Calendar Creștin Ortodox 2026
Capitolul 46
Psalmii

1.Toate popoarele, bateţi din palme, strigaţi lui Dumnezeu cu glas de bucurie.

2.Că Domnul este Preaînalt, înfricoşător, Împărat mare peste tot pământul.

3.Supusu-ne-a nouă popoare şi neamuri sub picioarele noastre;

4.Alesu-ne-a nouă moştenirea Sa, frumuseţea lui Iacov, pe care a iubit-o.

5.Suitu-S-a Dumnezeu întru strigare, Domnul în glas de trâmbiţă.

6.Cântaţi Dumnezeului nostru, cântaţi; cântaţi Împăratului nostru, cântaţi.

7.Că Împărat a tot pământul este Dumnezeu; cântaţi cu înţelegere.

8.Împărăţit-a Dumnezeu peste neamuri, Dumnezeu şade pe tronul cel sfânt al Său.

9.Mai-marii popoarelor s-au adunat cu poporul Dumnezeului lui Avraam, că ai lui Dumnezeu sunt puternicii pământului; El S-a înălţat foarte.