia ta cea nerobită și ca alt Ahitofel aflând pe vrăjmașul, suflete, te-ai plecat după sfaturile lui; dar le-a risipit pe acestea Însuși Hristos, ca tu să te mântuiești cu adevărat.
Solomon cel minunat, cel plin de harul înțelepciunii, făcând rău oarecând înaintea lui Dumnezeu, s-a depărtat de la El; căruia și tu ți-ai asemănat păcătoasa ta viață, suflete.
De plăcerile patimilor sale fiind ademenit, s-a întinat, vai mie, iubitorul înțelepciunii, iubitor de femei desfrânate făcându-se și înstrăinat de la Dumnezeu; căruia tu, o, suflete, ai urmat cu gândul, prin dezmierdări rușinoase.
Lui Roboam, celui ce n-a ascultat sfatul tatălui său, ai râvnit, suflete, împreună și lui Ieroboam, slugii celei prearele, care s-a răzvrătit oarecând; dar fugi de asemănarea lor și strigă lui Dumnezeu: Păcătuit-am, miluiește-mă!
Necurățiilor lui Ahav ai râvnit, suflete al meu! Vai mie! Te-ai făcut lăcaș întinăciunilor trupești și vas urât al patimilor. Dar din adâncul tău suspină și spune lui Dumnezeu păcatele tale.
A ars, oarecând, Ilie pe cei de două ori câte cincizeci, când a junghiat și pe prorocii cei de rușine ai Izabelei, spre mustrarea lui Ahav. Dar fugi, suflete, de asemănarea celor doi și te întărește.
Încuiatu-s-a ție cerul, suflete, și foamete de la Dumnezeu te-a cuprins, că nu te-ai plecat cuvintelor lui Ilie Tesviteanul, ca și Ahav oarecând; deci, sareptencei asemănându-te, hrănește sufletul prorocului.
Păcatele lui Manase ți-ai îngrămădit cu voința, suflete, punând ca pe niște urâciuni patimile și înmulțind cele dezgustătoare; dar, pocăinței lui râvnind cu căldură, câștigă-ți umilință.
Cad înaintea Ta și aduc Ție, ca pe niște lacrimi, cuvintele mele: Păcătuit-am cum a greșit desfrânata și am făcut fărădelege ca nimeni altul pe pământ. Dar fie-Ți milă, Stăpâne, de făptura Ta și iarăși mă cheamă!
Am întinat chipul Tău și am stricat porunca Ta; toată frumusețea mi s-a întunecat și cu patimile mi s-a stins făclia, Mântuitorule. Dar, îndurându-Te, dă-mi iarăși bucurie, precum cântă David.
Întoarce-te, căiește-te, descoperă cele ascunse; grăiește lui Dumnezeu, Cel ce știe toate: Tu singur cunoști, Mântuitorule, cele ascunse ale mele; deci Tu Însuți miluiește-mă, după mare mila Ta, precum cântă David.
Stinsu-s-au zilele mele, ca visul celui ce se deșteaptă. Pentru aceasta, ca Iezechia lăcrimez pe patul meu, ca să mi se adauge ani de viață. Dar care Isaie va mijloci pentru mine? Fără numai Dumnezeul tuturor.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Strigând către Preacurată Maica lui Dumnezeu mai înainte, ai izgonit turbarea poftelor celor cu sila supărătoare și ai rușinat pe vrăjmașul cel ce te-a făcut să cazi în cursă. Ci dă-mi acum ajutor în necazuri și mie, robului tău.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Hristos, pe Care L-ai iubit, de Care ai dorit, pe urma Căruia ai mers, Acesta a aflat pocăința și ți-a dăruit-o, ca singur Dumnezeu milostiv; pe Care roagă-L neîncetat, să ne izbăvească pe noi de patimi și de primejdii.
Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Pe piatra credinței întărește-mă, îngrădindu-mă cu frica cea dumnezeiască și, te rog, dăruiește-mi acum pocăință, prin rugăciunile tale, Părinte Andrei, izbăvindu-mă de cursa vrăjmașilor care mă caută pe mine.
Slavă..., a Treimii:
Treime neamestecată, nedespărțită, de o ființă și o fire; lumini și lumină, și trei sfinte și Unul sfânt, este lăudat Dumnezeu-Treimea. Deci, laudă și slăvește, suflete, Viață și Vieți, pe Dumnezeul tuturor.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Te lăudăm, te binecuvântăm și ne închinăm ție, Născătoare de Dumnezeu, că ai născut pe Unul din Treimea cea nedespărțită, pe Fiul și Dumnezeu; și tu însăți ne-ai deschis nouă, celor de pe pământ, cele cerești.
Și iarăși irmosul: Greșit-am, fărădelege am făcut...
Aici se adaugă Cântarea a 8-a a celor două Tricântări din Triod.
Prima Tricântare a Sfinților Apostoli
Cântarea a 8-a, glasul al 8-lea
Irmosul:
Pe Împăratul slavei, Cel fără început, de Care se înfricoșează puterile cerești și se cutremură cetele îngerilor, preoți lăudați-L, popoare preaînălțați-L întru toți vecii.
Stih: Sfinților Apostoli, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!
Ca niște cărbuni ai focului celui fără materie, ardeți patimile mele cele împădurite, aprinzând întru mine acum dorul dragostei celei dumnezeiești, Apostolilor.
Să cinstim trâmbițele cele cu glasuri bune ale Cuvântului, prin care au căzut zidurile cele neîntărite ale vrăjmașului și s-au întărit zidurile cunoștinței de Dumnezeu.
Sfărâmați chipurile patimilor sufletului meu, cei ce ați sfărâmat capiștile și idolii vrăjmașului, Apostoli ai Domnului, cei ce sunteți biserici sfințite.
A Născătoarei de Dumnezeu:
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!
Încăput-ai pe Cel neîncăput din fire; purtat-ai pe Cel ce poartă toate; alăptat-ai, curată, pe Cel ce hrănește făptura, pe Hristos dătătorul de viață.
A doua Tricântare a Sfinților Apostoli
Irmos același: Pe Împăratul slavei...
Stih: Sfinților Apostoli, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!
Cu meșteșugirea cea înaltă a Duhului, ați zidit toată Biserica lui Hristos; în aceasta, binecuvântați pe Hristos în veci.
Trâmbițând cu trâmbița dogmelor, au surpat Apostolii toată înșelăciunea idoleasca, preaînălțând pe Hristos întru toți vecii.
Apostoli ce sunteți bună adunare, păzitori ai lumii, cetățeni cerești, izbăviți-ne din primejdii pe noi, care vă lăudăm pururea.
A Treimii:
Stih: Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ție!
Dumnezeiască Stăpânie cea întreit însorită și prealuminată, fire de o slavă și de un tron, Părinte atoatefăcătorule, Fiule și Duhule cel dumnezeiesc, pe Tine Te laud în veci.
A Născătoarei de Dumnezeu:
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!
Ca pe un tron cinstit și prea înălțat să lăudăm neîncetat, popoare, pe Maica lui Dumnezeu, pe ceea ce singură este după naștere Maică și Fecioară.
Apoi se continuă citirea Canonului Mare:
Cântarea a 8-a
Irmosul:
Pe Cel pe Care-L slăvesc oștile cerești și de Care se cutremură Heruvimii și Serafimii, toată suflarea și zidirea, lăudați-L, binecuvântați-L și-L preaînălțați întru toți vecii (de două ori).
Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!
Miluiește-mă pe mine, cel ce am păcătuit, Mântuitorule, ridică-mi mintea mea spre întoarcere. Primește-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc; miluiește-mă pe mine, cel ce strig: Greșit-am Ție, mântuiește-mă; nelegiuit-am, miluiește-mă!
Ilie, cel ce a fost purtat în car, suindu-se în carul virtuților, s-a înălțat ca spre ceruri oarecând, mai presus de cele pământești; deci, la suirea acestuia cugetă, suflete al meu.
Curgerea Iordanului, oarecând, a stat de o parte și de alta, prin lovirea cu cojocul lui Ilie de către Elisei; iar tu, o suflete al meu, acestui dar nu te-ai învrednicit, din pricina neînfrânării.
Elisei, luând oarecând cojocul lui Ilie, a primit de la Domnul har îndoit; iar tu, o, suflete al meu, de acest har nu te-ai împărtășit, pentru neînfrânare.
Șunamiteanca, oarecând, a primit pe cel drept cu gând bun; iar tu, o, suflete, n-ai adus în casa ta nici străin, nici călător. Pentru aceasta, tu vei fi lepădat afară din cămară, tânguindu-te.
Minții celei întinate a lui Ghiezi pururea te-ai asemănat, ticăloase suflete; a cărui iubire de argint leapăd-o măcar la bătrânețe. Fugi de focul gheenei, depărtându-te de răutățile tale.
Tu, suflete, lui Ozia râvnind, lepra lui întru tine îndoit ai luat-o; că cele necuvioase cugeți și cele fără de lege faci; lasă cele ce ai și aleargă la pocăință.
De ninivitenii ai auzit, suflete, că s-au pocăit către Dumnezeu cu sac și cu cenușă; acestora n-ai urmat, ci te-ai arătat mai rău decât toți cei ce au greșit mai înainte de Lege și după Lege.
De Ieremia, cel din groapa cu noroi, ai auzit, suflete, care a plâns cu tânguire cetatea Sionului și lacrimi a vărsat. Urmează vieții lui, celei însoțite de plângere, și te vei mântui.
Iona a fugit în Tars, știind dinainte întoarcerea ninivitenilor; că a cunoscut, ca un proroc, milostivirea lui Dumnezeu; dar se ferea să nu mintă prorocia lui.
De Daniel ai auzit, o, suflete, cum a astupat gurile fiarelor în groapă; ai înțeles cum tinerii cei ce au fost cu Azaria au stins prin credință văpaia cuptorului cea arzătoare.
Pe toți cei din Legea Veche i-am adus ție, suflete, spre pildă; urmează faptelor iubite de Dumnezeu ale drepților și fugi de păcatele celor răi.
Drepte Judecătorule, Mântuitorule, miluiește-mă și mă izbăvește de foc și de groaza ce am a petrece la judecată, după dreptate; iartă-mă mai înainte de sfârșit, prin fapte bune și prin pocăință.
Ca tâlharul strig Ție: Pomenește-mă! Ca Petru plâng cu amar: Iartă-mă, Mântuitorule! Strig ca vameșul, lăcrimez ca păcătoasa. Primește-mi tânguirea ca oarecând pe a cananeencei.
Tămăduiește putreziciunea smeritului meu suflet, unule Tămăduitorule. Pune-mi doctorie vindecătoare și vin, lucrurile cele de pocăință, și untdelemn și umilință cu lacrimi.
Cananeencei urmând și eu, strig: Miluiește-mă, Fiul lui David! Mă ating de marginea hainei Tale, ca aceea căreia-i curgea sânge; plâng ca Marta și ca Maria pentru Lazăr.
Alabastru cu lacrimi turnând pe capul Tău, Mântuitorule, ca niște mir, strig ca păcătoasa care cerea milă, rugăciune aduc și cer să iau iertare.
Chiar dacă n-a păcătuit nimeni ca mine, totuși primește-mă, milostive Mântuitorule, și pe mine, care cu frică mă pocăiesc și cu dragoste strig: Păcătuit-am Ție unuia; nelegiuit-am, miluiește-mă!
Cruță, Mântuitorule, zidirea Ta și, ca un păstor, caută-mă pe mine, oaia cea pierdută, și, rătăcit fiind eu, răpește-mă de la lup, și mă fă oaie în pășunea oilor Tale.
Când vei ședea ca un Judecător milostiv și vei arăta slava Ta cea înfricoșătoare, Hristoase, o, ce frică va fi atunci! Cuptorul arzând și toți temându-se de înfricoșătoarea judecată a Ta.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Maica Luminii celei neapuse, pe tine luminându-te, te-a dezlegat de întunericul păcatelor; pentru care, primind tu harul Duhului, luminează, Marie, pe cei ce te laudă cu credință.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Minune nouă cu adevărat văzând în tine, maică, dumnezeiescul Zosima s-a înspăimântat, că înger în trup vedea; și cu totul de uimire s-a umplut, lăudând pe Hristos în veci.
Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Ca unul ce ai îndrăznire către Domnul, cinstite Andrei, lauda Cretei, pe tine te rog: Roagă-te să aflu acum dezlegare de legătura fărădelegii, prin solirile tale, cel ce ești învățător al pocăinței și slava cuvioșilor.
A Treimii:
Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.
Părinte fără de început, Fiule Cel împreună fără de început, Mângâietorule Cel bun - Duhule Cel drept; Născătorule al lui Dumnezeu-Cuvântul, Cuvinte al Tatălui Celui fără de început, Duhule Cel viu și făcător, Treime-Unime, miluiește-mă.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Ca din porfiră s-a țesut trupul lui Emanuil înlăuntru în pântecele tău, Preacurată, ceea ce ești porfiră înțelegătoare; pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, cu adevărat pe tine te cinstim.
Stih: Să lăudăm, să binecuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L întru toți vecii.
Și iarăși irmosul: Pe Cel pe Care-L slăvesc...
Aici se adaugă Cântarea a 9-a a celor două Tricântări din Triod:
Cântarea a 9-a, glasul al 8-lea
Prima Tricântare a Sfinților Apostoli
Irmosul:
Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine, Fecioară curată, cei mântuiți prin tine, cu cetele cele fără de trupuri mărindu-te pe tine.
Stih: Sfinților Apostoli, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!
Apostoli, cei ce v-ați arătat izvoare de ape mântuitoare, răcoriți sufletul meu cel topit de setea păcatului.
Pe mine, cel ce înot în noianul pierzării și sunt cufundat, mântuiește-mă, Doamne, cu dreapta Ta, ca și pe Petru.
Ca cei ce sunteți sarea învățăturilor celor dulci, uscați putreziciunea gândului meu și alungați întunericul necunoștinței.
A Născătoarei de Dumnezeu:
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!
Ca una ce ai născut bucuria, dă-mi plângere prin care să pot afla mângâiere, dumnezeiască Stăpână, în ziua ce va să fie.
A doua Tricântare a Sfinților Apostoli:
Irmosul: Pe tine, ceea ce ești...
Stih: Sfinților Apostoli, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!
Cu cântări te slăvim pe tine, adunare lăudată a Apostolilor, că v-ați arătat lumii luminători, alungând înșelăciunea.
Cu mreaja voastră cea evanghelică, vânând pești cuvântători, Îi aduceți pururea merinde lui Hristos, fericiților Apostoli.
Aduceți-vă aminte de noi, Apostoli, în rugăciunea voastră către Dumnezeu, ca să ne izbăvim de toată încercarea, rugămu-vă noi, care vă lăudăm cu dragoste.
A Treimii:
Stih: Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ție!
Pe Tine, Unimea cea în trei Fețe, Tată și Fiule și cu Duhul, pe un Dumnezeu de o Ființă laud; pe Treimea cea de o putere și fără început.
A Născătoarei de Dumnezeu:
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!
Pe tine, Născătoare de Prunc și Fecioară, ce ne-am izbăvit prin tine din blestem; că ai născut pe Domnul, bucuria noastră, toate neamurile te fericim, ca cei ce ne-am izbăvit prin tine din blestem.
Apoi se continuă citirea Canonului Mare:
Cântarea a 9-a
Irmosul:
Nasterea din zămislirea cea fără de sămânță este netâlcuită; Rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat; că nașterea lui Dumnezeu înnoiește firile. Pentru aceasta, pe tine toate neamurile, ca pe o Maică mireasă a lui Dumnezeu, cu dreaptă credință te mărim (de două ori).
Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!
Mintea s-a rănit, trupul s-a trândăvit, duhul bolește; cuvântul a slăbit, viața s-a omorât, sfârșitul este lângă uși. Pentru aceasta, ticălosul meu suflet, ce vei face când va veni Judecătorul să cerceteze faptele tale?
Adusu-ți-am aminte, suflete, de la Moise facerea lumii și toată Scriptura cea așezată de acela; care îți spune ție despre cei drepți și despre cei nedrepți; dintre care celor de al doilea, adică celor nedrepți, ai urmat, o, suflete, păcătuind lui Dumnezeu, iar nu celor dintâi.
Legea a slăbit, Evanghelia nu lucrează și toată Scriptura în tine nu este luată în seamă; prorocii au slăbit și tot cuvântul Celui Drept. Și rănile tale, o, suflete al meu, s-au înmulțit, nefiind doctor care să te vindece.
Pildele Scripturii celei noi îți aduc ție, ca să te ducă pe tine, suflete, spre umilință; râvnește, așadar, drepților, iar de păcătoși te leapădă și induplecă pe Hristos prin rugăciunile tale, prin post, prin curăție și prin smerenie.
Hristos S-a făcut Prunc, asemenea mie făcându-Se după trup, și toate câte sunt ale firii, cu voia le-a săvârșit, afară de păcat, arătându-ți ție, o, suflete, pilda și chipul smereniei Sale.
Hristos S-a făcut Om, chemând la pocăință pe tâlhari și pe desfrânate. Suflete, pocăiește-te, că s-a deschis ușa Împărăției acum, iar fariseii și vameșii și desfrânații merg mai înainte, pocăindu-se.
Hristos pe magi i-a mântuit, pe păstori i-a chemat, mulțimea pruncilor a făcut-o mucenici, pe bătrânul l-a slăvit și pe văduva cea bătrână; cărora n-ai râvnit, suflete, nici faptelor, nici vieții; dar vai ție, când vei fi judecat!
Postind Domnul patruzeci de zile în pustie, mai pe urmă a flămânzit, arătând firea cea omenească. Suflete, nu te leneviii; de va năvăli asupra ta vrăjmașul, alungă-l prin rugăciuni și prin postire, departe de la picioarele tale.
Hristos era ispitit, diavolul Îl ispitea, arătându-I pietrele ca să le facă pâini. În munte L-a suit să vadă toate împărățiile lumii într-o clipă. Teme-te, o, suflete, de înșelăciune; trezește-te, roagă-te în tot ceasul lui Dumnezeu.
Turtureaua cea iubitoare de pustie, sfeșnicul lui Hristos, glasul celui ce strigă a glăsuit, predicând pocăința: Irod a săvârșit fărădelege cu Irodiada. Vezi dar, suflete al meu, să nu te prinzi în cursele celor fără de lege, ci degrab îmbrățișează pocăința.
În pustie a locuit Înaintemergătorul harului, iar Iudeea toată și Samaria auzind, au alergat și și-au mărturisit păcatele lor bucuros, botezându-se; cărora tu, suflete, n-ai urmat.
Nunta cinstită este și patul neîntinat, că Hristos pe amândouă le-a binecuvântat mai înainte, la nunta din Cana Galileei ospătându-Se trupește și apa în vin preschimbând, arătând întâia minune, ca tu să te schimbi, o, suflete.
Hristos a întărit pe slăbănogul cel ce și-a ridicat patul, iar pe tinerii morți i-a înviat: pe fiul văduvei, iar pe al sutașului, arătându-Se samarinencei, a închipuit mai înainte ție, suflete, închinarea cea în Duh.
Pe cea căreia-i curgea sânge a tămăduit-o Domnul cu atingerea de haina Lui; pe cei leproși i-a curățit, pe cei șchiopi i-a îndreptat; pe surzi, pe muți și pe cea gârbovită până la pământ, i-a vindecat prin cuvânt, ca tu să te mântuiești, ticăloase suflete.
Bolile tămăduind, săracilor a binevestit Hristos-Cuvântul. Pe șchiopi i-a vindecat, împreună cu vameșii a mâncat și cu păcătoșii S-a amestecat; sufletul fiicei lui Iair, celei moarte mai dinainte, l-a întors cu atingerea mâinii.
Vameșul s-a mântuit și păcătoasa s-a înțelepțit, iar fariseul, lăudându-se, s-a osândit; că vameșul striga: Milostivește-Te! și păcătoasa: Miluiește-mă! iar fariseul se îngâmfa strigând: Dumnezeule, multumescu-Ți! și celelalte graiuri ale nebuniei lui.
Zaheu vameș a fost, dar s-a mântuit; fariseul Simon s-a înșelat și păcătoasa și-a luat dezlegare de iertare de la Cel ce are putere a ierta păcatele; pe Care fă-L milostiv, ție, suflete.
N-ai râvnit păcătoasei, o, ticălosul meu suflet, care, luând alabastrul cu mir, cu lacrimi a uns picioarele Domnului și cu părul le-a șters; că a rupt zapisul păcatelor ei celor de demult.
Cetățile căror le-a dat Hristos Evanghelia, știi, suflete al meu, cum au fost blestemate; teme-te de pildă, să nu te faci ca acelea, pe care, asemănându-le Stăpânul cu Sodoma, până la iad le-a osândit.
Să nu te arăți, o, suflete al meu, mai rău prin deznădăjduire, ci auzi de credința cananeencei, pentru care, la cuvântul lui Dumnezeu, s-a tămăduit fiica ei. Strigă și tu din adâncul inimii, ca și aceea lui Hristos: Fiul lui David, mântuiește-mă și pe mine!
Milostivește-Te, mântuiește-mă, Fiul lui David, miluiește-mă, Cel ce ai tămăduit prin cuvântul Tău pe cei îndrăciți și, cu glasul cel milostiv, ca și tâlharului, grăiește-mi: Amin zic ție, cu Mine vei fi în rai, când voi veni întru slava Mea.
Un tâlhar Te-a hulit, iar un tâlhar Te-a cunoscut Dumnezeu. Că amândoi împreună pe cruce erau răstigniți. Dar, o, mult Milostive, ca și tâlharului celui credincios, care Te-a cunoscut pe Tine Dumnezeu, deschide-mi și mie ușa slăvitei Tale împărății.
Făptura s-a mâhnit văzându-Te răstignit; munții și pietrele de frică s-au despicat, pământul s-a cutremurat și iadul s-a golit; și s-a întunecat lumina zilei, văzându-Te pe Tine, Iisuse, cu trupul pe Cruce pironit.
Roade vrednice de pocăință nu cere de la mine; că tăria mea întru mine a lipsit. Dăruiește-mi inimă pururea umilită și sărăcie cu duhul; ca să-Ți aduc acestea ca pe o jertfă primită, unule Mântuitorule.
Judecătorul și Cunoscătorul meu, Cel ce vei veni iarăși cu îngerii să judeci lumea toată, atunci, văzându-mă cu ochiul Tău cel blând, să Te milostivești și să mă miluiești, Iisuse, pe mine, care am greșit mai mult decât toată firea omenească.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Toate cetele îngerești și adunările omenești le-ai uimit cu viața ta cea minunată; ca cei fără de trup viețuind și firea covârșind; pentru care, ca și cum ai fi fost fără materie, te-ai suit cu picioarele pe apă, Marie, și Iordanul ai trecut.
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Fă milostiv pe Ziditorul pentru noi, cei ce te lăudăm pe tine, Cuvioasă Maică, să ne izbăvească de răutăți și de necazurile ce ne împresoară. Ca, izbăvindu-ne din încercări, să slăvim neîncetat pe Domnul, Cel ce te-a slăvit pe tine.
Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Andrei cinstite și Părinte de trei ori fericite, păstorul Cretei, nu înceta rugându-te pentru cei ce te laudă, ca să fim izbăviți de toată mânia, necazul și stricăciunea și de greșeli, noi, cei ce pururea cinstim pomenirea ta cu credință.
Slavă..., a Treimii:
Treime de o ființă, Unime în trei Ipostasuri, pe Tine Te lăudăm; pe Tatăl slăvind, pe Fiul cinstind și Duhului închinându-ne, unui Dumnezeu într-o fire cu adevărat; Viață și Vieți, Împărăției celei fără de sfârșit.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Cetatea ta păzește-o, Preacurată Născătoare de Dumnezeu; că în tine aceasta cu credință împărățind, în tine se și întărește și, prin tine biruind, înfrânge toată încercarea, dezarmează pe vrăjmași și îndreptează pe supușii ei.
Și iarăși irmosul:
Nasterea din zămislirea cea fără de sămânță este netâlcuită; Rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat; că nașterea lui Dumnezeu înnoiește firile. Pentru aceasta, pe tine toate neamurile, ca pe o Maică mireasă a lui Dumnezeu, cu dreaptă credință te mărim.
Îndată după canon se rostește ectenia mică (cu ecfonisul: Că pe Tine Te laudă toate puterile cerești...).
Urmează, la strană, cântarea luminândei glasului (de trei ori).
Luminândele Postului Mare
Se cântă de trei ori, pe glasul de rând, schimbând finalul.
GLASUL 1
Cel ce răsari lumină, Doamne, curățește sufletul meu de tot păcatul, cu ocrotirile celor fără de trup, și mă mântuiește.
Prima oară se schimbă sfârșitul potrivit zilelor săptămânii, astfel:
JOI
Pentru rugăciunile Sfinților Apostoli, și mă mântuiește.
A doua oară, se zice, în orice zi:
Pentru rugăciunile tuturor Sfinților, și mă mântuiește.
A treia oară, se zice, în orice zi:
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, și mă mântuiește.
GLASUL AL 2-LEA
Lumina Ta cea pururea veșnică trimite-o, Hristoase Dumnezeule, și luminează ochii cei de taină ai inimii mele, pentru rugăciunile Sfinților Apostoli, și mă mântuiește.
GLASUL AL 3-LEA
Trimite lumina Ta, Hristoase Dumnezeule și luminează inima mea, pentru rugăciunile Sfinților Apostoli, și mă mântuiește.
GLASUL AL 4-LEA
Cel ce răsari lumină lumii Tale, sufletul meu cel ce este întru întuneric, curățește-l de tot păcatul, pentru rugăciunile Sfinților Apostoli, și mă mântuiește.
GLASUL AL 5-LEA
Dătătorule de lumină, Doamne, trimite lumina Ta și luminează inima mea, pentru rugăciunile Sfinților Apostoli, și mă mântuiește.
GLASUL AL 6-LEA
Doamne, trimite sufletelor noastre lumina Ta cea pururea veșnică, pentru rugăciunile Sfinților Apostoli, și mă mântuiește.
GLASUL AL 7-LEA
Ridică-mă, Doamne, spre lauda Ta, și mă învață să fac voia Ta, Sfinte, pentru rugăciunile Sfinților Apostoli, și mă mântuiește.
GLASUL AL 8-LEA
Lumină fiind, Hristoase, luminează-mă întru Tine, pentru rugăciunile Sfinților Apostoli, și mă mântuiește.
Și îndată citim:
Psalmii Laudelor
Psalmul 148
Lăudați pe Domnul din ceruri, lăudați-L pe El întru cele înalte. Lăudați-L pe El, toți îngerii Lui, lăudați-L pe El toate puterile Lui. Lăudați-L pe El, soarele și luna, lăudați-L pe El, toate stelele și lumina. Lăudați-L pe El, cerurile cerurilor, și apa cea mai presus de ceruri să laude numele Domnului. Că El a zis și s-au făcut, El a poruncit și s-au zidit. Pusu-le-a pe ele în veac și în veacul veacului; lege le-a pus și nu o vor trece. Lăudați pe Domnul cei de pe pământ: balaurii și toate adâncurile. Focul, grindina, zăpada, gheața, viforul, toate îndepliniți cuvântul Lui. Munții și toate dealurile, pomii cei roditori și toți cedrii. Fiarele și toate animalele, târâtoarele și păsările cele zburătoare. Împărații pământului și toate căpeteniile și toți judecătorii pământului. Tinerii și fecioarele, cei mai tineri și bătrânii cu poporul. Cântare numele Domnului; Lauda Lui pe pământ și în cer. Și va înălța fruntea poporului Său. Cântare tuturor cuvioșilor Lui, fiilor lui Israel, poporului ce se apropie de El.
Psalmul 149
Cântați Domnului cântare nouă; lauda Lui în adunarea celor cuvioși. Să se veselească Israel de Cel ce l-a făcut pe el și fiii Sionului să se bucure de Împăratul lor. Să laude numele Lui în horă; în timpane și în psaltire să-I cânte Lui. Că iubește Domnul poporul Său și va înălța pe cei blânzi și-i va izbăvi. Se vor lăuda cuvioșii întru slavă și se vor bucura în așternuturile lor. Laudele Domnului în gura lor și săbii cu două tăișuri în mâinile lor. Ca să se răzbune pe neamuri și să pedepsească pe popoare. Ca să lege pe împărații lor în obezi și pe cei slăviți ai lor în cătușe de fier. Ca să facă între dânșii judecată scrisă. Slava aceasta este a tuturor cuvioșilor Săi.
Psalmul 150
Lăudați pe Dumnezeu întru sfinții Lui; lăudați-L pe El întru tăria puterii Lui. Lăudați-L pe El întru puterile Lui; lăudați-L pe El după mulțimea slavei Lui. Lăudați-L pe El în glas de trâmbiță; lăudați-L pe El în psaltire și în alăută. Lăudați-l pe El în timpane și în horă; lăudați-L pe El în strune și în organe. Lăudați-L pe El în chimvale bine răsunătoare; lăudați-L pe El în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul.
După Psalmii Laudelor, citețul zice așa:
Ție slavă se cuvine, Doamne, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preotul, fără să deschidă ușile împărătești, zice: Slavă Ție, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina! Citețul rostește (nu cântă):
Doxologia zilelor de rând
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Lăudămu-Te, Te binecuvântăm, închinămu-ne Ție, slăvimu-Te, mulțumim Ție, pentru slava Ta cea mare. Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atottiitorule, Doamne Fiule Unule-Născut Iisuse Hristoase și Duhule Sfinte. Doamne, Dumnezeule, Mielușelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, miluiește-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii. Primește rugăciunea noastră Cel ce șezi de-a dreapta Tatălui, și ne miluiește pe noi. Că Tu ești Unul Sfânt, Tu ești Unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin. În toate zilele Te voi binecuvânta și voi lăuda numele Tău în veac și în veacul veacului.
Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam și în neam. Eu am zis: Doamne, miluiește-mă, vindecă sufletul meu, că am greșit Ție. Doamne, la Tine am scăpat, învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Că la Tine este izvorul vieții, întru lumina Ta vom vedea lumină. Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine.
Învrednicește-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără de păcat să ne păzim noi. Binecuvântat ești, Doamne, Dumnezeul părinților noștri, și lăudat și preaslăvit este numele Tău în veci. Amin. Fie, Doamne, mila Ta spre noi precum am nădăjduit întru Tine. Binecuvântat ești, Doamne, învață-ne îndreptările Tale. Binecuvântat ești, Stăpâne, înțelepțeste-ne cu îndreptările Tale. Binecuvântat ești, Sfinte, luminează-ne cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac, lucrurile mâinilor Tale nu le treci cu vederea. Ție se cuvine laudă, Ție se cuvine cântare, Ție slavă se cuvine, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Urmează ectenia: Să plinim rugăciunea noastră cea de dimineață...
LA STIHOAVNĂ
Stihira zilei, de două ori, glasul al 8-lea:
Căzând în căile tâlhărești, suflete al meu, greu te-ai rănit de păcatele tale, dându-te vrăjmașilor celor nebuni; ci, având vreme, acum cu umilință strigă: Nădejdea celor fără de nădejde, viața celor deznădăjduiți, Mântuitorule, ridică-mă și mă mântuiește!
Stih 1: Umplutu-ne-am dimineața de mila Ta, Doamne, și ne-am bucurat și ne-am veselit în toate zilele vieții noastre. Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai smerit pe noi, pentru anii în care am văzut rele. Și caută spre robii Tăi și spre lucrurile Tale și îndreptează pe fiii lor.
Și iarăși se cântă stihira, glasul al 8-lea: Căzând în căile tâlhărești...
Stih 2: Și să fie lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi, și lucrurile mâinilor noastre le îndreptează.
A Mucenicilor:
Cu platoșa credinței îmbrăcându-vă bine și cu chipul Crucii întrarmându-vă, ostași puternici v-ați arătat; bărbătește ați stat împotriva tiranilor și înșelăciunea diavolului ați surpat; biruitori făcându-vă, cununilor v-ați învrednicit. Rugați-vă totdeauna pentru noi, ca să mântuiască sufletele noastre.
Slavă..., Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Primește graiurile robilor tăi, Preacurată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, și te roagă neîncetat să ne dăruiască dezlegare de păcate și pace.
Apoi se citește:
Bine este a ne mărturisi Domnului și a cânta numelui Tău, Preaînalte, a vesti dimineața mila Ta și adevărul Tău în toată noaptea (de două ori), cu metanii, apoi: Sfinte Dumnezeule..., Preasfântă Treime..., Tatăl nostru..., Că a Ta este împărăția... și se citește troparul acesta:
În Biserica slavei Tale stând, în cer a sta ni se pare; Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ești ușă cerească, deschide nouă ușa milei tale.
Doamne, miluiește (de 40 de ori), Slavă..., Și acum..., Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii... Întru numele Domnului, binecuvintează, Părinte!
Preotul, din fața Sfintei Mese:
Cel ce este binecuvântat, Hristos, Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.
Cântărețul: Amin.
Împărate ceresc, pe binecredinciosul nostru popor ocrotește-l, credința o întărește, pe cei răi îi îmblânzește, lumea o împacă, sfânt lăcașul acesta bine-l păzește, pe cei mai înainte răposați, părinții și frații noștri, în lăcașurile drepților îi așază, iar pe noi întru pocăință și mărturisire ne primește, ca un bun și de oameni iubitor.
Apoi se zice Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, în trei stări, cu trei metanii mari (fără stihuri):
Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert, nu mi-l da mie (o metanie).
Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, slugii Tale (o metanie).
Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin (o metanie).
Apoi preotul face otpustul mare: Slavă Ție, Hristoase...
La mănăstiri, după rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, cel mai mare sau cântărețul rânduit începe îndată: Veniți să ne închinăm..., cu trei închinăciuni și se citește Ceasul întâi.